Pelaghia Testova

Cuvioasa Mucenică Pelagia Testova (Pelagia Timofeevna Testova) s-⁠a născut în 1887 în satul Arga, ținutul Temnikov, gubernia Tambov (azi în Mordovia), în familie de țărani, a fost monahă la mănăstirea Diveevo între 1901 și 1927 și a murit la 3 noiembrie 1944 în lagărul Karlag din Kazahstan. A fost sora mai mică a Cuvioasei Mucenițe Marta Testova. A fost numărată între noii mucenici și mărturisitori ai Rusiei la 6 octombrie 2001. Este pomenită la 21 octombrie (3 noiembrie pe calendarul nou).

În mănăstire

Din 1901 a avut ascultarea de croitoreasă și cosașă la mănăstirea Serafim-⁠Diveevo și a fost tunsă rasofor. Din 1918 mănăstirea a trăit sub chipul unei artele de muncă, alcătuită din maicile de la Diveevo. Pelagia a fost membră a consiliului arteleiei și „răspunzătoare cu puterile de lucru ale mănăstirii”. În vara lui 1919 autoritățile au poruncit arteleiei să trimită o parte din monahii la strânsul câmpurilor ale familiilor ostașilor roșii. Consiliul a răspuns că surorile sunt slăbite de foame, nu pot merge la muncă și nici recolta lor nu era încă strânsă. În același an Pelagia a fost arestată, împreună cu sora ei, Marta, sub învinuirea de activitate contrarevoluționară. Au fost închise în temnița din Nijni Novgorod. Pentru cercetarea acestui caz s-⁠a alcătuit o comisie specială, care a stabilit nevinovăția surorilor. Surorile au fost eliberate, iar consiliul arteleiei a fost redat în drepturi.

După închiderea mănăstirii

În 1927 comisia județeană a pământurilor din Arzamas a desfăcut contractul de arendare a „bunurilor statului”, adică a clădirilor mănăstirii, sub cuvânt că reparațiile se făceau fără încuviințarea autorităților. A început o campanie de desființare a mănăstirii. Surorilor li s-⁠a cerut să elibereze toate încăperile, au început percheziții și arestări pe listele OGPU. În același an desființarea mănăstirii s-⁠a încheiat și averea a fost luată. Multe surori ale mănăstirii pustiite și-⁠au găsit adăpost la credincioși din Diveevo sau din satele dimprejur. Toate au fost lipsite de drepturile civile, ca „foste călugărițe”, ceea ce a adus apăsări.

În 1932 Pelagia s-⁠a mutat în satul Vorobiovo, a lucrat la biserica de acolo și a locuit în cămăruța paracliserului. La 20 noiembrie 1937 a fost arestată, împreună cu preoții bisericii din Vorobiovo, sub învinuirea de activitate contrarevoluționară. A fost interogată o singură dată. A dat răspunsuri drepte și limpezi și nu s-⁠a recunoscut vinovată. Prin hotărârea troicii UNKVD pentru regiunea Gorki din 14 decembrie 1937, preoții au fost osândiți la moarte prin împușcare, iar monahia Pelagia Testova la opt ani de lagăr în Karlag.

În lagăr

La 3 mai 1938 a ajuns în lagăr, cu un transport format la închisoarea din Gorki, în care se aflau și alte surori de la Diveevo, între ele sora ei mai mare, Marta Timofeevna Testova. Din actele dosarului ei se știe că, deși era invalidă, cu puterile de lucru pierdute, istovită și cu multe boli (bruceloză, miocardită, malarie cronică, reumatism, catar cronic al căilor respiratorii, cancer la pancreas), a fost folosită la munci obișnuite: la prășit, ca bucătăreasă, la îngrijirea mieilor, la țesutul de rogojini și la tricotatul de ciorapi. În ciuda acestei munci istovitoare, caracterizările o numeau muncitoare bună, care își împlinește normele, fără pedepse, cu purtare bună și disciplinată.

În 1941 a cerut Prezidiului Sovietului Suprem să se revizuiască dosarul ei și să fie eliberată. După examinarea dosarului s-⁠a dat un răspuns negativ. La 3 noiembrie 1944, în ajunul sărbătorii icoanei Maicii Domnului de la Kazan, monahia Pelagia a murit în spitalul lagărului „de cancer la pancreas și cașexie” și a fost îngropată în cimitirul lagărului de lângă așezarea Jartas. La 6 octombrie 2001 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse, sub președinția patriarhului Alexei al II-⁠lea, a hotărât să o treacă în soborul noilor mucenici și mărturisitori ai Rusiei.