Nicolae Velimirovici

Sfântul Ierarh Nicolae Velimirovici, episcop al Ohridei și al Jicei, a fost teolog, predicator și scriitor sârb, numit adesea noul Ioan Gură de Aur. A murit în America, în 1956. Este pomenit la 18 martie (5 martie după calendarul vechi) și la 3 mai (20 aprilie după cel vechi), ziua aducerii moaștelor lui în Serbia.

Copilăria și învățătura

S-⁠a născut la 23 decembrie 1880 după calendarul vechi, în satul Lelić de lângă Valjevo, în ziua în care se prăznuiește Sfântul Naum de la Ohrid, a cărui mănăstire avea să fie mai târziu scaunul lui. Era cel dintâi din cei nouă copii ai lui Dragomir și Katarina Velimirović, țărani credincioși. Fiind foarte slab, a fost botezat curând după naștere la mănăstirea Ćelije, cu numele Nikola, după Sfântul Nicolae, ocrotitorul familiei. Primele lecții despre Dumnezeu și despre viețile sfinților le-⁠a primit de la mama lui, care îl ducea la mănăstire la rugăciune și la Sfânta Împărtășanie. A învățat întâi la Ćelije, apoi la Valjevo. A încercat să intre la Academia Militară, dar nu a fost primit din pricina sănătății slabe, apoi a fost primit la Seminarul Sfântului Sava din Belgrad, unde a citit mult din autori răsăriteni și apuseni. A terminat în 1905. Trimis să-⁠și continue studiile în Apus, a învățat bine rusa, franceza și germana și a luat doctoratul în teologie la Berna, în 1908, cu o lucrare despre credința în învierea lui Hristos ca temelie a dogmelor Bisericii apostolice. În 1910 a primit un al doilea doctorat, pentru o lucrare de istorie. A mai studiat o vreme în Anglia, dar nu se știe dacă și-⁠a încheiat acolo cercetarea.

Călugăria și episcopia

Tânăr fiind, a fost cât pe ce să moară de dizenterie și s-⁠a hotărât ca, dacă scapă, să-⁠și închine viața lui Dumnezeu. A scăpat și a fost călugărit în 1909, cu numele Nikolaj. A fost hirotonit și a devenit repede o personalitate de seamă a Bisericii Ortodoxe Sârbe, mai ales în relațiile cu Occidentul. În 1920 a fost ales episcop al Ohridei și al Jicei, slujire pe care a purtat-⁠o până la moarte. A fost un orator înzestrat, iar predicile și scrierile lui au avut mare răsunet. Sub îndemnul lui s-⁠a întărit în popor un curent de rugăciune și de viață bisericească trăită. A susținut unitatea tuturor Bisericilor ortodoxe și a legat bune relații cu Comuniunea Anglicană și cu Biserica Episcopală din America.

Încercarea și sfârșitul

Când Germania nazistă a ocupat Iugoslavia, în al Doilea Război Mondial, episcopul a fost închis, iar în cele din urmă dus în lagărul de la Dachau, unde a fost ținut între septembrie și noiembrie 1944 împreună cu patriarhul Gavriil. După război n-⁠a mai vrut să se întoarcă în Iugoslavia, ajunsă sub regim comunist, și a plecat în 1946 în Statele Unite, unde a rămas până la moartea sa, în 18 martie 1956. A fost un om cu opinii hotărâte și, în anii de după moartea lui, uneori contestate. La 24 mai 2003, Sinodul Bisericii Ortodoxe Sârbe l-⁠a trecut între sfinți sub numele de Sfântul Nicolae de Ohrid și Jica.