Macarie I al Kievului

Sfântul Sfințit Mucenic Macarie I a fost mitropolit al Kievului, al Galiției și al întregii Rusii între 1494 sau 1495 și 1497, în Marele Ducat al Lituaniei. A purtat grijă de Biserică în vremea în care mitropoliții nu mai locuiau în Kiev din pricina năvălirilor tătarilor din Crimeea, a încercat să refacă catedrala Sfânta Sofia și a fost ucis de tătari la 1 mai 1497, în satul Scrigalov, lângă Mozîr, în timp ce slujea Dumnezeiasca Liturghie. Pomenirea lui este la 1 mai după calendarul vechi.

Arhimandrit și mitropolit

Mitropolitul Simeon l-⁠a pus pe Macarie arhimandrit al mănăstirii Sfânta Treime din Vilnius. La pregătirea căsătoriei marelui duce Alexandru Iagello cu Elena Ivanovna, țarul Moscovei Ivan al III-⁠lea a cerut ca taina cununiei să fie săvârșită de Macarie, dar Alexandru s-⁠a împotrivit. În 1495, după moartea mitropolitului Iona Glezna, un sobor de arhierei a hotărât hirotonia arhimandritului Macarie ca mitropolit. Soborul nu s-⁠a mulțumit cu alegerea, ci, înainte de binecuvântarea și întărirea patriarhului, a hotărât ca în grabă episcopii din țară să-⁠l sfințească întâi episcop și mitropolit și abia apoi să trimită la patriarh după binecuvântare. Cronica locală spune: „S-⁠au adunat atunci episcopii Vasian al Vladimirului, Luca al Polotskului, Vasian al Turovului și Iona al Luțkului și l-⁠au pus pe arhimandritul Macarie, zis Certa, mitropolit al Kievului și al întregii Rusii. Iar la patriarh după binecuvântare l-⁠au trimis pe bătrânul Dionisie și pe diaconul-⁠monah Gherman.” Curând solia s-⁠a întors cu răspuns de încuviințare, dar trimisul patriarhului nu s-⁠a putut abține să nu facă o mustrare pentru încălcarea rânduielii obișnuite. I-⁠au fost lămurite motivele grabei, ascunse nouă, iar el le-⁠a socotit îndeajuns de convingătoare ca să-⁠i îndreptățească pe episcopii ruși. În 1496 Macarie a fost binecuvântat de patriarhul Nifon al II-⁠lea al Constantinopolului, care i-⁠a trimis o scrisoare și marelui duce și soției lui.

Păstorirea

A fost păstor înțelept. Se străduia să domolească neînțelegerile din sânul clerului și al credincioșilor, purta grijă de dezvoltarea mitropoliei, a rânduit și a împodobit din banii lui multe biserici și mănăstiri. A ocrotit și a apărat drepturile ortodocșilor față de „latini” și a căutat să-⁠l atragă pe marele duce Alexandru al Lituaniei de partea ortodocșilor. A locuit la Novogrudok (azi Navahrudak, în Belarus), reședința principală a mitropoliților Kievului din vremea lui Vitold, fiindcă la Kiev era primejdie din pricina năvălirilor neîncetate ale tătarilor din Crimeea. Mii de oameni muriseră de sabie sau fuseseră luați robi, iar tătarii jefuiau și ardeau bisericile. În asemenea împrejurări călătoria la Kiev era foarte primejdioasă, dar trebuia făcută.

