Gildas Înțeleptul

Sfântul Cuvios Gildas Înțeleptul a fost un monah britanic din secolul al VI-⁠lea, autorul scrierii „Despre nimicirea și cucerirea Britaniei", singurul izvor întins despre istoria britonilor scris aproape de vremea evenimentelor. Este cinstit ca sfânt al Bisericii nedespărțite în Țara Galilor, în Bretania și în Biserica Ortodoxă. Este pomenit la 29 ianuarie.

Viața

Se știu puține lucruri sigure despre el. Cele două vieți ale sale sunt târzii și se contrazic: prima a fost scrisă în secolul al XI-⁠lea de un monah de la mănăstirea întemeiată de el în Bretania, iar a doua de Caradoc de la Llancarfan, o povestire în mare parte născocită, care vrea să-⁠l lege de Glastonbury și de regele Arthur. Gildas însuși spune că s-⁠a născut în anul bătăliei de la Mons Badonicus, în care britonii au oprit înaintarea sașilor.

Prima viață îl numește fiul lui Caunus, rege din Alt Clud, în nordul Britaniei, și spune că s-⁠a născut la Arecluta, pe malul râului Clyde. Unii istorici socotesc că era din sudul insulei, pentru că scrierea lui arată o cunoaștere mai bună a sudului și o cultură latină aleasă. După viețile sale, a studiat la mănăstirea Sfântului Iltud din Glamorgan, a renunțat la nașterea sa nobilă pentru viața monahală, a fost hirotonit preot în Irlanda și a propovăduit în nordul Britaniei. Regele suprem al Irlandei l-⁠ar fi chemat să reașeze Biserica de acolo. Se spune că a mers la Roma și la Ravenna, apoi s-⁠a așezat ca sihastru pe insula Houat, în Bretania. Ucenicii l-⁠au căutat acolo și l-⁠au rugat să-⁠i învețe, iar el a întemeiat mănăstirea de la Saint-⁠Gildas-⁠de-⁠Rhuys.

Despre nimicirea și cucerirea Britaniei

Lucrarea, în latină, este o predică în trei părți. Prima este o scurtă istorie a Britaniei de la romani până în vremea lui. A doua mustră cinci regi ai britonilor, între care Constantin, Aurelius Conanus, Vortiporius, Cuneglasus și Maelgwn. A treia mustră clerul. Gildas socotește că năvălirea sașilor este o pedeapsă de la Dumnezeu pentru păcatele poporului și ale căpeteniilor lui. Scrisul este aspru, în felul proorocilor Vechiului Testament. El spune că avea patruzeci și patru de ani când l-⁠a scris; data lucrării este însă discutată, vechea părere punând-⁠o prin anii 540, iar unii cercetători mai devreme. Este numit aici pentru prima dată Ambrosius Aurelianus ca fruntaș al rezistenței împotriva sașilor. Lui i se atribuie și imnul Lorica, o rugăciune de izbăvire de rău.

Sfârșitul și cinstirea

Se crede că a murit în jurul anului 570 la Rhuys și că a fost îngropat acolo. Moaștele lui au fost cinstite la Rhuys până în secolul al X-⁠lea, când au fost duse în Berry, iar în vremurile mai noi s-⁠au întors la Saint-⁠Gildas-⁠de-⁠Rhuys, unde se păstrează, într-⁠o încăpere pentru odoare, craniul, brațul și alte părți. Este ocrotitor al mai multor biserici și mănăstiri din Bretania.