Ilarion Gromov

Sfântul Cuvios Mucenic Ilarion Gromov (1864-1937), ieromonah, s-⁠a născut în lume Ioan Andreevici Gromov, în satul Krupșevo din volostul Kablukovo, ținutul Tver, într-⁠o familie de țărani. A intrat novice la mănăstirea Sfântul Pantelimon de pe Athos, unde s-⁠a nevoit până în 1914, când a fost mutat la metohul mănăstirii athonite din Moscova. Acolo a primit tunderea monahală cu numele Ilarion, a fost hirotonit ieromonah și a fost rânduit monah mai mare, conducând felurite ascultări ale mănăstirii.

Din 1922, odată cu începutul prigoanei împotriva Bisericii Ruse și cu închiderea în masă a mănăstirilor, ieromonahul Ilarion a slujit ca preot peste stat la biserica Sfântului Grigorie al Neocezareei din Moscova. În decembrie 1930 OGPU, din porunca guvernului sovietic, a trecut la măsuri de izgonire din Moscova a clericilor, monahilor, monahiilor mănăstirilor închise și a mirenilor activi. La 17 ianuarie 1931 ieromonahul Ilarion a fost chemat la OGPU la interogatoriu. Anchetatorul l-⁠a întrebat dacă face agitație împotriva puterii sovietice și ce le spune credincioșilor când aceștia întreabă dacă există prigoană a puterii sovietice împotriva religiei. Părintele Ilarion a răspuns: „Agitație împotriva puterii sovietice nu fac; credincioșilor care mi se adresează în privința prigoanei religiei le explic mereu că orice putere este dată de la Dumnezeu și de aceea trebuie să ne supunem oricărei puteri și să răbdăm toate prigonirile religiei”. Aflând că ieromonahul socotește că sub puterea sovietică există prigoană, anchetatorul l-⁠a lăsat să plece, luându-⁠i un angajament de a nu ieși din oraș.

În total, la Moscova au fost interogați și pregătiți de izgonire peste patru sute de monahi, monahii și mireni. Au fost uniți în grupuri, de care se ocupau anchetatori deosebiți. La 29 ianuarie 1931 ancheta pentru grupul din care făcea parte ieromonahul Ilarion s-⁠a încheiat și s-⁠a întocmit actul de acuzare, în care se scria că ei, monahi, monahii, foști proprietari de case și negustori, activi bisericoși-⁠monarhiști, grupându-⁠se în jurul bisericilor reacționare din Moscova, fac sistematic agitație antisovietică despre prigoana religioasă săvârșită de puterea sovietică, iar locuințele lor sunt adăpost pentru tot felul de elemente contrarevoluționare. La 8 februarie 1931 Consfătuirea specială a Colegiului OGPU a osândit pe toți arestații la trei ani de exil. Jumătate dintre arestați au fost trimiși în Kazahstan, iar cealaltă jumătate, din care făcea parte și ieromonahul Ilarion, în Ținutul de Nord, la construirea unei ramuri de cale ferată în taiga pustie, unde condițiile de muncă și de viață erau cele mai grele. Aici fusese exilat mult cler, și mulți au murit de boli și de muncă peste puteri.

În 1934, la sfârșitul pedepsei, părintele Ilarion s-⁠a întors la Moscova și a încercat să obțină un pașaport pe baza actelor primite în exil, dar i s-⁠a refuzat. A plecat la Vladimir, a primit acte și s-⁠a așezat la un fiu duhovnicesc din orașul Petușki, unde a trăit câțiva ani, venind din când în când la Moscova pentru îngrijirea duhovnicească a copiilor săi duhovnicești. Aici mergea la biserica Punerii veșmântului de pe strada Donskaia, dar, pentru că din pricina supravegherii autorităților asupra vieții bisericești nu putea sluji, slujea în locuințele copiilor săi duhovnicești, în multe dintre care erau amenajate mici biserici de casă, în special în locuința diaconului Ioan Hrenov, care slujise odată la biserica Sfinților Patruzeci de Mucenici de lângă mănăstirea Novospasski. Material îl ajuta pe părintele Ilarion fiul lui duhovnicesc Nicolae Rein.

La 10 ianuarie 1937, într-⁠una din vizitele la Moscova, părintele Ilarion a fost lovit de un tramvai. Rana nu era mortală, dar a cerut îngrijire, și l-⁠a luat la ea o fiică duhovnicească, care i-⁠a făcut pașaport pe baza actelor primite la Vladimir. Apoi, câteva luni, a locuit la felurite copii duhovnicești, căci era primejdios să stea mult într-⁠un loc, prigoana Bisericii nu doar nu se potolea, ci creștea tot mai tare.

La 26 august 1937 ieromonahul Ilarion a fost arestat, închis în temnița Butîrki din Moscova și interogat. Părintele Ilarion nu s-⁠a recunoscut vinovat, iar anchetatorul nu a insistat; îi era destul mărturia unui martor mincinos cu care părintele Ilarion se cunoștea, și faptul că preotul fusese judecat pentru activitate contrarevoluționară în 1931. La 5 octombrie 1937 ancheta s-⁠a încheiat. Părintele Ilarion a fost învinuit că „a fost participant activ al unui grup contrarevoluționar bisericesc-⁠monarhist, a săvârșit slujbe tainice în locuințele celor de același gând, a făcut sistematic agitație antisovietică, a rostit păreri fasciste, a răspândit zvonuri contrarevoluționare provocatoare despre pretinsa prigoană a religiei și a clerului din URSS”. La 8 octombrie troica NKVD l-⁠a osândit la moarte. Ieromonahul Ilarion Gromov a fost împușcat la 11 octombrie 1937 și îngropat într-⁠o groapă comună necunoscută pe poligonul de la Butovo, lângă Moscova.

Este pomenit la 11 octombrie, la 29 mai, în Soborul noilor mucenici din Butovo, la 20 mai, în Soborul cuvioșilor părinți ai mănăstirii ruse Sfântul Pantelimon de pe Athos, și la 5 septembrie, în Soborul sfinților Moscovei (stil nou, unele zile schimbătoare).