Ilie Cebotarev

Sfântul Cuvios Ilie Cebotarev, schimonah, s-⁠a născut în 1829 în orașul Kursk, într-⁠o familie simplă și binecredincioasă. Încă din copilărie a iubit mersul la biserică și ascultarea cărților sfinte, mai ales a vieților sfinților nevoitori. A învățat să citească și puțin să scrie acasă, cu ajutorul părinților. La Sfântul Botez primise numele Ioan.

Fiind ferit de apucăturile păcătoase și de distracții, a purtat de timpuriu dorința fierbinte de a lăsa lumea și de a se dărui vieții monahale. A ales mănăstirea Valaam, cea mai aspră și mai depărtată, și a sosit acolo la 4 ianuarie 1862, la 32 de ani. A fost primit îndată novice și rânduit la ascultare în mănăstire, iar la 13 ianuarie 1864 a fost primit în frăție. Odată cu îmbrăcarea chipului monahal și-⁠a înmulțit nevoințele: cu binecuvântarea părinților săi duhovnicești făcea zilnic mii de metanii mici și sute de metanii mari, deși era bolnav și trupul îi slăbea. La 16 ianuarie 1892 a fost tuns în schimă cu numele Ilie, exact la treizeci de ani de la sosirea pe Valaam.

Rugăciunea și duhul de rugăciune erau nevoința lui de căpetenie. Era însă împodobit și cu nevoință trupească: în chilia lui nu era pat, iar mai târziu s-⁠a aflat că dormea pe lemne, în tindă. Se îmbrăca foarte simplu și ușor, chiar pe vreme rece. I s-⁠a propus să primească preoția, dar din smerenie a refuzat, ca să nu părăsească viața pustnicească. Curând s-⁠a mutat în schitul Sfântului Ioan Botezătorul de pe insulă, și mai aspru, cu toate rânduielile unei pustii și cu regulă de post. Acolo bătrânul s-⁠a adâncit necontenit în lucrarea duhovnicească și s-⁠a ferit de risipa timpului.

Spre sfârșitul vieții, la sfârșitul anului 1893, Domnul l-⁠a mutat din Valaam în Siberia, la mănăstirea Sfântului Nicolae din Verhoturie. Sfântul Sinod hotărâse la 4 octombrie 1893 ca mănăstirea să treacă la rânduiala de obște, iar ca să se așeze noua rânduială a fost numit egumen ieromonahul Iov de la Valaam, ridicat la treapta de arhimandrit. El a cerut câțiva monahi valaamiți cu experiență, între care s-⁠a aflat și schimonahul Ilie. La Verhoturie a căutat mai departe singurătatea desăvârșită, dar a trebuit să primească o mulțime de pelerini.

La sfârșitul anului 1900 boala s-⁠a agravat atât de mult, încât aproape nu mai primea vizitatori și se împărtășea des cu Sfintele Taine. La 30 noiembrie 1900 a ascultat liniștit rugăciunea de ieșire a sufletului și s-⁠a săvârșit ca un drept, în pace, în fața frăției, la 70 de ani, după 38 de ani de viață monahală. A fost îngropat în spatele altarului bisericii cimitirului mănăstirii, închinată Sfântului Mucenic Neofit, pe latura de sud. Astăzi cinstitele sale moaște se odihnesc în biserica Schimbării la Față a mănăstirii. Sfântul este pomenit la 11 februarie, în stil nou, în Soborul sfinților din Ekaterinburg.