Ioan Vasiliev

Sfântul Mărturisitor Ioan Vasiliev, starostele bisericii, s-⁠a născut în 1869 în satul Martianovo din ținutul Serpuhov, gubernia Moscova, în familia lăcătușului Serghei Vasiliev. Din 1884 a lucrat în prăvălia de mâncare a fabricii Reabov și a ajuns vânzător-⁠șef. După concediere, în 1922, și-⁠a deschis un negoț al său. Din 1919 a fost starostele bisericii Sfântului Nicolae din satul Buturlino, unde starețul era preotul Constantin Uarov.

Înmormântarea de la Buturlino

În iulie 1929 în sat a murit un comsomolist de optsprezece ani, Aksionov. Părinții au cumpărat sicriul și cele de trebuință, l-⁠au chemat pe preot să-⁠l citească a doua zi dimineața la ei acasă, dar în ajun președintele celulei comsomoliste a venit la mamă și a spus că tinerii vor să-⁠și îngroape singuri tovarășul, fără preot. Mama nu a primit, fiindcă sicriul era plătit de ea. A doua zi, la ora unsprezece, părintele Constantin a venit la slujba de înmormântare, dar fratele răposatului, comsomolist activ, nu a așteptat sfârșitul slujbei, a luat împreună cu alții sicriul și l-⁠a dus la colțul roșu. Au făcut apoi două mitinguri antireligioase, cu orchestră, iar din mulțimea de vreo cinci sute de oameni s-⁠au auzit vorbe ca „dați mortul preotului, nu-⁠l îngropați ca pe o vită”. La cimitir oamenii au început să mustre mama, mama și surorile n-⁠au lăsat sicriul să fie coborât în groapă, s-⁠a stârnit strigăt și zarvă, mulțimea i-⁠a îndepărtat pe comsomoliști și a dus sicriul la biserică. Părintele Constantin a terminat acolo slujba de înmormântare cu clerul.

La 26 iulie 1929 ziarul „Nabat”, editat de comuniștii din ținutul Serpuhov, a tipărit o însemnare, „Cu sila au dus sicriul în biserică”, semnată cu pseudonimul Ateu. O anchetă a administrației raionale a stabilit că faptele fuseseră descrise greșit, că din partea preotului nu fuseseră „acțiuni huliganice” și că întâmplarea se petrecuse din vina organizației comsomoliste, care nu cădea la învoială cu rudele. Totuși la 30 august 1929 OGPU a pornit un dosar împotriva preotului Constantin Uarov, iar starostele Ivan Sergheevici Vasiliev a fost învinuit de „răspândire de zvonuri false despre nevinovăția preotului”. Au apărut martori mincinoși care au spus că ar fi zis la un congres că bisericile ar fi bine să rămână, iar în loc de ele să se zidească școli noi.

Arestarea și surghiunul

La 3 septembrie 1929 a fost arestat și închis la Serpuhov. A spus la interogatoriu că nu a fost la înmormântare și nu știe nimic, iar de la preotul Uarov știa doar că mama l-⁠a rugat să slujească privegherea și înmormântarea. La 16 septembrie ancheta s-⁠a încheiat, deși anchetatorul a constatat că în dosar nu sunt mărturii suficiente despre participarea directă. A fost trimis dosarul la Consfătuirea Specială a OGPU, cu cerere de surghiun administrativ. La 4 noiembrie 1929 troica OGPU l-⁠a condamnat pe părintele Constantin la trei ani de lagăr, iar pe Ivan Vasiliev la trei ani de surghiun în Kazahstan.

A fost trimis în localitatea Jamși, stația Karaganda, ținutul Kaunrad, Aktogai, într-⁠un drum care a ținut jumătate de an alături de ucigași. Termenul s-⁠a sfârșit la 3 septembrie 1932, dar nu a fost eliberat. Din pricina condițiilor aspre, la bătrânețe s-⁠a îmbolnăvit de reumatism la picioare și nu mai putea merge. Bordeiul în care locuia avea 3,5 pe 3,5 metri, iar în el trăiau trei oameni. Locul surghiunului era la peste 400 de verste de calea ferată. Fiul a cerut eliberarea mai devreme a tatălui, pentru că din pricina vremii nu ar fi putut pleca vreme de șapte-⁠opt luni. La 4 decembrie 1932 rudele au primit o telegramă, apoi o scrisoare de la preotul Skvorțov, care își ispășea pedeapsa cu el, în care scria că tatăl este pe moarte, i-⁠au amorțit mâinile și picioarele și nu i se poate da ajutor. Ioan Vasiliev a murit la 6 decembrie 1932 și a fost îngropat într-⁠un mormânt necunoscut.

Biserica îl pomenește la 6 decembrie, în ziua morții, după stilul nou, și în zilele mobile ale soborului noilor mucenici și mărturisitori și ale sfinților Moscovei (5 septembrie).