Ioan Anserov

Sfântul Sfințit Mucenic Ioan Anserov, protoiereu, s-⁠a născut la 8 septembrie 1873 în satul Ciarus din ținutul Kasimov, gubernia Reazan, în familia ponomarului bisericii Adormirii, Dimitrie Maximovici Anserov, și a soției sale Elisaveta Achimovna. A murit ca mărturisitor, în lagăr, la 6 mai 1940.

Preot la Spassk

În 1887 a absolvit cu rezultate de frunte școala duhovnicească din Kasimov, iar în 1893 Seminarul din Reazan, și a fost numit învățător la școala parohială din Lubonosk. În 1894 a fost hirotonit diacon la biserica Adormirii din Ciarus, iar la 27 iulie 1897 preot la catedrala Schimbării la Față din orașul Spassk, gubernia Reazan. În același an a fost numit învățător de religie pentru gradele inferioare ale administrației militare și le-⁠a săvârșit slujbele fără plată. În 1898 a devenit învățător de religie la școala primară de fete din Spassk și vistiernic al Frăției Preamilostivului Mântuitor de pe lângă catedrală. În 1913 a început să predea Legea lui Dumnezeu la gimnaziul de fete din Spassk și a fost ridicat la treapta de protoiereu.

Catedralei i se alipise în vremea sovietică o mică biserică de lemn a Adormirii, numită Borovaia, după pădurea în care stătea. La ea locuiau vreo zece maici. La sfârșitul anilor douăzeci puterea a început să închidă bisericile orașului. În 1929 s-⁠a propus credincioșilor să cedeze biserica Adormirii pentru păstrarea grâului. În februarie 1930 a venit o comisie la catedrală, iar părintele Ioan a sfătuit comunitatea să trimită delegați la Moscova. Autoritățile n-⁠au dat răspuns oficial, dar biserica n-⁠a fost închisă. La 27 mai 1931 părintele Ioan a slujit Liturghia în biserica Adormirii, de la șapte la opt și jumătate. În jurul orei trei după-⁠amiaza s-⁠a aprins clopotnița, iar flăcările au trecut repede la biserică; clopotnița și biserica de lemn au ars de tot, s-⁠au salvat doar icoanele. Fiindcă incendiul pornise din interiorul clopotniței, la mare înălțime, în oraș s-⁠a răspândit zvonul că necredincioșii au dat foc ca să-⁠i învinuiască pe credincioși.

Prigoana

După trei zile, la 31 mai, protoiereul Ioan, starostele bisericii și douăsprezece maici au fost arestați și închiși la Spassk, învinuiți de activitate antisovietică și de incendierea bisericii. La anchetă părintele a spus că nu poate răspunde deplin dacă a fost corectă lipsirea lui de drept de vot, dar că a fost nemulțumit de dekulakizare, fiindcă și el pățise la fel, deși nu și-⁠a spus nemulțumirea în public; despre maici a spus că trăiau în bună înțelegere, iar în cercul lor nu se discutase păstrarea bisericii Borovaia, știind că ce se întâmplă este voia lui Dumnezeu, dar că era în interesul lor păstrarea catedralei. Anchetatorul a scris în actul de acuzare că locuința maicilor era o obște monahală ilegală, un adăpost al elementului antisovietic și că incendierea fusese premeditată. La 9 august 1931 troica OGPU l-⁠a condamnat la cinci ani de surghiun în Kazahstan, într-⁠un sat îndepărtat din regiunea Cimkent.

La sfârșitul anului 1934 s-⁠a întors din surghiun și a slujit din nou la catedrala Schimbării la Față, ultima biserică deschisă din oraș. La 23 februarie 1935 prezidiul comitetului executiv regional Moscova a hotărât închiderea catedralei. Credincioșii au protestat, scriind că sunt între două mii cinci sute și trei mii și că o petiție avea 1541 de semnături. La 30 septembrie 1935 catedrala a fost luată: jumătate din ea a fost dată unui depozit de mărfuri, cu iconostasul sfărâmat, iar în cealaltă jumătate s-⁠a turnat grâu, iar icoanele au fost scoase și vândute. Credincioșii au cerut încă în 1936 să primească măcar biserica de cimitir, ținută șapte ani plină de grâu, dar președintele sfatului orășenesc a tot amânat.

Arestarea și moartea

La 5 februarie 1938 NKVD l-⁠a arestat pe preotul Alexandru Svetlov, informator din 1919, care a semnat mărturii scrise de anchetator. Pe baza lor, la 21 februarie 1938, protoiereul Ioan Anserov a fost arestat și închis la Reazan. A negat că ar fi făcut agitație contrarevoluționară și că ar face parte dintr-⁠o organizație, a spus că mărturiile lui Svetlov nu sunt credibile, iar la confruntarea din 3 aprilie, când Svetlov a spus că Anserov ar fi dus o activitate antisovietică, a răspuns că nu o confirmă. La 23 aprilie Consfătuirea Specială a NKVD l-⁠a condamnat la opt ani de lagăr. La 27 mai 1938 a fost dus la Karlag. În condiții grele, a pierdut repede sănătatea și, ca invalid în proporție de nouăzeci la sută, a fost trecut în grupa invalizilor. A adormit în Karlag, în secția Burma, la 6 mai 1940, și a fost îngropat într-⁠un mormânt necunoscut.

Biserica îl pomenește la 6 mai, după stilul nou, la 23 iunie, în Soborul sfinților din Reazan, și în ziua mobilă a soborului noilor mucenici.