Teolipt al Filadelfiei

Sfântul Teolipt al Filadelfiei a fost un monah, părinte duhovnicesc și ierarh bizantin din a doua jumătate a secolului al XIII-⁠lea și începutul secolului al XIV-⁠lea. Timp de aproape patru decenii a păstorit Mitropolia Filadelfiei din Asia Mică, cetate amenințată mereu de turci.

Biserica îl cinstește ca mărturisitor al Ortodoxiei în vremea unirii de la Lyon, ca apărător al turmei sale în vreme de asediu și mai ales ca dascăl al rugăciunii lăuntrice. A fost unul dintre îndrumătorii tânărului Grigorie Palama, iar scrierile lui au intrat în Filocalie.

Copilăria și chemarea

Teolipt s-⁠a născut la Niceea în jurul anului 1250 (după alte surse, pe la 1252). S-⁠a căsătorit, a avut copii și a fost hirotonit diacon. Încă din acești ani se retrăgea adesea în împrejurimile Niceei, în mănăstirile din apropiere, ca să se nevoiască în rugăciune și post.

Pe la 1275 a lăsat familia și averea și a îmbrățișat viața monahală. Soția lui a încercat vreme de un an să-⁠l întoarcă acasă, dar fără folos. După mărturia izvoarelor rusești, mai târziu el însuși a convins-⁠o să primească tunderea în monahism.

Mărturisitor în vremea unirii de la Lyon

În 1274, la Sinodul al doilea de la Lyon, delegații împăratului Mihail al VIII-⁠lea Paleologul au acceptat unirea cu Biserica Romei. Când unirea a fost proclamată la Constantinopol, la 16 ianuarie 1275, Teolipt s-⁠a numărat printre monahii din jurul Niceei care au protestat deschis.

A fost arestat și adus înaintea împăratului în capitală. Acolo l-⁠a mustrat pe împărat că răstălmăcește Sfintele Scripturi, iar pentru aceasta a fost bătut și închis o vreme. Patriarhul unionist Ioan al XI-⁠lea Bekkos l-⁠a și afurisit pentru împotrivirea lui. După unele izvoare, monahul a fost căutat și adus la judecată după ce se retrăsese în Sfântul Munte, la Kareia.

Se pare că în timpul închisorii l-⁠a cunoscut pe Nichifor Monahul, unul dintre învățătorii rugăciunii minții, și a devenit ucenicul lui pe la 1276. Această întâlnire a hotărât direcția întregii sale vieți duhovnicești.

Anii de nevoință

Eliberat, Teolipt s-⁠a întors la viața monahală în ținutul Niceei. A trăit acolo ca ascet vreme de opt ani, iar mulți credincioși îl căutau ca pe un apărător al dreptei credințe și ca pe un părinte duhovnicesc.

În acești ani l-⁠a avut drept călăuză pe monahul Nil Siciliotul. Se spune că, la trei zile după moartea acestuia, Nil i s-⁠a arătat în vis, lucru care l-⁠a mișcat adânc. Teolipt a petrecut apoi o vreme și în Sfântul Munte Athos, unde a cunoscut mai de aproape tradiția isihastă a monahismului ortodox.

Mitropolit al Filadelfiei

Unirea de la Lyon s-⁠a destrămat după ce papa Martin al IV-⁠lea l-⁠a excomunicat pe Mihail al VIII-⁠lea. La moartea acestuia, tronul a revenit fiului său, Andronic al II-⁠lea Paleologul, potrivnic unirii, iar ierarhii unioniști au fost îndepărtați din scaune.

În aceste împrejurări, în 1283 sau 1284, Teolipt a fost hirotonit episcop și așezat mitropolit al Filadelfiei, la vârsta de 33 de ani. A rămas în acest scaun aproape patruzeci de ani, până la moarte, și a avut un rol hotărâtor în viața bisericească și cetățenească a orașului.

În frământările Bisericii din Constantinopol

La Sinodul din Vlaherne din 1285, patriarhul Grigorie al II-⁠lea Cipriotul a încercat să lămurească mai precis învățătura ortodoxă despre purcederea Duhului Sfânt, în fața lui Filioque. O parte a clerului s-⁠a ridicat împotriva formulărilor lui, iar Teolipt a fost la început cel mai de seamă dintre opozanți.

