Ioasaf Panov

Sfântul Sfințit Mucenic Ioasaf Panov, preot, s-⁠a născut în 1860 în familia preotului Ștefan Panov și a soției lui, Agnia Alexandrovna. Mama era fiica protoiereului Alexandru Levitski, iar tatăl fusese crescut din copilărie în casa preotului Ștefan Gornîh. Părintele Ștefan a avut șapte copii: pe fiii Ioasaf, Mihail, Leonid, Africhian și Grigorie și pe fiicele Eugenia și Augusta. Trei dintre fii, Ioasaf, Mihail și Leonid, au ajuns preoți, iar mai târziu, în vremea sovietică, a ajuns preot și un nepot, Gavriil Mihailovici Panov.

Slujirea

În 1875 Ioasaf a terminat școala duhovnicească din Dalmatovo și câțiva ani a fost psalt la catedrala Înălțării din Ekaterinburg. În 1889 a fost hirotonit diacon pentru biserica Sfântului Nicolae din uzina Verhne-⁠Tura, ținutul Verhoturie, iar în aprilie 1891, prin decretul episcopului Policarp al Ekaterinburgului și Irbitului, a fost hirotonit preot și mutat în satul Nijnee din ținutul Ekaterinburg. Satul fusese întemeiat în 1678 pe malul râului Ciusovaia, iar în el se ridicase între 1855 și 1860 o biserică de lemn a Arhanghelului Mihail. Satul avea un debarcader și servea ca loc de transbordare, iar primăvara se umplea de năvodari care coborau mărfuri pe Ciusovaia; părintele trebuia să îngrijească sufletește multă populație venită din alte locuri, pe lângă cei peste 2.000 de localnici, și să facă singur slujbele și Tainele. Așa au trecut treisprezece ani de osteneală. În noiembrie 1904 a fost mutat la biserica Adormirii din satul Tîgîșskoe, ținutul Kamîșlov, apoi, în iulie 1911, la cererea lui, probabil din pricina bolii, a fost pus în retragere; după jumătate de an i s-⁠a încredințat conducerea temporară a parohiei Mostovskoe, ținutul Irbit. În 1914 a primit de Paști nabedrenic „pentru slujire râvnitoare și folositoare Bisericii lui Dumnezeu”. Pe atunci era preot în satul Mironovskoe, ținutul Verhoturie, unde a slujit mai mulți ani împreună cu viitorul sfințit mucenic Ioan Șișev, învățător talentat și păstor râvnitor.

Anul 1918

După răsturnarea din octombrie 1917 reprezentanții puterii sovietice au privit mai întâi clerul cu dușmănie, dar destul de reținut. Din aprilie-⁠mai 1918 situația s-⁠a înrăutățit, iar la plenara CC al PCR(b) din 6/19 mai s-⁠a hotărât să fie dusă împotriva clerului o agitație scrisă hotărâtă și să se introducă practica pedepsei cu moartea pentru anume fapte. Pe Ural această tragedie s-⁠a petrecut mult mai devreme decât a legalizat guvernul teroarea (23 august/5 septembrie), în iulie-⁠august, și acolo clerul a pătimit mai mult decât în alte regiuni ale Rusiei, mai ales din partea detașamentelor de gardă roșie formate în grabă din muncitori și țărani din partea locului, a căror cruzime făcea ca uneori chiar bolșevicii să le privească cu neîncredere.

Mucenicia

La 13/26 august 1918 au fost arestați în satul Mironovskoe preoții de acolo, părintele Ioasaf Panov și părintele Ioan Șișev. Li s-⁠a pus învinuirea de agitație împotriva puterii sovietice și li s-⁠a poruncit să meargă „la stația Egorșino, la statul-⁠major, pentru interogatorii”. Preoții au ascultat, dar nu au mers singuri, ci cu fiii lor: pe părintele Ioasaf l-⁠a însoțit fiul Serghei, tocmai întors acasă după terminarea Seminarului, iar pe părintele Ioan, fiul Vladimir. Cam la o verstă de sat, lângă pădure, arestații au fost opriți printr-⁠o strigare aspră a ostașilor roșii, care le-⁠au poruncit preoților și lui Serghei să coboare de pe cai. „Ei, popilor, în rând, ridicați mâinile, rugați-⁠vă Dumnezeului vostru, acum vă împușcăm”, a sunat porunca roșilor. „Urmează ocări, salve de pușcă și trei jertfe sunt aduse”, au scris mai târziu „Uralskaia Jizni”, după martorul Vladimir, fiul părintelui Ioan. Așa preoții care slujiseră la același altar au întâmpinat împreună și moartea, cu bărbăție și fără teamă. Sfântul a fost proslăvit în Soborul noilor mucenici și mărturisitori ai Rusiei din eparhia Ekaterinburg în 2002.

Biserica îl pomenește la 26 august, în ziua morții, după stilul nou, la 11 februarie în Soborul sfinților din Ekaterinburg și în ziua mobilă a soborului noilor mucenici.