Manefa de la Gomel

Cuvioasa Manefa de la Gomel (în lume Maria Vladimirovna Scopiceva, 1918-1984) a fost schimonahie la Mănăstirea Cionki, în Belarus, și bătrână duhovnicească în satul Sevriuki. A fost canonizată în 2007 de Biserica Ortodoxă din Belarus, la 11 august 2007, în catedrala Sfinților Petru și Pavel din Gomel; se pomenește la 29 iulie (11 august).

S-⁠a născut la 1 aprilie 1918 în satul Sevriuki, lângă Gomel, în familia lui Vladimir și a Glichheriei Scopicev, și a fost botezată cu numele Maria, în cinstea Cuvioasei Maria Egipteanca. Încă din fragedă copilărie a avut paralizie cerebrală și nu putea umbla. Cu toate acestea, o ajuta pe mama sa în gospodărie și a învățat să croiască și să coasă. Maria iubea rugăciunea, iar mama o ducea adesea în cârcă la Mănăstirea de maici Cionki, a Icoanei Maicii Domnului de la Tihvin, la slujbe. Egumena Polixenia o chema mereu în mănăstire.

După multă rugăciune a intrat în obște și a fost tunsă în mica schimă de Schimbarea la Față, apoi, ascultătoare, rugătoare, postitoare și harnică, a primit marea schimă de la unul dintre ultimii bătrâni de la Optina, schiegumenul Macarie, devenit părintele ei duhovnicesc. Înaintea morții, Macarie a încredințat-⁠o ieroschimonahului Artemie Potoțki. În timpul războiului a locuit în casa unor credincioși care o îngrijeau și atunci i s-⁠a deschis darul înainte-⁠vederii: prevestea soarta soldaților plecați pe front. După război mănăstirea Cionki a fost închisă, iar ea s-⁠a întors în satul natal, unde a primit mulți oameni.

Bunătatea ei mare atrăgea pe cei suferinzi, din sat și de departe. Sfatul ei statornic era rugăciunea, pocăința și mila. Vedea cu ce gânduri vine fiecare, vorbea simplu și liniștit, nu ridica niciodată glasul, putea spune străinilor tainele sufletului lor, trecutul și viitorul și le dădea sfaturi. Prin rugăciunile ei s-⁠au săvârșit și vindecări. Ea însăși nu cerea nimic, dar primea, cu binecuvântarea schiegumenului Macarie, ce i se dădea cu stăruință, și hrănea pe cei săraci și pe cei veniți de departe. Au venit la ea preoți și mireni, ba chiar și necredincioși, care, cunoscând puterea rugăciunilor ei, s-⁠au întors sincer la Dumnezeu.

A adormit în Domnul la 25 februarie 1984 și a fost îngropată în cimitirul satului Sevriuki. Mormântul ei a rămas loc de pelerinaj, unde oamenii au găsit vindecare și întărire duhovnicească. Din 2005 preoții catedralei din Gomel au slujit acolo parastase săptămânale, apoi zilnice. La 11 august 2006, cu binecuvântarea patriarhului Alexei, s-⁠au deschis rămășițele ei, care s-⁠au dovedit binemirositoare; moaștele au fost scoase și expuse spre închinare în catedrala din Gomel. Anul următor Manefa a fost canonizată, rânduiala fiind săvârșită de mitropolitul Filaret, exarh al Belarusului.