Macaria Somova din Kașira

Cuvioasa Macaria Somova (în lume Maria Nikolaevna, 1811-1894) a fost egumenă și stareță (1884-1888) a Mănăstirii de maici Sfântul Mare Mucenic Nichita din Kașira, ucenică a bătrânilor de la Optina. Este cinstită ca preacuvioasă; numele ei a fost trecut în 1987 în Soborul Sfinților din Tula. Se pomenește la 13 februarie și la 22 septembrie.

Tinerețea și încercările din Belev

S-⁠a născut în 1811 într-⁠o familie nobilă din ținutul Odoev, gubernia Tula, fiica unui locotenent de artilerie, și a primit educație acasă. În 1836, cu binecuvântarea cuvioșilor Lev și Macarie de la Optina, a intrat în mănăstirea de maici a Înălțării Sfintei Cruci din Belev. Împreună cu sora ei Marta (mai târziu monahia Macedonia) a început să meargă la mărturisirea gândurilor la rasoforă Anfia (Kononova), ucenica Cuviosului Lev. Marta, care nu înțelegea rostul îndrumării starețului, a ajuns inițiatoarea acuzațiilor de erezie împotriva lui Lev și a ucenicelor lui. Acuzația a fost susținută de preotul mănăstirii Grigorie Popov. Episcopul Damaschin al Tulei și Belevului a fost informat; maica Anfia a fost acuzată că atrage surorile și le învață o nouă doctrină, iar Maria Somova a fost înfățișată ca novice care propagă „masoneria”. La 3 februarie 1841 consistoriul din Tula a poruncit ca maica Anfia să fie dezbrăcată de rasă și izgonită, iar odată cu ea a fost izgonită și Maria Somova. Cuvioșii Lev și Macarie au scris egumenei de la Tihvin că surorile „nu au unde să-⁠și plece capul”. Maria a încercat să intre în mănăstirea din Orel, dar nu a fost lăsată nici să rămână peste noapte. Starețul Lev i-⁠a prezis ucenicilor: „Întristarea voastră se va preface în bucurie. Cred că mănăstirea din Belev va fi a mea și că egumena va fi a mea”. Curând surorile au fost chemate înapoi: la 4 octombrie 1841 episcopul Damaschin, convins de nedreptatea acuzațiilor, a primit-⁠o oficial în mănăstire pe maica Anfia și pe novicea Maria Somova.

Monahia și egumena din Kașira

La 14 noiembrie 1847 Maria a fost tunsă rasoforă cu numele Macaria, iar la 27 ianuarie 1852 a primit tunderea în monahism. A urmat toată viața sfaturile bătrânilor de la Optina. În 1862 a fost numită stareță a obștii Sfântul Nichita din Kașira, pe care a condus-⁠o douăzeci și șapte de ani; cu ea au venit sora ei, monahia Eufrosina, și colaboratoarea Maria Bernațkaia (Mitrofania, † 1885), desemnată vistiernică. Cu banii binefăcătorilor din Tula s-⁠au făcut reparații în biserica Sfântului Nichita, s-⁠au așezat iconostase nou în paraclisele Sfântului Gheorghe și al Sfântului Ilie, iar în primăvara 1888 biserica a fost tencuită din nou. În timpul ei s-⁠au ridicat șapte clădiri de piatră și patru de lemn, un zid de piatră; s-⁠au dezvoltat lucrul de mână, medaliat la expoziția din Paris. În războiul ruso-⁠turc din 1877-1878 obștea a făcut cămăși, veste călduroase și ciorapi pentru armată, și a pus la dispoziție câteva surori medicale. În zidurile obștii și-⁠au găsit adăpost mulți săraci și infirmi.

La 18 aprilie 1884 Sfântul Sinod a transformat obștea în mănăstire de viață de obște, inaugurată la 8 iulie 1884, cu șase maici tunse în mantie; Macaria a fost înălțată egumenă. Ea a obținut ca în numele mănăstirii să se adauge „Alexandrovskaia”, în amintirea împăratului Alexandru al II-⁠lea. A îngrijit de rânduiala slujbelor, care s-⁠au făcut zilnic, de un cor condus de preotul Alexei Zerțalov, de o școală pentru fetele sărace. A cerut să se retragă încă din 1886, iar în 1888 a fost satisfăcută și succesoarea a fost Tihona Ladîjenskaia, ucenică a Optinei.

Moartea și cinstirea

Cu puțin înainte de moarte a primit în taină schima. S-⁠a mutat la Domnul la 13 februarie 1894 și a fost îngropată în locul ales de ea, lângă mormintele colaboratoarelor ei Eufrosina și Mitrofania.