Ilarion de la Moglena

Sfântul Ierarh Ilarion de la Moglena (Meglen) a fost un episcop bulgar din secolul al XII-⁠lea, cel dintâi episcop atestat al eparhiei Moglena, în Macedonia. S-⁠a născut, după tradiție, la Ohrid, într-⁠o familie aleasă, și a fost monah și egumen, apoi păstor într-⁠un oraș în care trăiau mulți bogomili, pavlicieni și armeni. Biserica îl cinstește ca luptător pentru dreapta credință, care a adus pe mulți înapoi la Ortodoxie. A adormit la 21 octombrie 1164.

Tinerețea și chemarea la episcopie

Părinții lui Ilarion erau oameni de seamă și evlavioși și l-⁠au dat de mic să învețe cărțile sfinte. Cărturarii din secolul al XIX-⁠lea au socotit că este de neam bulgar, fiindcă ca sfânt este cinstit doar la slavii de sud. După vieți, s-⁠a născut într-⁠o familie aleasă și a primit o bună educație, probabil la Ohrid. La optsprezece ani a părăsit casa părintească și a intrat într-⁠o mănăstire. După mulți ani de viață acolo, a fost ales egumen al unei mănăstiri neidentificate.

După Viața cea mare a arhiepiscopului Eustatie al Ohridului (1133-1142), Maica Domnului i s-⁠a arătat acestuia și i-⁠a spus să nu întârzie, ci să pună lumina în sfeșnic: să-⁠l ia pe Ilarion, egumenul mănăstirii, și să-⁠l pună păstor peste moglenieni, căci îi va întoarce pe mulți de la sminteală și îi va povățui spre lumina înțelepciunii. Așa, în jurul anului 1134, Eustatie l-⁠a hirotonit pe Ilarion episcop al orașului Moglena. O parte din izvoare îl numesc pe Eustatie arhiepiscop de Târnovo, dar cele bulgare și rusești arată arhiepiscopul Ohridei.

Lupta cu ereticii

În Moglena trăiau mulți adepți ai învățăturilor bogomilice, pavliciene și maniheiste, osândite de Biserică ca erezii. După moartea țarului Samuil, în 1015, Moglena a fost cucerită de împăratul Vasile al II-⁠lea, Bulgaroctonul, care a așezat acolo mulți sirieni, armeni și pecenegi. Ilarion a început îndată, cum a ajuns în fruntea eparhiei, o luptă deschisă cu cei de altă credință, descrisă în Viața lui, scrisă de patriarhul Eftimie al Târnovei (1375-1417).

Când a venit în catedrala din Moglena, a sărutat întâi icoanele, pe care bogomilii și ceilalți iconoclaști nu le cinsteau. Apoi, în predica lui, a îndemnat poporul să țină dreapta credință, să împlinească poruncile Domnului și să fugă de orice erezie. Să creadă în Sfânta Treime nedespărțită, în întruparea lui Hristos, în Crucea de viață dătătoare, să cinstească sfintele moaște și să țină toate predaniile Bisericii, și să osândească pe eretici, între care Arie, Evnomie, Savelie, Macedonie, Apolinarie, Origen, Teodor de Mopsuestia, Nestorie, Dioscor, Sever și Evstatie, Mani și Pavel din Samosata.

Ilarion și-⁠a dat seama că o mare parte din popor era înclinată către învățătura maniheistă, armeană (monofizită) și bogomilică, și mulți dintre cei de altă credință voiau să discute cu el despre credință. Într-⁠o zi, bogomilii au pornit cu el o dispută. L-⁠au întrebat de ce se împotrivește credinței lor, după care Dumnezeu cel bun a făcut cerul, iar cel rău pământul. Ilarion a răspuns din Scriptură că „a Domnului este pământul și plinătatea lui”. Ei au spus că Vechiul Testament e de la diavol. El a răspuns că, dacă ar fi așa, Hristos nu ar fi numit prima și cea mai mare poruncă: „Ascultă, Israele, Domnul Dumnezeul tău este unul”. Bogomilii și-⁠au arătat nemulțumirea față de semnul crucii, socotit de ei o unealtă urâtă a chinului, pe care ortodocșii o cinsteau. Ilarion le-⁠a spus că înainte de răstignire crucea era unealtă a morții și, ca atare, blestemată, dar după ea a fost sfințită cu sângele lui Hristos și semnul ei a ajuns sfințire tuturor credincioșilor. Încheind, i-⁠a chemat să se boteze. Mulți dintre cei de față au primit îndată botezul și s-⁠au lepădat de credința lor de până atunci.

