Constanțiu de Perugia

Sfântul Constanțiu a fost episcop și mucenic în Umbria, în Italia, în veacul al II-⁠lea, pe vremea când creștinii erau prigoniți de împărații Romei. Tradiția locală îl socotește întâiul episcop al Perugiei, iar orașul îl cinstește până astăzi ca unul dintre ocrotitorii săi. A trecut la Domnul în jurul anului 170, prin mucenicie, lângă Foligno.

După tradiție, Constanțiu a primit păstorirea cetății la vârsta de treizeci de ani. Se spune că a vestit cu râvnă Evanghelia și a purtat grijă de cei săraci. Legenda vieții sale s-⁠a păstrat în patru versiuni, care nu se potrivesc în toate amănuntele, dar sunt de acord asupra locului în care a pătimit.

Mucenicia

Potrivit acestor povestiri, Constanțiu a fost prins în timpul prigoanei de pe vremea împăratului Antonin (unele izvoare spun că a fost vremea lui Marcu Aureliu) și a fost biciuit. Apoi a fost aruncat, împreună cu însoțitorii săi, într-⁠un cuptor aprins, din care toți au ieșit nevătămați. A fost închis în temniță și a fost eliberat de paznicii săi, pe care îi adusese la credința creștină.

Sfântul s-⁠a ascuns în casa unui creștin pe nume Anastasie, dar amândoi au fost prinși din nou. După chinuri îndurate în închisorile din Assisi și din Spello, au fost tăiați cu sabia în apropiere de Foligno.

Cinstirea

Cultul său s-⁠a răspândit dincolo de Umbria, iar Martirologiul Ieronimian îl pomenește la 29 ianuarie. După povestirile muceniciei, trupul său a fost dus la Perugia și îngropat lângă locul unde se află astăzi catedrala. Biserica închinată lui în oraș a fost dărâmată în 1527, iar în 1825 moaștele au fost mutate cu mare solemnitate pe un nou altar, în biserica San Costanzo.

În iconografie, Sfântul Constanțiu este înfățișat ca episcop, cu mitră și cu toiag, adesea alături de alt ocrotitor al Perugiei, Sfântul Erculan. În ziua praznicului, perugienii pregătesc după un obicei vechi „torcolo", o prăjitură în formă de inel, cu miez de pin, stafide și fructe uscate.