Afraat

Sfântul Cuvios Afraat, numit „Înțeleptul Persan”, a fost un scriitor creștin de limbă siriacă din Imperiul Persan, în secolul al IV-⁠lea, autorul celor douăzeci și trei de „Demonstrații”, cele mai vechi scrieri creștine păstrate din Persia. A viețuit ca ascet. În calendarul Bisericii este pomenit sub numele „Afraat Persanul” la 29 ianuarie, dar sinaxarul bizantin amintește aici un ascet persan din preajma Antiohiei, mort în jurul anului 370. Nu toți cercetătorii îl socotesc același om cu scriitorul.

Viața

Se știu puține lucruri despre el. S-⁠a născut în jurul anului 280, lângă hotarul dintre Siria romană și Persia, pe vremea lui Șapur al II-⁠lea. Numele Afraat este forma siriacă a numelui persan Frahat. Un manuscris din 510 îi dă numele Iacob, poate numele de botez, și de aceea a fost confundat mai târziu cu Sfântul Iacob din Nisibe. Cei doi sunt însă oameni deosebiți: Iacob din Nisibe a murit în 338, iar Afraat a scris între 337 și 345.

A trăit ca ascet, după toate semnele între „fiii legământului”, o veche formă de viață celibatară din Biserica siriacă. Tradiția mai târzie spune că a fost episcop și egumen al mănăstirii Mar Mattai de lângă Mosul, dar acest lucru este nesigur. În scrieri nu se numește episcop, dar vorbește cu autoritate despre păstori și credincioși. În anul 344 a redactat în numele unui sinod o scrisoare către Bisericile din Ctesifon și Seleucia (devenită Demonstrația a paisprezecea).

Demonstrațiile

Cele douăzeci și trei de „Demonstrații” sunt tratate despre credință și despre viața creștină. Primele zece au fost scrise în 337 și vorbesc despre credință, dragoste, post, rugăciune, războaie, fiii legământului, pocăință, învierea morților, smerenie și păstori. Următoarele douăsprezece, scrise în 344, tratează despre tăiere împrejur, Paște, sâmbătă, mâncăruri, chemarea neamurilor, Hristos, fecioria, risipirea lui Israel, milostenie, prigoană, moarte și vremurile de pe urmă. A douăzeci și treia, scrisă în iarna anilor 344-345, are ca temă strugurele din Isaia 65, 8 și urmărește împlinirea făgăduinței mesianice de la Adam la Hristos. Primele douăzeci și două încep cu literele succesive ale alfabetului siriac. Prigoana lui Șapur al II-⁠lea, în vremea căreia au fost scrise multe, a pornit din tensiunea dintre Roma și Persia, căci creștinii din Persia erau bănuiți că sprijină Roma.

Afraat citește Scriptura în limba siriacă și citează Evangheliile din Diatessaronul lui Tațian. Nu filosofează, ci rămâne aproape de Biblie. A pus temelia literaturii creștine siriace și a pregătit apariția Sfântului Efrem Sirul. Scrierile lui au fost traduse în armeană, georgiană și etiopiană.

Sfârșitul și pomenirea

A murit în jurul anului 345, într-⁠o vreme tulbure pentru Biserica Persiei. Mărturiile despre sfârșitul lui lipsesc. Scrierile lui sunt prețuite ca mărturie timpurie a credinței creștine din Răsărit.