Bătut cu pietre

Văzând botezarea poporului lor, căpeteniile ereticilor s-⁠au umplut de mânie și au început să-⁠l ocărască pe Ilarion, numindu-⁠l mincinos. El a numit învățătura lor rea, fără Dumnezeu și nebunească. Ereticii, înfuriați, au luat pietre și l-⁠au bătut fără milă până a căzut la pământ. Crezându-⁠l mort, l-⁠au părăsit. Când Ilarion și-⁠a venit în fire, s-⁠a ridicat și a mers la chilia lui, căci locul bătăii era departe de oraș. Aflând de faptă, adunarea ortodocșilor a hotărât într-⁠un glas să-⁠i atace pe eretici și să-⁠i nimicească. Ilarion le-⁠a oprit, spunând: „Nu, copiii mei, ci aduceți-⁠vă aminte de cuvintele Domnului către Petru: pune sabia ta la locul ei”. Când s-⁠a vindecat, a început iar să predice și să boteze pe eretici, aducându-⁠i în Biserică.

Altă dată au venit la el unii care spuneau că gândesc ortodox și țin toate predaniile. Ilarion le-⁠a răspuns că Biserica sobornicească a primit tot binele de la martorii oculari ai Fiului lui Dumnezeu, sfinții Apostoli, și îl păstrează neclintit, și că armenii au ținut toate acestea până la Sinodul al patrulea ecumenic de la Calcedon, de unde s-⁠au despărțit. Unii au spus atunci că Biserica ortodoxă a schimbat multe predanii ale lui Hristos. Ilarion a răspuns că Hristos a dat multe lucruri într-⁠un fel, iar Apostolii și urmașii lor le-⁠au dezvoltat pe măsură ce credința se răspândea. La botezul Său, de pildă, Hristos nu s-⁠a întors spre apus, nu s-⁠a lepădat de Satana, nu a rostit Simbolul credinței, nu a avut nevoie de rugăciunea botezului, nu a fost pus în cristelniță, nu a fost uns cu mir și nu s-⁠a împărtășit îndată cu Trupul și Sângele Domnului, iar noi facem acum toate acestea. Hristos nu a dat nici Împărtășania în biserici, ci într-⁠o încăpere comună la masa de obște, nu era îmbrăcat în veșminte preoțești, iar noi slujim în biserici și stăm în veșminte arhierești.

Cu învățătura sa dogmatică, spune Viața, Ilarion a întărit credința și a împăratului Manuel I Comnen (1143-1180), care era înclinat către o învățătură greșită. Împăratul a aflat de el.

Adormirea și moaștele

A adormit la 21 octombrie 1164 și a fost îngropat în mănăstirea întemeiată de el, a Sfinților Apostoli, zidită în locul adunărilor ereticilor, împreună cu o biserică. L-⁠a urmat ca egumen ucenicul Petru, pe care îl rânduise chiar sfântul, și care a scris, probabil, cea dintâi Viață a lui. După moartea lui, Ilarion s-⁠a arătat monahilor și a pus rânduială în mănăstirea care căzuse în fărădelege. La mormântul lui au început să se facă multe vindecări și alte minuni. Racla a fost deschisă și moaștele s-⁠au aflat netrupezite.

Până la începutul secolului al XIII-⁠lea, cinstirea sfântului a fost locală, iar zilele morții și mutării moaștelor erau legate de cele ale Sfântului Ilarion cel Mare. La 21 octombrie 1204 sau 1206, țarul bulgar Caloian a mutat moaștele sfântului în capitala Târnovo și le-⁠a așezat, probabil, în biserica Înălțării Domnului. Mai târziu, țarul Ioan Asan al II-⁠lea le-⁠a mutat în biserica nou zidită a Sfinților Patruzeci de Mucenici, ridicată în amintirea victoriei de la Klokotnița din 1230. După cucerirea otomană și căderea Târnovei, în 1393, moaștele s-⁠au pierdut. După Viktor Grigorovici, care se sprijină pe mărturii ale unor martori, în jurul anului 1845 moaștele se aflau într-⁠un mormânt din biserica Înălțării, prefăcută în moschee. După alte vești, în vremea cuceririi au fost ascunse și în secolul al XIX-⁠lea duse la Constantinopol. O cronică bizantină anonimă spune că sultanul Baiazid I a găsit trupul Sfântului Ilarion Făcătorul de minuni, episcop de Moglena, și l-⁠a dăruit stăpânului Constantin, care locuia la Jiglovo, și acesta l-⁠a dus la mănăstirea Sfinților Arhangheli din Sarandapor. După o altă versiune, moaștele au fost duse la biserica Sfântului Ioachim din Osogovo.

Pomenirea sa se face la 21 octombrie, ziua mutării moaștelor la vechea capitală Târnovo. Lângă un sat se află mănăstirea Sfântul Ilarion de la Moglena. În Bulgaria există un singur lăcaș închinat lui, o biserică mică și frumoasă din satul Struma, de lângă Sandanski.