Situația s-⁠a agravat când un fost ucenic al patriarhului, monahul Marcu, a publicat un comentariu propriu la tomosul sinodal. Opoziția s-⁠a împărțit în două tabere: una, condusă de mitropolitul Ioan Hilas al Efesului și de Daniel al Cizicului, cerea depunerea patriarhului, iar cealaltă era condusă de Teolipt.

După discuții cu marele logofăt Teodor Muzalon, Teolipt și-⁠a schimbat părerea și a socotit că vina nu era a patriarhului, ci a lui Marcu. În iunie 1289, la o adunare în palatul imperial, el a mărturisit public ortodoxia patriarhului Grigorie. A doua zi patriarhul și-⁠a prezentat demisia, așa cum se învoise, de dragul păcii Bisericii, iar Teolipt a liniștit nemulțumirile iscate de felul în care a fost dată.

Ca mitropolit, a semnat hotărâri sinodale sub patriarhii Grigorie al II-⁠lea și Ioan al XII-⁠lea, călătorind la Constantinopol în 1288 și în 1297. În 1301 a venit din nou în capitală ca să-⁠l sprijine pe patriarhul Ioan al XIII-⁠lea Glykys împotriva readucerii lui Ioan Hilas în scaunul Efesului. În iulie 1302 l-⁠a sprijinit iarăși pe patriarh în condamnarea mitropolitului Ilarion al Selimbriei pentru calomnie.

Pe la anul 1300, la îndemnul unor aristocrați din provincie, Teolipt s-⁠a alăturat acuzațiilor aduse generalului arsenit Ioan Tarhaniotul, bănuit că pregătea o răscoală. Acei nobili erau nemulțumiți de reformele militare ale generalului și de lupta lui împotriva corupției din oaste. Tarhaniotul s-⁠a refugiat într-⁠o mănăstire, a negat toate acuzațiile, dar a fost silit să părăsească Asia Mică. După izvorul grecesc, acuzațiile au fost nedrepte.

Dascăl al lui Grigorie Palama

În 1307 și 1308 Teolipt a stat la Constantinopol. Acolo l-⁠a cunoscut pe tânărul Grigorie Palama și l-⁠a învățat lucrarea monahală și rugăciunea lăuntrică. Palama l-⁠a socotit mai târziu un înaintemergător al învățăturii isihaste.

În scrierea sa în apărarea sfinților isihaști, Palama îl numește un adevărat teolog și văzător al tainelor lui Dumnezeu. El spune că Teolipt, din Filadelfia ca dintr-⁠un sfeșnic, a luminat lumea întreagă.

Ocrotitorul cetății asediate

În 1304 Filadelfia a fost asediată de turcii din emiratele Germiyan și Aydın. Mitropolitul a contribuit la apărarea orașului, care a fost eliberat în cele din urmă de Compania Catalană a lui Roger de Flor. Cronica catalană a lui Francisco de Moncada spune despre episcopul cetății că era un om de o sfințenie rară și că rugăciunile lui au apărat orașul mai mult decât armele celor care îl păzeau.

În 1310 și 1311 cetatea a fost asediată din nou de Germiyan. De data aceasta Teolipt a preluat el însuși conducerea și apărarea orașului. A întărit moralul locuitorilor, a organizat împărțirea hranei și a purtat tratative cu turcii, obținând probabil, în primăvara lui 1311, o pace în schimbul unui tribut.

În acești ani a intrat adesea în conflict cu guvernatorul militar Manuel Tagaris, cerând ca soldații să asculte de mitropolit. L-⁠a trimis la Constantinopol pe protonotarul său, Manuel Gavalas, să ceară ajutor împotriva turcilor și îndepărtarea lui Tagaris, dar n-⁠a izbutit în niciuna dintre aceste cereri.

Ruptura cu Constantinopolul

La 14 septembrie 1310 patriarhul Nifon I și împăratul Andronic al II-⁠lea au săvârșit în Sfânta Sofia slujba de împăcare care a pus capăt schismei arsenite. Teolipt nu putuse veni din cauza asediului și a mustrat pe patriarh pentru că făcuse împăcarea fără el. Se împotrivea, de altfel, împăcării Bisericii cu gruparea arseniților.

