Nicolae Tohtuev

Sfântul Sfințit Mucenic Nicolae Tohtuev a fost protodiacon la Kungur, în Urali, cu glas de bas minunat, și a murit în lagăr la 17 mai 1943.

Familia și copilăria

S-⁠a născut la 9 mai 1903, în fabrica Bîm din ținutul Osa, gubernia Perm, într-⁠o familie de țărani. Neamul Tohtuev venea din tătari botezați, așezați acolo în prima jumătate a veacului al XVIII-⁠lea, fierari din tată în fiu, vestiți pentru meșteșugul lor. Păcatul beției era răspândit între meșteșugari, iar bunicul lui Nicolae, înainte de cincizeci de ani un fierar minunat, și-⁠a pierdut sănătatea și a murit curând. Tatăl, Vasile Nikolaevici, a făcut în copilărie făgăduință lui Dumnezeu să nu bea nicio picătură și a ținut-⁠o toată viața. Mama lui, Maria Fiodorovna, om evlavios și citit, l-⁠a crescut în duh religios. Vasile a fost ales de patru ori staroste de volost, om energic și drept, iar în 1906 a fost ales în prima Duma de Stat de către ținutul Osa; după trei luni Duma a fost dizolvată și el s-⁠a întors acasă, apoi a fost membru al administrației de ținut, răspunzând de școli, biblioteci și spitale; zeci de școli s-⁠au clădit sub conducerea lui. Mama lui Nicolae, Maria Matveevna, era o femeie cu credință adâncă, niciodată nu s-⁠a auzit de la ea cuvânt aspru, ostenea toată ziua cu bucurie, se ruga noaptea în genunchi, citind Psaltirea, și îi primea cu dragoste pe pelerinii veniți la mănăstirea Belogorsk, la nouă kilometri. Mănăstirea Belogorsk a Sfântului Nicolae, întemeiată în 1897 de arhimandritul Varlaam, a devenit un centru de luminare a Uralului; credința părinților, mănăstirea apropiată și slujbele de acolo l-⁠au format pe tânărul Nicolae. În 1916 a terminat școala de două clase din Bîm și în anul următor a intrat la școala de citeți de pe lângă casa arhierească din Perm.

Protodiaconul

După absolvirea școlii, în 1919, a fost numit citeț la biserica Sfintei Treimi din satul Așapa; la 14 mai 1922 a fost hirotonit diacon pentru aceeași biserică, în 1923 a fost trimis la biserica Sfinților Petru și Pavel din Uinskoe, în 1924 la biserica Sfântului Nicolae din Kîlasovo. Atunci i s-⁠a deschis un bas frumos și puternic, cum nu avea niciun diacon din Kungur și Perm, și la 26 ianuarie 1925 episcopul Arcadie (Erșov) de Kungur l-⁠a chemat la catedrala Adormirii din Kungur. Episcopul l-⁠a îndrăgit pentru simplitatea, bunătatea și nepăsarea lui față de avere. În 1925, în Duminica Ortodoxiei, a fost ridicat la rangul de protodiacon și a primit orarul dublu.

OGPU a urmărit tot timpul clerul, arestându-⁠i pe unii, silindu-⁠i pe alții să colaboreze și pe alții să părăsească slujirea. În 1931 i s-⁠a cerut, sub amenințarea arestării, să iscălească un angajament de informator, și l-⁠a dat, dar nu a colaborat. În același an tatăl lui a fost lipsit de drepturi electorale ca fost deputat în Duma, și cei doi fii, între care protodiaconul Nicolae, au fost trimiși, ca fii de „deposedat”, în miliția din spate, unde condițiile erau asemănătoare celor din lagăr; el a lucrat la Ekaterinburg. În decembrie 1932 un agent OGPU a găsit, în dosarul „Truditorii”, că unii preoți și mireni, nemulțumiți de putere, fac agitație antisovietică, prezic căderea puterii, sfârșitul lumii și Judecata de Apoi și răspândesc „scrisori sfinte”. Au fost arestate douăzeci și șapte de persoane. Protodiaconul Nicolae a fost arestat la 19 ianuarie 1933 și închis la Kungur într-⁠o celulă de subsol pentru zece oameni, în care erau înghesuiți cincizeci, cu umezeală, sufocare și duhoare de tutun, iar unii mureau. A stat acolo jumătate de an. La interogatoriu a spus că este om credincios convins și crede în venirea antihristului, în a doua venire a lui Hristos, în Judecata de Apoi și sfârșitul lumii, dar că nu a stabilit sau prezis termene și nu a răspândit „scrisori sfinte”; că existența puterii sovietice nu se împacă cu religia și cu convingerile lui, căci ea propovăduiește ateismul. Despre angajamentul din 1931 a spus că nu l-⁠a îndeplinit, ba chiar a făcut activitate antisovietică, și că recunoaște puterea doar atât cât nu face rău credinței. La 28 mai 1933 Consfătuirea Specială l-⁠a condamnat la trei ani de surghiun în Urali.

Bolnav de tifos în închisoare, a fost eliberat după sentință ca să meargă liber la locul de surghiun, dar boala s-⁠a complicat și până în noiembrie nu s-⁠a putut mișca. Însănătoșit, la sfatul rudelor a plecat la Moscova în loc de surghiun și de la sfârșitul lui 1933 a slujit într-⁠o biserică din eparhia Kaluga; în 1934 a trecut la biserica din Naro-⁠Fominsk. Rectorul, protoiereul Serghei Pavlov, era informator al NKVD și i-⁠a cerut să dea mărturii mincinoase; la refuz, l-⁠a amenințat cu închisoarea. Protodiaconul a plecat în 1935 la biserica Acoperământului din Petrovskoe, iar în ianuarie 1938 la biserica Sfinților Cosma și Damian din Bolșevo, unde a luat lecții de cânt de la conducătorul ansamblului Alexandrov, a fost invitat în ansamblu și i s-⁠a oferit loc la Teatrul Mare.

Arestat din nou în 1940, a spus la interogatoriu că nu a avut legături apropiate cu preoții din Bolșevo, de teama că unul dintre ei ar putea fi agent NKVD, și că îi socotește trădători pe cei care ajută puterea să-⁠i demaște pe cei nemulțumiți: „Eu nu voi fi niciodată așa, nici sub puterea sovietică, nici sub cea țaristă, nici sub cea fascistă.” A spus că în viața de pe pământ sunt multe nedreptăți și că viața omului nu se poate sfârși cu cea de pe pământ, pentru că trebuie ca Cineva să judece și să răsplătească fiecăruia după faptele lui, și că în ziare și cărți se scrie greșit despre religie, iar el crede tot ce este scris în Sfânta Scriptură. La 2 septembrie 1940 Consfătuirea Specială l-⁠a condamnat la opt ani de lagăr și a fost trimis la Sevjeldorlag, în Komi. Ultima scrisoare către familie a scris-⁠o din așezarea Kojva, la începutul lui 1943. Protodiaconul Nicolae Tohtuev a murit în lagăr la 17 mai 1943 și a fost îngropat într-⁠un loc necunoscut.

Este pomenit la 17 mai, la 11 februarie, în soborul sfinților komi, la 14 februarie (zi mobilă), în soborul sfinților din mitropolia Perm, la 5 septembrie (zi mobilă), în soborul sfinților din Moscova, și la 7 februarie (zi mobilă), în soborul noilor mucenici și mărturisitori, după stilul nou.