Foca Grădinarul

Sfântul Mucenic Foca Grădinarul a trăit la Sinope, pe Marea Neagră, și a primit mucenicia în prigoana lui Dioclețian, în anul 303. Biserica îl pomenește la 22 septembrie, după unele calendare și la 5 martie. Tradiția a amestecat viața lui cu cea a altor doi sfinți cu același nume, Foca din Antiohia și Foca, episcopul Sinopei, și numai pe cel din urmă îl mai socotesc cercetătorii autentic pe Foca Grădinarul.

După tradiție, era grădinar. Cu roadele grădinii hrănea săracii și ajuta pe creștinii prigoniți, lăsând o parte din legume și fructe pe marginea drumului pentru trecători. Era cunoscut ca un creștin care, prin virtuțile lui, i-⁠a adus pe mulți la credință. În prigoana lui Dioclețian au fost trimiși ostași să-⁠l ucidă. Ei n-⁠au știut că gazda lor este cel căutat și au primit ospitalitatea lui. Foca s-⁠a oferit chiar să-⁠i ajute să găsească omul pe care îl căutau. În timp ce ostașii dormeau, și-⁠a săpat singur mormântul și s-⁠a rugat, apoi a rânduit ca toate bunurile lui să fie împărțite săracilor după moarte. Dimineața, când ostașii s-⁠au trezit, Foca și-⁠a spus numele. Ostașii au șovăit și s-⁠au oferit să spună comandantului că au căutat în zadar, dar Foca a refuzat și și-⁠a descoperit grumazul. A fost decapitat și îngropat în mormântul pe care și-⁠l făcuse singur.

Este pomenit de Asterie al Amasiei, în jurul anului 400. Numele Foca vine, se pare, din cuvântul grecesc pentru „focă”, ceea ce ar explica de ce este ocrotitorul marinarilor. Obiceiul corăbierilor era să-⁠i servească lui Foca o porție din fiecare masă, numită „partea Sfântului Foca”. O cumpăra unul dintre călători, iar prețul se punea la căpitan, și când corabia ajungea în port, banii erau împărțiți săracilor, ca mulțumire către binefăcătorul lor pentru călătoria bună. Ceva asemănător se făcea în Marea Baltică.