A refuzat comuniunea cu Constantinopolul, iar ruptura a durat din 1311 până în 1317. În acest timp l-⁠a oprit de la slujire pe Manuel Gavalas, care nu-⁠i împărtășea vederile și care îl denunțase împăratului pe un nepot al mitropolitului pentru abuzuri. Chemat de împărat în 1313 să-⁠și dea socoteala, Teolipt a refuzat, spunând că nu este în puterea împăratului să îndrepte un preot care greșește.

Între septembrie 1317 și februarie 1319 a luat din nou parte la sinoadele din capitală, iar comuniunea a fost restabilită. Se pare că Manuel Gavalas a mijlocit împăcarea cu patriarhul Ioan al XIII-⁠lea, iar mitropolitul și protonotarul său s-⁠au împăcat și ei, călătorind împreună la Constantinopol.

Păstorul și învățătorul

Teolipt a fost apropiat de patriarhul Atanasie I, cu care împărtășea iubirea de sărăcie, milostenia, curăția vieții și convingerea că Biserica trebuie să aibă o autoritate mai mare decât puterea lumească. În vremea unei secete a rostit la Filadelfia o cuvântare către credincioșii care mergeau în procesiune cu sfintele icoane, chemându-⁠i la pocăință.

În acea cuvântare i-⁠a mustrat pe dregătorii cetății care, din trufie, nu voiau să se roage alături de oamenii simpli, se lăudau cu neamul lor și se îmbogățeau pe nedrept. Le-⁠a cerut credincioșilor să-⁠l asculte pe mitropolit ca pe un păstor și conducător, cu încredințarea că în ascultare stă mântuirea lor.

Duhovnic al familiei Humnos

Teolipt a fost părintele duhovnicesc al învățatului și dregătorului Nichifor Humnos și al fiicei acestuia, Irina Humneni. Irina fusese căsătorită cu despotul Ioan Paleologul, fiul împăratului, și a rămas văduvă la 16 ani.

Sub îndrumarea lui, ea a primit monahismul cu numele Evloghia și a devenit stareța Mănăstirii lui Hristos Iubitorul de oameni (Filantropul) din Constantinopol, ctitoria ei. Teolipt a venit în capitală ca să o tundă în monahism în 1308 și a purtat grijă duhovnicească de întreaga obște.

Scrierile

Gândirea lui Teolipt se cunoaște mai ales din legătura cu această obște. Majoritatea celor 23 de cuvântări care s-⁠au păstrat de la el sunt adresate monahiilor de la Hristos Filantropul, iar alături de ele s-⁠au păstrat cinci scrisori către stareța Evloghia.

Cuvântările tratează despre lucrarea ascunsă în Hristos, trezvie și rugăciune, isihie, deosebirea patimilor, ascultarea față de stareț, viața de obște, tăcere, post, smerenie și iubirea duhovnicească. Altele sunt cuvinte la praznice și la duminicile de după Paști, iar ultima este un testament duhovnicesc, scris la începutul anului 1322.

I se atribuie și câteva canoane liturgice, între care un canon către preadulcele Iisus și un canon de umilință. O parte din scrierile lui au fost cuprinse în Filocalie și în volumul 143 al Patrologiei grecești, dar multe au rămas multă vreme needitate.

Prin aceste învățături, Teolipt a avut un rol important în renașterea duhovnicească bizantină de la începutul secolului al XIV-⁠lea. Influența lui asupra Sfântului Grigorie Palama a pregătit marea apărare a isihasmului din anii următori.

Ultimii ani și trecerea la Domnul

În 1321 Teolipt se afla la Constantinopol împreună cu Gavalas și Tagaris. A făcut parte din solia trimisă de Andronic al II-⁠lea la Adrianopol pentru a-⁠l împăca pe împărat cu nepotul său răsculat, viitorul împărat Andronic al III-⁠lea.

Spre sfârșitul anului s-⁠a întors la Filadelfia și a mai scris mai multe texte între mai 1321 și 1322. A trecut la Domnul în jurul lunii noiembrie a anului 1322, după o boală grabnică (după alte surse, pe la 1325).

Cinstirea

După moartea lui, Nichifor Humnos și ucenicul său Manuel Gavalas au scris cuvântări funebre în cinstea lui. Biserica Ortodoxă l-⁠a trecut în rândul sfinților ierarhi.

Sfântul Teolipt al Filadelfiei este prăznuit la 25 iunie. În Biserica Rusă este pomenit și în prima duminică după Duminica Tuturor Sfinților.