Ipatie

Sfântul Ipatie a fost egumen al mănăstirii Rufinian din Calcedon, ucenic al nevoinței și făcător de minuni, născut în Frigia pe vremea împăraților Arcadiu și Onoriu și mort la adânci bătrâneți, în jurul mijlocului veacului al V-⁠lea. Izvorul consultat îl numește cuvios.

La optsprezece ani, pe când învăța carte, a fost bătut de tatăl său pentru niște greșeli, a fugit de acasă și a trecut în Tracia, unde a intrat într-⁠o mănăstire de obște și a devenit monah, strălucind prin post și înfrânare. Odată, chinuit de patima desfrânării, a petrecut opt zile fără mâncare și băutură. Egumenul, aflând, i-⁠a dat cu mâna lui un pahar cu vin și o pâine, după pavecernița, în fața frățimii, și îndată a fost izbăvit de chinul patimii. După câțiva ani, cu sfatul duhovnicului, a mers în oraș ca să ajute pe unul căzut în ispită și l-⁠a ajutat și pe tatăl lui trupesc. Împreună cu alți doi frați, a trecut marea și a ajuns la Calcedon, la vechea mănăstire a lui Rufin, venit de la Roma, care adusese aici monahi egipteni. După moartea lui Rufin monahii s-⁠au risipit, mănăstirea a rămas nelocuită, plină de spini și locuită de duhuri necurate. Ipatie a izgonit duhurile prin rugăciune, a curățat mănăstirea de urâciuni și a adus-⁠o la frumusețea ei dintâi. Fiecare lucra câte un meșteșug: unul împletea păr, altul făcea zimbili, iar altul grădina.

Mai târziu, trecând în Tracia, s-⁠a dus la mănăstirea lui, dar frații de la Rufin au venit și l-⁠au luat cu ei, ales egumen. Nevoințele lui au atras mulți, și numărul fraților a ajuns la treizeci. Dumnezeu i-⁠a dat darul vindecării, atât pentru oameni, cât și pentru dobitoace. Mânca legume și verdețuri și puțină pâine, târziu, la ceasul al nouălea, iar la bătrânețe lua și puțin vin. La optzeci de ani avea capul și barba albe ca zăpada. Patruzeci de ani a păstorit turma lui Hristos, cinstind preoția, și, după ce a trimis înaintea lui la Domnul optzeci de ucenici, s-⁠a mutat și el, slăvind pe Dumnezeu. Este pomenit la 25 februarie.