Ilarion cel Mare

Cuviosul Ilarion cel Mare a fost pustnic și ucenic al Sfântului Antonie cel Mare și a petrecut cea mai mare parte a vieții în pustie, lângă Gaza. Este socotit de Sfântul Ieronim, care i-⁠a scris viața, întemeietorul monahismului din Palestina. Este pomenit la 21 octombrie.

Începuturile

S-⁠a născut în jurul anului 291, din părinți păgâni, în satul Tabata, la câteva mile de Gaza. Părinții l-⁠au trimis la învățătură la un gramatic din Alexandria, unde, după Ieronim, s-⁠a arătat foarte înzestrat și a ajuns bun cuvântător. La Alexandria a primit creștinismul și a auzit de Antonie cel Mare. Pe la cincisprezece ani a mers la el și a rămas vreo două luni, încercând să-⁠l urmeze în toate. Dar mulțimile care veneau la Antonie după vindecări și izgonirea duhurilor i s-⁠au părut o povară, și a plecat să trăiască singur în pustia Palestinei.

Pustnicul

Întors la Gaza, a aflat că părinții îi muriseră, și și-⁠a dat averea fraților și săracilor. S-⁠a așezat în pustie, la șapte mile de Maiuma, portul Gazei. A mers o dată la Ierusalim să se închine la locurile sfinte, dar nu a vrut să rămână în pustia Iudeii, fiindcă nu voia să pară că îl închide pe Dumnezeu în hotare anume; credea că poate fi aproape de El oriunde. În jurul anului 308 și-⁠a ridicat o colibă în care a trăit douăzeci și doi de ani în singurătate. Împletea coșuri, după cum învățase în Egipt, unde aceasta era osteneala obișnuită a monahilor. S-⁠a luptat cu năvala poftelor trupului și, după Ieronim, diavolul l-⁠a ispitit în tinerețe; el a biruit prin foame, sete și muncă grea, și prin rugăciune.

Vindecările și ucenicii

După douăzeci și doi de ani de singurătate, la el a venit o femeie fără copii, cerându-⁠i vindecare. La început a refuzat, dar apoi s-⁠a rugat pentru ea, iar ea s-⁠a vindecat. De atunci a fost mereu înconjurat de ucenici și de oameni care veneau după vindecare și izgonirea duhurilor necurate. Ieronim istorisește că a vindecat pe cei trei copii ai lui Elpidiu, de mai târziu prefect, și că a izgonit demoni, a prevăzut lucruri viitoare și a rostit cuvinte înțelepte. Nefiind mănăstiri în Palestina și Siria în acea vreme, mulți au venit la el să se învețe viața duhovnicească. Unul dintre ucenici, Epifanie, a mers mai târziu în Cipru și a ajuns episcop al Salaminei. Ilarion a pus temelia unei mănăstiri care, la vârsta lui de șaizeci și trei de ani, ajunsese o mare comunitate. A mers apoi din obște în obște, întărind în ele viața aspră.

Ultimii ani

După moartea lui Antonie, în jurul anului 356, a plecat în Egipt, la locul unde Antonie murise, ca să scape de mulțimi. Când Iulian Apostatul a devenit împărat, autoritățile din Gaza au încercat să-⁠l prindă, iar el a fugit. A ajuns în Sicilia și apoi în Dalmația, unde se spune că a potolit marea, în cutremurul din 365, trasând trei cruci în nisip. A mers apoi în Cipru, unde ucenicul lui, Epifanie, l-⁠a primit cu bucurie. A murit acolo, în 371 sau 372, după ce, potrivit vieții sale, și-⁠a prevestit moartea.