Pitirim al Permului

Sfântul Pitirim a fost al patrulea episcop al Permului (Marele Perm), ucis în 1455 de mansi. Este cinstit în Biserica Rusă ca ierarh și pomenit după calendarul vechi la 29 ianuarie și la 19 august.

Din 1440 a fost egumen al mănăstirii Cudov din Moscova. În 1444 a fost pus episcop al Permului și trimis să conducă eparhia după uciderea, în 1443, a Sfântului Ierarh Gherasim. Din primele zile ale șederii lui în ținutul Perm, locuit de komi-⁠permiaci, komi-⁠ziriani, udmurți și alte neamuri care vorbeau limbi fino-⁠ugrice, a început să statornicească rânduială și să-⁠și întocmească vasta eparhie. Anului 1444 îi atribuie cronica Vîcegda-⁠Perm botezarea de către Pitirim a udorienilor (un subneam al komi-⁠zirianilor), care trăiau pe râul Vașka. În 1447 a fost chemat la Moscova pentru judecata de sinod a cneazului răzvrătit de Galici, Dimitrie Iurievici Șemiaka.

Întors la Ust-⁠Vîmski Gorodok, Pitirim a fost zguduit de pustiirile pe care le făcuse în satele komi-⁠zirianilor cele mai apropiate de râul Pecora cneazul din Pelîm, Asîka. Pitirim i-⁠a ajutat pe komi-⁠ziriani pe cât a putut și le-⁠a împărțit tot ce adusese din Moscova pentru zidirea bisericilor și mănăstirilor. În 1448 a mers din nou la Moscova pentru punerea mitropolitului Iona. Marele cneaz Vasile al II-⁠lea, lăsându-⁠l să plece pe Pitirim, a înzestrat cu daruri bogate bisericile ziriane și mănăstirea Pecora, întemeiată încă de al doilea episcop al Permului, Isaachie, și a micșorat dările locuitorilor ținutului Perm, pustiiți des de vjatici și vogulii (mansi). Pitirim a străbătut aproape toată eparhia, ajungând în cele mai adânci ținuturi de pe Pecora și afluenții ei, a răbdat lipsuri în ciuda primejdiei și a izbutit un mare rod, botezând mansi care nomadizau pe afluenții Pecorei.

Într-⁠o duminică din 1455, după Liturghie, Pitirim, în fruntea clerului și a multor oameni, cu icoane și prapori, a ajuns pe promontoriul format de vărsarea râurilor Vîm și Vîcegda, unde trebuia să se facă o slujbă de rugăciune. Deodată a apărut o ceată de mansi înarmați, care făceau o expediție spre Marele Perm. S-⁠au aruncat asupra credincioșilor, iar prima jertfă a fost Pitirim. A fost îngropat în biserica Bunei Vestiri din Ust-⁠Vîm, lângă înaintașul lui, episcopul Gherasim. Azi moaștele lui Pitirim se odihnesc sub lespede în capela celor trei ierarhi, Gherasim, Pitirim și Iona, făcători de minuni din Ust-⁠Vîm, sfințită la 7 mai 1996 de Patriarhul Alexei al II-⁠lea. În 1458 Vasile al II-⁠lea a trimis o oaste puternică de moscoviți și ustiugeni ca să-⁠i potolească pe mansi și pe vjatici; aceasta a luat multe cetăți și sate în ținutul Viatka, a pus mansilor o dare grea și a alipit Viatka la Marele Cnezat al Moscovei.

Pomenirea mutării lui la Domnul a fost trecută în tipic încă din 1522. Cinstirea în toată Rusia a Sfinților Ierarhi ai Permului, Gherasim, Pitirim și Iona, s-⁠a statornicit în 1607, când, din porunca țarului Vasile Ivanovici Șuiski și a patriarhului Ermoghen, episcopul Iosafat al Vologdei și Marelui Perm a zugrăvit o icoană a ierarhilor Permului, înfățișați în picioare, aflată deasupra mormântului lor. Cartea Treptelor (Stepennaia kniga) îl numește pe Pitirim întâiul alcătuitor al vieții mitropolitului Alexei și al canonului la aflarea moaștelor acestui sfânt; între scrierile lui se află o scurtă descriere a vieții Sfântului Alexei și canonul la aflarea moaștelor Sfântului Alexei (Mineiul de la 20 mai).