Nicolae din Amasia

Sfântul Sfințit Mucenic Nicolae din Amasia a fost preot și protopop la Pugaciov, osândit la surghiun în Kazahstan și mort în detenție la 26 decembrie 1938.

Viața

S-⁠a născut în 1889, în satul Savelievka din ținutul Nikolaevsk, gubernia Samara, în familia unui diacon, Nicolae Vasilievici Amasiiski. În copilărie a fost scos din școala teologică din Nikolaevsk pentru lipsă de disciplină, apoi a absolvit școala din Volsk. A intrat în 1904 la seminarul din Samara, dar a fost exclus în 1905 pentru participarea la agitațiile studențești. A slujit Biserica întâi ca citeț, din 1908, la satul Semenovka, în același an căsătorindu-⁠se cu Olga Ivanovna Ahmatova, fiica unui preot, care mai târziu a fost învățătoare de țară; au avut patru copii: Nina, Vera, Serghei și Alexandru. În 1914 a fost hirotonit diacon, iar în 1917 preot, slujind la Pugaciov, apoi la biserica Kazanskaia din satul Smorodinka, iar din 1922 din nou la Pugaciov, unde a devenit protopop. Pagina spune că a socotit slujirea sa drept „apărare legală a bisericilor”, ajutând comunitățile din satele rurale la înregistrarea lăcașurilor.

Arestarea și surghiunul

La începutul lui septembrie 1934 au fost arestați mai mulți preoți și trei mireni pentru „participare la un grup contrarevoluționar”. La 1 octombrie a fost arestat și părintele Nicolae, învinuit că, primind propunerea unui membru al grupului de a lucra împreună împotriva puterii, nu a anunțat autoritățile. În proces-⁠verbalele celor cinci interogatorii apărea o recunoaștere a vinovăției, dar la 2 ianuarie 1935 el a protestat că ancheta le consemnase greșit, declarând că el și clerul fuseseră loiali puterii în spiritul declarației mitropolitului Serghie. Acuzațiile erau atât de șubrede, încât ancheta a trebuit să schimbe articolul. Printr-⁠o hotărâre din 17 martie 1935 a fost condamnat la trei ani de surghiun în Kazahstan.

A fost trimis la mina Moika, lângă satul Semiarka, unde se scotea argilă refractară, în localitatea Maiskoe din regiunea Pavlodar. Soția lui, Olga, a mers după el împreună cu fiul cel mic, Alexandru. În mină au fost surghiuniți și alți clerici, între care arhimandritul Ghenadie (Rebeza). Părintele Nicolae a lucrat acolo ca grăjdar, în iernile cele mai grele. A cerut Crucii Roșii politice eliberarea înainte de termen, dar cererea a rămas fără răspuns. A împlinit toată pedeapsa, dar, în loc de libertate, a fost arestat din nou la 25 noiembrie 1937, împreună cu alți unsprezece preoți din surghiun. La 1 decembrie 1937 o troică a NKVD din regiunea Kazahstanul de Est i-⁠a condamnat la zece ani de lagăr. Părintele Nicolae a murit în detenție la 26 decembrie 1938. Familia nu a aflat unde a murit și unde a fost îngropat; nici locul în care au fost îngropați ceilalți mucenici din Maiskoe nu se știe.

Nepoata lui povestește că, după arestare, copiii preotului nu mai găseau de lucru, iar mama ei și tatăl au plecat în Asia Centrală. Soția a primit mai târziu o pensie de la eparhia Saratov, prin grija unui preot care îl cunoscuse pe părintele Nicolae. A fost reabilitat în 1988 și 1956, iar la 20 august 2000, la încheierea Sinodului arhieresc jubiliar, a fost numărat între noii mucenici și mărturisitori ai Rusiei. Nepoata lui, cântăreață pe strană și citeț în biserica Kazanskaia din Petrovsk, spune că, temându-⁠se să citească la strană, l-⁠a visat pe bunic dându-⁠i o carte, iar mai apoi a recunoscut în Ceaslov cartea din vis și frica i-⁠a trecut.

Este pomenit la 26 decembrie, la 7 februarie (zi mobilă), în soborul noilor mucenici și mărturisitori, și la 12 septembrie (zi mobilă), în soborul sfinților din Saratov, după stilul nou.