Damian Voskresenski

Sfântul Sfințit Mucenic Damian (Voskresenski), arhiepiscopul Kurskului și Oboianului, a fost un ierarh al Bisericii Ortodoxe Ruse care a trecut prin temnițe, exil și lagăr în primele două decenii ale stăpânirii sovietice. Preot de țară, apoi monah, dascăl de seminar și episcop, a fost împușcat în anul 1937 în pădurea Sandarmoh din Karelia. Biserica îl cinstește ca pe un păstor care s-⁠a străduit să adune clerul și credincioșii în jurul Bisericii într-⁠o vreme de prigoană.

Copilăria și preoția de mir

Se numea în lume Dmitri Grigorievici Voskresenski și s-⁠a născut la 23 octombrie 1873, în satul Brusovoe din gubernia Kursk, într-⁠o familie de preot. A învățat la școala teologică din Kursk și apoi la Seminarul Teologic din Kursk, pe care l-⁠a absolvit în 1894.

În același an a devenit cântăreț (psalt) la catedrala Schimbarea la Față din orașul Putivl, iar curând după aceea a fost numit pedagog și profesor de caligrafie și desen la școala teologică din Stari Oskol. La 6 ianuarie 1897 a fost hirotonit preot pentru biserica din satul Nikolaevka, în ținutul Putivlului (astăzi în regiunea Sumî din Ucraina), unde a slujit câțiva ani ca preot de parohie.

Văduvia, studiile și călugăria

În 1901 i-⁠a murit soția. Rămas văduv, părintele Dmitri a intrat la Academia Teologică din Sankt Petersburg și, în paralel, la Institutul Arheologic din aceeași capitală. Din căsătorie îi rămăseseră doi fii, Andrian și Mihail; cel de-⁠al doilea avea să devină mai târziu el însuși arhiepiscop.

În anii 1904-1905, încă student, a fost protopop al clerului academic și a slujit totodată la biserica Suvorov a Academiei Nikolaev a Marelui Stat Major, ținând locul parohului Gheorghi Șavelski, care plecase pe frontul războiului ruso-⁠japonez. La 27 noiembrie 1904 a fost tuns în monahism cu numele Damian. În 1905 a încheiat academia cu titlul de candidat în teologie.

Tot în 1905 a publicat o lucrare despre neajunsurile iconografiei rusești și mijloacele de a le îndrepta, semn al interesului său pentru arta sfântă, întărit de studiile arheologice. Mai târziu a scris despre Sfântul Ioasaf, episcopul Belgorodului (1910), și o lucrare despre ortodoxia rusă și confesiunile apusene în slujbe și rânduieli, apărută mai întâi în foaia eparhiei Smolensk (1914) și apoi ca volum separat.

Dascăl și rector

Din 1905 ieromonahul Damian a fost profesor la Seminarul Teologic din Smolensk. În 1907 a fost numit inspector (smotritel) al școlii teologice din Stari Oskol, iar în 1908 al celei din Oboian. La 28 iulie 1911 a devenit rector al Seminarului din Smolensk și, potrivit funcției, a fost ridicat la treapta de arhimandrit.

Episcop de Pereslavl

La 29 aprilie 1918, în primele luni ale noii puteri, a fost hirotonit episcop de Pereslavl, vicar al eparhiei Vladimir. Prigoana nu a întârziat: în septembrie 1920 tribunalul revoluționar din Vladimir l-⁠a condamnat la închisoare pe toată durata războiului civil, pentru că ar fi păstrat „literatură și manuscrise contrarevoluționare”. A fost eliberat printr-⁠o dispoziție specială a Comitetului Executiv Central.

În 1922 a izbucnit schisma renovaționistă, care căuta să supună Biserica noii puteri. La 2 noiembrie 1922, Administrația Bisericească Superioară renovaționistă l-⁠a trecut la retragere și i-⁠a fixat ca loc de ședere Tașkentul. În același an a fost arestat, sub acuzația că s-⁠ar fi împotrivit confiscării bunurilor bisericești; în realitate era urmărit pentru că se opunea renovaționiștilor. Actul de acuzare spunea că, nefiind de acord cu schimbările din viața bisericească pe placul regimului, ar fi îndemnat în taină poporul împotriva clerului renovaționist. La 23 februarie 1923 a fost trimis în exil pentru doi ani în Turkestan.

Din noiembrie 1925 a fost din nou episcop de Pereslavl și a condus eparhia Vladimir.