În 1495-1496, tocmai când Macarie era mitropolit, în cercurile conducătoare ale statului lituaniano-⁠rus se discuta planul marelui duce Alexandru Cazimirovici de a reînvia principatul Kievului și de a-⁠l da fratelui lui mai mic, Sigismund, catolic, cu statut de coregent. Regele Poloniei, Ioan Albert, era și el fratele lor. Se ivea astfel perspectiva unei federații între Polonia, Lituania și principatul Kievului. După datina veche a Kievului, ceremonia așezării în scaunul princiar ar fi trebuit să aibă loc în Sfânta Sofia, care în conștiința poporului nu era numai biserica principală a cnejilor și mitropoliților, ci și simbolul puternicei Rusii kievene. Cercetătoarea A. Troițkaia presupune că mitropolitul Macarie, ca lider duhovnicesc al ortodocșilor, care erau majoritatea în principat, ar fi trebuit să-⁠l întâmpine, împreună cu poporul, pe noul prinț Sigismund și, împreună cu clerul catolic, să săvârșească ritualul. În asemenea împrejurări mitropolitul trebuia, poate chiar, să meargă la Kiev sau să se mute definitiv în orașul lui de titlu. Predecesorii lui Macarie nu mai locuiseră de peste o sută de ani statornic la Kiev. Mutarea centrului mitropoliei de la Novogrudok la Kiev ar fi ajutat la refacerea mai repede a influenței principatului Kievului și ar fi întărit spiritul rutenilor în lupta împotriva tătarilor. Condus de simțul datoriei de arhipăstor și de dragostea de patrie, vlădica Macarie, strângând câteva fonduri pentru refacerea catedralei Sfânta Sofia, jefuită de tătarii lui Mengli-⁠Girei, și a altor sfinte locuri kievene, a hotărât să meargă la Kiev în primăvara lui 1497.

Mucenicia

Călătoria spre Kiev era în acele vremuri periculoasă. Între 1491 și 1496 tătarii din Crimeea făcuseră în fiecare an incursiuni în Ucraina. În martie și aprilie 1497 au atacat Volânia, Podolia și ținutul Mozîrului, dar cnejii Mihail și Constantin Ostrogski, cu oastea lor, au scăpat prizonierii și i-⁠au ucis pe toți atacatorii. De aceea drumul spre Kiev, care trecea prin ținutul Mozîrului, a fost socotit liber. La sfârșitul lui aprilie 1497 mitropolitul Macarie, însoțit de câțiva clerici și de o pază puțin numeroasă, a pornit la drum. Mergând pe râul Pripiat, sfântul s-⁠a oprit să se odihnească în satul Scrigalov (Strigalov), aproape de cetatea Mozîr, pe râul Bciciț (azi satul Scrigalov din raionul Mozîr, regiunea Gomel din Belarus).

La 1 mai 1497, pe când mitropolitul slujea Dumnezeiasca Liturghie, au dat năvală tătarii. Sursa rusă spune că slujba se făcea pe malul râului Pripiat, cea ucraineană că în biserica din Scrigalov. Sfântul a îndemnat pe cei de față să se salveze, iar el a rămas la altar și a primit moartea mucenicească. Tătarii l-⁠au tăiat cu securea, i-⁠au tăiat laba piciorului și capul (sursa ucraineană spune: laba piciorului drept, mâna stângă și capul). Contemporanii au plâns cu căldură moartea ierarhului. Trupul lui a fost adus la Kiev și pus în catedrala Sfânta Sofia. Se povestește că în fața catapetesmei din catedrală, unde odihnea sfântul, de mai multe ori s-⁠au aprins singure lumânări, iar din mormântul lui (după Erich Lassota, o „ladă de lemn”) ieșeau uneori lumină și foc. Moaștele, acoperite cu o pânză de in, se aflau în Sfânta Sofia, între altele în 1594.

Cinstirea

Canonizarea sa s-⁠a făcut în anii 1621-1622, pe vremea mitropolitului Iov Boretki, în statul Rzeczpospolita. Pomenirea lui se făcea mai întâi în ziua numelui lui (18 ianuarie), dar din 1827 data a fost mutată la ziua morții, 1 mai. În 1897, pe malul Pripiatului, unde a fost ucis Macarie, s-⁠a ridicat o stelă (după altă sursă, o capelă) în amintirea întâmplării. În Scrigalov este o biserică închinată Sfântului Sfințit Mucenic Macarie al Kievului, iar lângă ea o capelă în cinstea mitropolitului.