Marcelina

Sfânta Cuvioasă Marcelina a fost sora mai mare a Sfântului Ambrozie al Milanului și a lui Satyrus, o fecioară închinată lui Dumnezeu. S-⁠a născut în jurul anului 327 sau 330, după unele izvoare la Trier, în Galia, după altele la Roma, fiica prefectului pretoriului Galiei, și a adormit în 397 sau 398.

După moartea tatălui, în jurul anului 354, familia s-⁠a mutat la Roma. Se pare că, după moartea părinților, Marcelina s-⁠a îngrijit de creșterea fraților ei mai mici, Ambrozie și Satyrus, și le-⁠a insuflat dorința de a fi cu adevărat virtuoși, nu doar de a părea. A primit vălul fecioriei de la papa Liberiu, în 353 după calendare, și a dus o viață de continuă înfrânare și rugăciune, ca model între fecioarele Milanului. Ambrozie i-⁠a închinat lucrarea sa despre feciorie, scrisă în 377, iar în cuvântarea la moartea lui Satyrus vorbește despre dragostea de familie care îi lega pe cei trei. Diaconul Paulin, care a scris viața lui Ambrozie la cererea Fericitului Augustin, a aflat de la Marcelina amănuntele vieții episcopului.

A supraviețuit fratelui ei un an și a fost îngropată în cripta de sub altarul Bazilicii Sfântul Ambrozie din Milano, unde se află moaștele ei. Este pomenită la 17 iulie, ca sfântă a Bisericii nedespărțite, după calendarul pe stil nou.