Lavrentie de Turov

Sfântul ierarh Lavrentie de Turov (anii 1130 până în 1184 sau 1194) a fost episcop al Turovului, care și-⁠a petrecut o mare parte din viață la mănăstirea Peșterilor din Kiev. A fost episcop poate din 1182, după moartea Sfântului Chiril de Turov. Este pomenit de episcopul Simon în „Scrisoarea către Policarp” (1226, primul text al Paterikului Peșterilor) și în Letopisețul Ipatiev. Se pomenește (stil vechi) la 29 ianuarie, în Soborul Cuvioșilor Părinți din Peșterile Apropiate (ale lui Antonie), în a treia duminică după Rusalii, în Soborul Sfinților Belarusi, în a doua săptămână a Postului Mare și în Soborul Sfinților Kievului.

Viața

S-⁠a născut, probabil, în orașul Turov sau lângă el, dintr-⁠un neam ales, boieresc sau domnesc după tradiție; numele din lume și părinții nu se știu. Crescut în credința ortodoxă, tânărul s-⁠a lepădat de viața deșartă și a primit tunderea cu numele Lavrentie, poate la una din mănăstirile Turovului, cel mai probabil la mănăstirea Boris și Gleb. În jurul lui 1150, dorind nevoințe monahale și cu binecuvântarea egumenului, a plecat pe jos la Kiev, la mănăstirea Peșterilor. Acolo, cu binecuvântarea egumenului, s-⁠a închis într-⁠o chilie mică și, cum scrie în Pateric, „a început viața monahală în zăvorâre”, o viață de nevoință aspră, în liniște și înfrânare, în care a stins cu lacrimi de rugăciune diverse ispite. Ce încercări a răbdat, numai Domnul știe.

Prin smerenie, rugăciune și gândire la Dumnezeu a primit darul de a vindeca oamenii de boli ale trupului și ale sufletului și de a izgoni demonii prin rugăciune; încă în viață era socotit făcător de minuni. După Pateric, „prin harul lui Dumnezeu nu numai că el însuși era ferit de lovirea demonilor, ci a primit de la Domnul cel dătător de toate să vindece minunat felurite răni și boli în oameni și să izgonească demoni”. După ce a vindecat, în fața icoanei Maicii Domnului de la Peșteri, un om stăpânit de demoni, Lavrentie s-⁠a întors iar la mănăstirea Peșterilor. Credința lui adâncă, rugăciunea, evlavia și credincioșia față de Biserică au atras luarea-⁠aminte a mitropolitului Kievului, care l-⁠a pus episcop pe scaunul Turovului, urmaș al faimosului scriitor și predicator Sfântul Chiril de Turov (m. 1183). Păstorirea lui se potrivește aproximativ cu domnia cneazului Sviatopolk Iurievici (m. 1189), unul din cneazii Turovului. Un erminiu de iconar îl descrie cu părul cărunt, cu barba despicată ca a Teologului, cu potcapul pe umeri, în veșmânt cuvios și desculț.

Adormirea și cinstirea

În 1184 episcopul Lavrentie și-⁠a dat sufletul Domnului; ziua adormirii nu se știe, dar el a devenit sfânt cinstit local curând după moarte. Pomenirea lui este la 29 ianuarie, poate chiar ziua adormirii. În vechile sinaxare de mână din secolul al XVII-⁠lea, între sfinții din Peșterile Apropiate (ale lui Antonie), cel dintâi este „sfântul Lavrentie, episcop al Turovului”. Moaștele lui nestricate se află și azi în peșterile Lavrei. A fost canonizat în rândul cuvioșilor.