Sadoc al Persiei

Sfântul Ierarh Mucenic Sadoc (Șahdost) a fost episcop al Seleuciei-⁠Ctesifon și conducătorul Bisericii din Persia în vremea marii prigoane a șahului Șapur al II-⁠lea. A fost ucis, împreună cu 128 de preoți, diaconi, monahi și monahii, în jurul anului 342. Este pomenit în Biserica Ortodoxă, în cea Catolică și în Bisericile răsăritene vechi. Pomenirea lui în sursele noastre este la 5 martie și la 19 octombrie.

Biserica din Persia

Starea creștinilor din Imperiul Sasanid s-⁠a înrăutățit după ce împăratul Constantin cel Mare a trecut la creștinism. Șapur al II-⁠lea (309-379) a bănuit că supușii lui creștini simpatizează cu cei de aceeași credință din Apus, și Biserica a fost prigonită. În 339, șahul a pus un impozit suplimentar pe creștini, ca răscumpărare a serviciului militar. Episcopul Șimun bar Sabbaʿe al Seleuciei a refuzat să-⁠l strângă și a fost arestat și ucis, împreună cu cinci episcopi, o sută de preoți și sora sa Tarbo.

Episcopul Sadoc

Numele Șahdost înseamnă prieten al regelui, iar grecii l-⁠au redat prin Sadoc. După Cronica de la Seert, din secolul al IX-⁠lea, cea mai veche și mai amplă relatare, și după istoricii de mai târziu Mari și Bar Hebraeus, el era originar din Beth Garmai (după unii, din Susa), arhidiacon și, după Bar Hebraeus, nepot de soră al predecesorului său. A fost ales episcop prin tragere la sorți și hirotonit în taină, în casa unui credincios, la câteva luni după moartea lui Șimun. A pus mulți mitropoliți și episcopi, care au întărit pe credincioși să stea fermi împotriva șahului. Viața lui Dimitrie al Rostovului îl descrie ca pe un om foarte înfrânat, plin de dreptate și de credință, care l-⁠a imitat pe Sfântul Simeon.

A condus Biserica doi ani și cinci luni (341-343). Potrivit lui Jérôme Labourt, a fost arestat în toamna anului 341 la Seleucia, unde se afla șahul, împreună cu 128 de preoți, diaconi, monahi și monahii din oraș și din împrejurimi. Au stat cinci luni în închisoare, în lanțuri, în loc întunecos, sub chinuri. Călăii le ziceau să se închine soarelui și focului ca să trăiască, dar Sadoc a răspuns în numele tuturor că sunt creștini, se închină unui singur Dumnezeu, Creatorul cerului și al pământului, și nu se închină soarelui și focului, care au fost făcute în slujba oamenilor. Nu vor asculta porunca regelui și nu se vor teme de moarte, care îi duce în împărăția veșnică.

Mucenicia

Sursele diferă în amănunte. După Mari, o sută douăzeci dintre ei au fost uciși de marzban, iar Sadoc și monahiile au fost trimiși la Șapur, care i-⁠a cerut să devină mag și a spus că nu-⁠i va lăsa pe creștini să trăiască dacă nu se pleacă. Sadoc a răspuns că, atâta timp cât există apă în mare, vor exista creștini. Regele s-⁠a mâniat și l-⁠a ucis, odată cu tovarășii lui, în luna aprilie. Bar Hebraeus spune că au fost uciși 118 preoți, credincioși și monahi și doi frați ai lui Sadoc. După Labourt, tovarășii au fost chinuiți la 20 februarie, iar Sadoc a fost dus la Beth Lapat, unde i s-⁠a tăiat capul, probabil în vara lui 342. Se spune că, într-⁠o vedenie, înainte de arestare, a văzut pe Hristos la capătul unei scări, chemându-⁠l să urce.