Ioanichie Dmitriev

Cuviosul mucenic Ioanichie Dmitriev (în lume Ivan Alexeevici Dmitriev, 1875 până la 23 noiembrie 1937) a fost arhimandrit al Bisericii Ortodoxe Ruse, fost croitor, monah la Optina, egumen al mănăstirii Sfântul Gheorghe din Mescovsk și preot la Kaluga, împușcat în regiunea Kaluga. A fost numărat în august 2000 între noii mucenici și mărturisitori ai Rusiei, ca preacuvios mucenic, de Sinodul Arhieresc Jubiliar, spre cinstire în toată Biserica. Se pomenește (stil vechi) la 10 noiembrie și la 29 ianuarie.

Începuturile

S-⁠a născut în 1875 în satul Redkie Dvori (după izvor în gubernia Tula, într-⁠un alt loc gubernia Moscova), într-⁠o familie de țărani, cu patru frați și surori. Trei ani a învățat carte acasă, la învățătorul satului, iar în rest a muncit la țară, vara ca păstor. La doisprezece ani a umblat trei ani prin sate cu o ceată de croitori, învățând meseria. Mergea aproape zilnic la biserică și citea multe cărți duhovnicești. La șaptesprezece ani a plecat la Moscova și s-⁠a angajat într-⁠un atelier de croitorie. La douăzeci de ani i-⁠a murit mama și a luat asupra lui întreținerea familiei: tatăl și cei patru frați și surori.

Monahul

În 1908, la treizeci și trei de ani, a venit la Optina Pustîn și a stat acolo două săptămâni, vorbind des cu egumenul, care l-⁠a primit apoi novice. Mai târziu a fost tuns monah cu numele Ioanichie. Din 1917 a fost econom al casei arhierești a episcopului Teofan (Tuleakov) de Kaluga. În 1918 a fost mobilizat două ani în miliția din spate. În 1921 a fost hirotonit ieromonah de episcopul Teofan și a slujit în satul Suhiniči, lângă Kaluga. În 1928 a fost ridicat egumen și numit paroh al mănăstirii Sfântul Gheorghe din Mescovsk.

Primul arest

În 1929 mănăstirea a fost închisă, iar în locul ei s-⁠a făcut comuna „Iskra”. Părintele Ioanichie a fost numit paroh al catedralei din Mescovsk, iar monahii, trăind după închiderea mănăstirii prin case particulare, au alcătuit în jurul catedralei un fel de obște monahală, ținând slujbele după tipic. Aceasta a atras luarea-⁠aminte a puterii și în septembrie 1932 au fost arestați nouăsprezece locuitori din Mescovsk, între care unsprezece monahi și monahii, învinuiți de alcătuirea unei grupări contrarevoluționare și de agitație împotriva colectivizării. Egumenul Ioanichie a fost arestat la 31 octombrie și închis la Briansk. La 16 noiembrie a răspuns anchetatorului: „Nu mă recunosc vinovat de învinuirea de a fi alcătuit o grupare contrarevoluționară. Slujba bisericească se făcea îndelung, deși unele rugăciuni monahale erau scurtate. Acatistele se citeau la început, iar apoi se cântau în timpul slujbei, dar aceasta se obișnuia dinainte de mine. Slujbele se făceau zilnic. Am făcut aceasta din grijă pentru credința creștină adevărată, cum trebuie să facă orice preot. N-⁠a fost nicio mănăstire ascunsă la catedrala din Mescovsk. Toți monahii mă socoteau duhovnicul lor, dar nu pe cel mai mare.” La 15 martie 1933 troica poliției politice l-⁠a osândit totuși la o pedeapsă destul de ușoară: cinci ani de surghiun în Ținutul de Nord. La întoarcere a fost ridicat arhimandrit și trimis să slujească la biserica Sfântul Nicolae din Kazino, în Kaluga.

Al doilea arest și mucenicia

În toamna lui 1937 NKVD l-⁠a arestat din nou, împreună cu arhiepiscopul Augustin și un grup de clerici din Kaluga. La 28 octombrie, la interogatoriu, a dat mărturie că între cler și credincioși își arătase nemulțumirea față de puterea sovietică, învinuind-⁠o că, prin politica ei, s-⁠au închis bisericile în toată Uniunea Sovietică, și că ea persecută pe nedrept „oamenii de altădată” și clerul. Totuși nu s-⁠a recunoscut vinovat de activitate contrarevoluționară și a refuzat să pârască pe alții. La 19 noiembrie 1937 o troică specială a NKVD l-⁠a osândit la moarte, împreună cu arhiepiscopul Augustin (Beliaev), protoiereul Ioan Speranski, psalții Alexei Gorbaciov și Apolon Babicev și membrul consiliului bisericesc Mihail Arefiev. Osânda a fost împlinită la 23 noiembrie 1937, iar cei împușcați au fost îngropați într-⁠o groapă comună necunoscută.