Mihail Votiakov din Cistopol

Sfântul Sfințit Mucenic Mihail Votiakov din Cistopol, protoiereu, s-⁠a născut la 5 noiembrie 1881 în satul Votiakovo, ținutul Cistopol al guberniei Kazan, în familia țăranilor Timotei Alexandrovici și Xenia Efimovna Votiakov. În 1899 a absolvit școala parohială din Savruși și a primit adeverința de cunoaștere și drept de predare a cântării de cor. În 1899-1901 și 1903 a urmat cursuri pedagogice de învățători la Kazan, în 1901 a dat examenul de învățător la școala parohială la comisia de pe lângă școala teologică din Cistopol, în 1903 examenul de citeț, și în același an a intrat citeț la biserica Sfântului Nicolae din satul Jukotino. La 10 decembrie 1906 a fost hirotonit diacon pentru biserica Intrării în Ierusalim a mănăstirii de maici Maica Domnului-⁠Serghievsk din Țarevokokșaisk, fiind în tot acest timp învățător în diferite școli parohiale. În 1911 a dat examenul pentru rangul de preot, iar în 1914 a fost hirotonit preot pentru biserica Acoperământului din satul Kumia, ținutul Kozmodemiansk.

În această biserică, în 1917, au început ispitele părintelui Mihail. Starostele bisericii, cu unii tovarăși, l-⁠a învinuit că cere bani pentru slujbe și că își face neglijent datoria. Episcopul Anatolie (Grisiuk) de Cistopol, care conducea eparhia Kazan, a poruncit o cercetare, care nu a dovedit acuzațiile, dar țăranii au semnat totuși hotărârea de îndepărtare a preotului din parohie. La 1 noiembrie 1917 unii enoriași au rugat pe episcopul Anatolie să atace această hotărâre, arătând că ancheta fusese unilaterală și că hotărârea fusese semnată de numai zece gospodari din o sută nouăzeci. Episcopul a fost de acord, iar părintele Mihail a rămas la acea biserică, dar relațiile cu enoriașii au rămas încordate, încât în 1919 a fost mutat la biserica Sfinților Constantin și Elena din satul Kulakovo, ținutul Kozmodemiansk. Parohia era săracă și în vremea războiului civil și a foametei s-⁠a sărăcit și mai mult, iar situația preotului, care avea deja o familie mare, a devenit disperată. În 1921 enoriașii din satul Krasnîi Iar l-⁠au cerut la ei, dar până ce cererea a ajuns la episcopul Ioasaf (Udalov), care conducea atunci eparhia Kazan, acolo fusese deja numit alt preot. În 1923 biserica din Kulakovo a fost închisă de autorități, iar părintele Mihail a fost numit la biserica Acoperământului din satul Sarsasî, unde a fost înălțat la rangul de protoiereu.

În 1929 a fost arestat sub învinuirea de agitație împotriva predărilor de grâne, dar după câteva luni a fost eliberat pentru lipsă de dovezi. În 1930 a fost trimis să slujească la biserica Sfintei Treimi din satul Cistopolskie Vîselki, în locul preotului mort acolo. La 20 aprilie 1931 președintele și secretarul sfatului sătesc din Cistopolskie Vîselki au făcut un act în care scriau că „preotul Mihail Votiakov la fiecare slujbă ține o «predică» în care pomenește colhozurile; potrivit vorbelor femeilor, care laudă cuvântările... începe predica cu viața vreunui sfânt și o sfârșește cu: iată până unde am ajuns acum. Aproape totdeauna în timpul «predicii» Votiakov îi face pe cei din biserică să plângă”. Sfatul sătesc socotea că Votiakov face în biserică muncă antisovietică, agită împotriva mișcării colhozurilor și că trebuie izolat, în legătură cu campania de semănat de primăvară și cu colectivizarea.

La 22 aprilie 1931 părintele Mihail și unsprezece țărani au fost arestați și închiși la Cistopol. A doua zi anchetatorul a început să interogheze martori. Un membru al sfatului sătesc a spus că nu a observat la preot agitație antisovietică: l-⁠a întâlnit odată pentru o vânzare de paie, iar pe drum preotul i-⁠a spus că se trăiește rău acum, că înainte era de toate, iar acum, sub puterea sovietică, nu mai este nimic, și l-⁠a întrebat dacă e colhoznic; când i-⁠a răspuns că nu, preotul i-⁠a zis că e mai bine să nu intre. Președintele sfatului a spus că preotul, în predici, vorbea de înființarea colhozurilor, îi ruga pe enoriași să-⁠l ajute să plătească impozitele, altfel biserica va fi închisă și nu va mai avea cine să slujească. O muncitoare a unei fabrici din Moscova, trimisă la sat împreună cu alți orășeni să gonească țăranii în colhoz, a spus că la adunările despre colectivizare femeile se purtau fără reținere și vorbeau împotriva colhozului, totul legat de religie; până la luarea lui Mihail Votiakov nu intra nimeni în colhoz, iar după luarea lui masa a început să se înscrie, câte treizeci-⁠patruzeci de cereri pe zi.

La 28 aprilie arestaților țărani li s-⁠a adus învinuirea că „au rugat să se ajute preotul la plata impozitelor... au cerut stăruitor la adunare deschiderea bisericii, spunând că nu vor nici un colhoz, nici puterea sovietică, ci să li se dea biserica, pentru că vor să se roage”. A doua zi anchetatorul l-⁠a interogat pe protoiereul Mihail. Din toate învinuirile a recunoscut doar că s-⁠a adresat consiliului bisericesc să-⁠l ajute să plătească o parte din impozit, dar consiliul a refuzat. „La populație nu m-⁠am adresat cu o asemenea rugăminte”, a spus părintele Mihail; „de la credincioși primeam câte ceva de mâncare, dar bani nu...”. Despre vorbele privind colhozurile a spus că a prevenit mereu să nu se înceapă asemenea discuții; vorbele erau de caracter pur religios. La 30 aprilie ancheta s-⁠a încheiat, iar toți arestații erau învinuiți că, „fiind ostili puterii sovietice și alcătuind o grupare contrarevoluționară, au făcut agitație sistematică și au răspândit zvonuri provocatoare, îndreptate spre slăbirea puterii sovietice și zădărnicirea măsurilor ei, folosind în acest scop prejudecățile religioase ale maselor”.

La 12 iunie 1931 troica OGPU i-⁠a osândit la moarte pe preot și pe unii țărani. Protoiereul Mihail Votiakov și țăranii au fost împușcați la 18 iunie 1931 și îngropați într-⁠o groapă comună necunoscută. Este pomenit la 18 iunie, în ziua morții, după stilul nou, odată cu Soborul Noilor Mucenici și Mărturisitori ai Bisericii Ruse (zi mișcătoare) și, la 17 octombrie, cu Soborul sfinților din Kazan.