Ioan Suldin

Sfântul Sfințit Mucenic Ioan Suldin, preot, s-⁠a născut la 12 ianuarie 1880 în orașul Ardatov din gubernia Simbirsk, în familia țăranului Iosif Suldin. A primit întâia învățătură la școala duhovnicească din Ardatov, apoi a terminat Seminarul Teologic din Simbirsk. Ivan Iosifovici a fost hirotonit diacon la 15 aprilie 1902 și preot la 9 martie 1903, pentru biserica din satul Noe Tomîșevo. Din 19 martie 1920 a slujit la biserica Sfântului Ilie din orașul Sîzran și curând a fost numit starețul ei. Împreună cu soția a avut șase copii; după nașterea celui din urmă soția a murit, iar părintele, fără să părăsească grija copiilor, a dat și mai mult timp bisericii. În 1922 a primit crucea pectorală.

A fost arestat de mai multe ori, în 1923, 1924, 1925, 1926 și 1930. În timpul ultimei arestări biserica Sfântului Ilie a fost închisă, iar după eliberare, ca majoritatea preoților din Sîzran ale căror biserici fuseseră închise, a slujit la catedrala Maicii Domnului din Kazan din oraș. Un martor a spus că la Liturghie a rostit o predică despre cum erau chinuiți creștinii de demult pentru credința în Hristos și că acum a venit aceeași vreme. A fost arestat la 21 februarie 1931 împreună cu episcopul Augustin (Beleaev) și un mare grup de clerici și mireni din Sîzran. Un preot care colabora cu autoritățile a spus despre el și despre preotul Pokrovski că erau socotiți în oraș preoți adevărați și că rămăseseră neîmpăcați cu puterea sovietică; alt preot a mărturisit că Suldin era pentru clerul local o mare autoritate, la al cărui cuvânt ascultau toți, și printre clerici, și printre mireni. La interogatoriu părintele Ioan a spus că aparține orientării tihoniene, că declarația mitropolitului Serghie a primit-⁠o și a adus-⁠o la cunoștința consiliului parohial și în biserică și că s-⁠a supus ei fără împotrivire, dar că nu și-⁠a spus părerea preotului Apolonov. Pe toate punctele învinuirii a spus că nu se recunoaște vinovat. Un informator pus în celulă a raportat că Suldin și un alt preot au spus la 19 mai 1931: orice li s-⁠ar face, nu vor recunoaște nimic și vor rămâne pe calea lor până la sfârșit, simțind că nu vor mai rămâne în viață. La 28 octombrie 1931 Consfătuirea Specială a OGPU l-⁠a condamnat la trei ani de lagăr de concentrare.

După ispășire, în 1933 a fost arestat din nou și condamnat la trei ani de surghiun în Ținutul de Nord. Din surghiun a ajuns la Samara. La 30 noiembrie 1937 a fost arestat încă o dată, odată cu arhiepiscopul Alexandru (Trapițîn) și alți preoți. Arhiepiscopul a fost învinuit că a unit la Kuibîșev preoții fără loc, mai ales pe cei întorși din surghiun. Nici arhiepiscopul, nici preoții întorși din surghiunuri și lagăre nu s-⁠au recunoscut vinovați și au respins învinuirile. La 21 decembrie 1937 troica NKVD i-⁠a condamnat la moarte. Arhiepiscopul Alexandru (Trapițîn) și preoții Ioan Suldin, Ioan Smirnov, Alexandru Organov și Alexandru Ivanov au fost împușcați la 14 ianuarie 1938; din pricina numărului mare al execuțiilor, ceilalți preoți au intrat în grupa următoare, împușcată la 8 februarie 1938. Toți au fost îngropați într-⁠o groapă comună necunoscută.

Biserica îl pomenește la 14 ianuarie, în ziua morții, după stilul nou, la 12 august în Soborul sfinților din Samara și în ziua mobilă a soborului noilor mucenici.