Nicolae Troițki

Sfântul Sfințit Mucenic Nicolae Troițki a fost protoiereu în Ciuvașia și a murit în lagărul Bamlag, la 10 martie 1945, după ce se împotrivise cu tărie acuzațiilor mincinoase.

S-⁠a născut în 1895, în satul Vîpolzovo din ținutul Kurmîș, gubernia Simbirsk (azi raionul Poreț al Ciuvașiei), în familia diaconului Dimitrie Troițki. A absolvit în 1918 seminarul din Simbirsk la categoria întâi și a fost un timp învățător de țară. În 1920 a fost hirotonit preot pentru satul Sabaevo (azi în Mordovia). Pentru slujirea fără prihană a primit în 1920 nabedrenicul, în 1922 scufia, în 1924 camilafca, iar în 1928 crucea pectorală. În ianuarie 1929 a fost osândit, pentru neplata impozitelor, și a ispășit un timp pedeapsa. După eliberare, din 1930, a slujit în satul Semionovskoe, raionul Poreț, apoi, din 1933, în satul Malîi Ciurașevo, raionul Iadrin. În 1935 a fost ridicat la rangul de protoiereu. Atunci autoritățile au vrut să-⁠l trimită la munci obștești, iar el a scris sovietului sătesc, cerând lămuriri dacă hotărârea din 1930, care interzicea trimiterea slujitorilor cultului la tăiat lemne, drumuri și alte munci, mai e în vigoare. La cererea consiliului bisericii a fost ridicată interdicția clopotelor. Adesea cerea voie sovietului să meargă prin sat cu aghiasmă la Botez și la alte sărbători.

La 29 noiembrie 1937 i s-⁠a făcut percheziție și a fost arestat. A fost închis la Iadrin și interogat la 30 noiembrie, 13 decembrie 1937 și 14 ianuarie 1938, iar la toate interogatoriile nu s-⁠a recunoscut vinovat. La 13 decembrie anchetatorul l-⁠a întrebat dacă se recunoaște vinovat de agitație contrarevoluționară; el a răspuns: „Nu mă recunosc vinovat; printre oameni nu am făcut niciodată agitație contrarevoluționară.” Apoi a repetat că nu a făcut agitație împotriva puterii din ziua revoluției și a cerut confruntări, dacă acuzația se sprijină pe mărturii. La 12 și 13 ianuarie s-⁠au ținut confruntări cu doi martori mincinoși, iar el a spus: „Nu confirm și socotesc mărturiile false; niciodată nu am făcut agitație. Este curată minciună din partea martorilor.” Ancheta s-⁠a încheiat la 18 ianuarie, acuzarea s-⁠a întocmit la 1 februarie. Abia la 5 mai 1938 a avut loc ședința închisă a Colegiului special al Curții Supreme a Ciuvașiei, la Iadrin, amânată din lipsa martorilor, iar la 6 mai a dat sentința: zece ani de privare de libertate. Recursul a fost respins.

A fost trimis în colonia de muncă din Alatîr, cu peste patru mii de deținuți, unde, deși nu făcea parte din sistemul gulagului, oamenii mureau de lipsa hranei și de boli, fără medicamente. Acolo muriseră și alți mucenici, între ei Sfântul Sfințit Mucenic Dimitrie (Voskresenski) la 22 mai 1938, Cuviosul Mucenic Ignatie (Lebedev) la 11 septembrie 1938, Cuvioasa Muceniță Tamara (Satsi) la 1 mai 1941 și Sfântul Sfințit Mucenic Mihail (Samsonov) la 28 ianuarie 1942. Deținuții credincioși se împărtășeau cu Sfintele Daruri trimise în colete sau aduse de cei apropiați, se spovedeau și se rugau. După aproape trei ani la Alatîr, în martie 1941, părintele Nicolae a fost trimis, la cererea gulagului, în lagărul Baikal-⁠Amur. A murit în secția Svobodnîi a Bamlagului la 10 martie 1945 și a fost îngropat într-⁠un mormânt necunoscut.

Este pomenit la 10 martie (zi mobilă), la 11 iulie (zi mobilă), în soborul sfinților din mitropolia Ciuvașiei, și la 7 februarie (zi mobilă), în soborul noilor mucenici și mărturisitori, după stilul nou.