Neofit Osipov

Sfântul Cuvios Mucenic Neofit (în lume Nikolai Alexandrovici Osipov, 1875-1937) a fost arhimandrit, fost misionar la Beijing, rector de seminar și secretar al Patriarhului Tihon. A murit în 1937, împușcat într-⁠un lagăr din Sibir, și a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Rusă în anul 2009. Se pomenește la 21 octombrie (3 noiembrie pe stilul nou).

Formarea și misiunea

S-⁠a născut la 9 (21) mai 1875 la Augustow, în gubernia Suwałki, în familia unui felcer militar, Alexandru Osipov. A absolvit pe cheltuiala statului școala duhovnicească din Holm (1891) și seminarul din Holm (1897). În timpul studiilor la Academie a fost tuns monah la 19 august 1900 cu numele Neofit, la 27 septembrie a fost hirotonit ierodiacon și la 14 mai 1901 ieromonah. În 1901 a absolvit Academia Teologică din Petersburg cu titlul de candidat în teologie și a fost numit învățător de omiletică și liturgică la seminarul din Holm. Prin ukaz al Sfântului Sinod din 1 iulie 1902 a fost numit în Misiunea duhovnicească rusă din Beijing, unde era cunoscător al limbii chineze și al celei ebraice și a tradus cărți de slujbă. La 5 mai 1903, din pricina bolii, a fost eliberat din misiune și apoi a fost supraveghetor al școlii din Tihvin. La 17 octombrie 1905 a fost numit rector al seminarului din Samara și ridicat arhimandrit, a fost cenzor al foii eparhiale (1905-1908) și președinte al consiliului școlar. La 24 noiembrie 1909 a fost numit, la propunerea arhiepiscopului Antonie (Hrapovițki), rector al seminarului din Volînia. Din 1911 a fost membru al comitetului de învățământ al Sfântului Sinod, din 1912 membru al comitetului de cenzură duhovnicească din Petersburg, iar din 1915 membru superior. În aprilie 1917 a cerut să fie eliberat.

Secretarul Patriarhului

În 1918, la invitația Patriarhului Tihon, pe care îl cunoscuse când învăța la Holm, s-⁠a mutat la Moscova și i-⁠a devenit secretar, locuind la metocul Troițkoe. La 5 mai 1922, odată cu începutul anchetei împotriva Patriarhului, în legătură cu confiscarea odoarelor, toți cei din metoc au fost arestați, între ei și arhimandritul Neofit. GPU a încercat să-⁠l recruteze informator, dar fără izbândă. La 25 noiembrie 1922 a fost condamnat la trei ani de surghiun în ținutul Zîrian, la Ust-⁠Sîsolsk, unde s-⁠a împrietenit cu mitropolitul Chiril al Kazanului, slujeau împreună și au purtat multă vreme corespondență. În 1925 s-⁠a întors la Moscova și a trăit liniștit, închinând mult timp rugăciunii.

Arestările și mucenicia

La 29 septembrie 1927 a fost arestat și condamnat la trei ani de surghiun în Siberia, redus cu o pătrime prin amnistie, la Novosibirsk. În 1929 i s-⁠a interzis să locuiască în mai multe orașe, și abia în iulie 1933 s-⁠a putut muta în partea europeană a Rusiei, la Uglici. În iunie 1934 s-⁠a mutat în satul Zabolotie, unde trăiau mulți preoți și monahi care își ispășiseră pedeapsa. La 10 aprilie 1935 a fost arestat, învinuit că face sistematic agitație antisovietică, răspândind zvonuri despre persecuție, și închis la Butîrka. La 14 iunie 1935 a fost condamnat la cinci ani de lagăr, iar la 13 august a ajuns la punctul lagărului Antibes, lângă Mariinsk. La 10 octombrie 1937 a fost arestat din nou, la 28 octombrie troika NKVD din Novosibirsk l-⁠a condamnat la moarte, iar la 3 noiembrie 1937 a fost împușcat și îngropat într-⁠o groapă comună necunoscută.

La 23 ianuarie 2009 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse a hotărât trecerea numelui lui între Noii Mucenici și Mărturisitori ai Rusiei, pe baza materialelor prezentate de eparhia Moscovei.