Rătăcirea și întoarcerea

În acele vremuri tulburi, când locțiitorul patriarhal Mitropolitul Petru era închis, iar conducerea Bisericii era sfâșiată, episcopul Damian a greșit pentru scurtă vreme. La 22 decembrie 1925 s-⁠a alăturat așa-⁠numitei schisme „grigoriene” a arhiepiscopului Grigorie (Iațkovski). La adunarea acestei grupări a fost ales membru al Consiliului Bisericesc Superior Provizoriu, înregistrat de autorități la 2 ianuarie 1926 împreună cu alți opt arhierei, și a semnat instrucțiunea alcătuită acolo.

După ce Mitropolitul Serghie (Stragorodski) i-⁠a oprit de la slujire pe membrii consiliului, Damian a semnat, împreună cu arhiepiscopii Grigorie și Constantin, o scrisoare către Mitropolitul Petru, cerându-⁠i să recunoască noul consiliu. Primind răspunsul acestuia, a mers împreună cu ceilalți delegați la Nijni Novgorod, la Mitropolitul Serghie.

La 2 februarie 1926 a părăsit gruparea printr-⁠o declarație scrisă. Le-⁠a spus foștilor săi tovarăși că se lămurise pe deplin că lucrarea lor era „de la oameni” (după cuvântul din Faptele Apostolilor 5, 38) și i-⁠a rugat frățește, de dragul păcii Bisericii, să urmeze și ei calea smereniei sale. Mitropolitul Serghie l-⁠a primit în comuniune în treapta pe care o avea.

Arhiepiscop de Poltava și de Kursk

În mai 1927 a fost numit arhiepiscop de Poltava și Pereiaslav, scaun pe care l-⁠a păstrat mai puțin de un an. La 25 aprilie 1928 a fost mutat la Kursk, în ținutul în care se născuse, ca arhiepiscop de Kursk și Oboian.

În iunie și iulie 1932, în raioanele apusene ale regiunii au izbucnit mari răscoale țărănești împotriva colhozurilor. După datele poliției politice (OGPU), au luat parte până la 63.000 de oameni, care cereau pământ, libertate și o putere fără colhozuri. Anchetatorii au pus aceste mișcări pe seama unei organizații numite „Râvnitorii Bisericii”, pe care ar fi întemeiat-⁠o arhiepiscopul Damian.

La anchetă, arhiepiscopul a mărturisit deschis ce urmărise ca păstor: să adune în jurul clerului său și al credincioșilor mireni oameni adânc credincioși, în stare să apere Biserica, să alcătuiască mici cercuri de râvnitori care să se împotrivească oricărui atac asupra ei și să propovăduiască Ortodoxia.

Solovki și mucenicia

La 22 noiembrie 1932 a fost trecut la retragere și, în aceeași lună, arestat. La 26 decembrie 1932, judecat împreună cu un grup de credincioși apropiați lui, a fost condamnat de Colegiul Special al OGPU la moarte prin împușcare. Pedeapsa i-⁠a fost schimbată în zece ani de lagăr la Solovki, în lagărul cu destinație specială de pe insulele din Marea Albă.

În lagăr nu și-⁠a ascuns credința. Le spunea celorlalți deținuți că Rusia trăia o nedreptate cum nu mai fusese nicăieri vreodată, dar că, la sfârșit, adevărul lui Dumnezeu va birui.

În anul marii terori, la 9 octombrie 1937, troica specială a NKVD pentru regiunea Leningrad l-⁠a condamnat din nou la moarte. La 3 noiembrie 1937 (21 octombrie pe stil vechi), arhiepiscopul Damian a fost împușcat în pădurea Sandarmoh din Karelia, locul unde au fost uciși atunci mii de deținuți din Solovki, și a primit astfel cununa muceniciei.

Cinstirea

În 1998, la Kursk, a avut loc o conferință în memoria sa, care a devenit apoi o întâlnire anuală numită „Lecturile Damian”, dedicată Bisericii și societății în istoria Rusiei și a ținutului Kursk; a treia ediție s-⁠a ținut în 2006, iar a zecea în aprilie 2013, la Academia Agricolă din Kursk.

În august 2000, Soborul Arhieresc Jubiliar al Bisericii Ortodoxe Ruse l-⁠a trecut în rândul sfinților ca sfințit mucenic, alături de ceilalți noi mucenici și mărturisitori ai Rusiei. Este prăznuit în ziua muceniciei sale, la 21 octombrie (3 noiembrie pe stil nou).