Onufrie Katromski

Sfântul Cuvios Onufrie Katromski a fost întemeietorul unei mănăstiri la Katroma, în ținutul Vologdei; nu se știe când a trăit și când a murit.

Din izvoarele scrise rămase se vede că mănăstirea Katroma exista deja la începutul veacului al XVI-⁠lea și că în 1532, când prințul Ivan Danilovici Penkov a dăruit mănăstirii nouăsprezece sate și cătune, cuviosul întemeietor nu mai trăia. În afară de aceasta nu s-⁠au păstrat alte știri despre el, deși locul înmormântării, piatra de mormânt, era mereu cunoscut, amintirea lui era cinstită în mănăstire și numele lui a fost trecut în calendar. Pricina, fără îndoială, au fost incendiile din mănăstire, din care nu au scăpat nici măcar actele de stăpânire a pământului.

Au trecut vreo treizeci de ani, când amintirea nu numai a mănăstirii de mult desființate, ci și a bisericilor arse trebuia să piară din mintea locuitorilor din jur, și deodată mormântul uitat al cuviosului întemeietor a început să atragă de pretutindeni mii de închinători. Numele Cuviosului Onufrie a trecut din gură în gură, iar piatra lui de mormânt a devenit izvor de vindecări. Despre aceasta a scris în raportul său preotul Ioan Rjanițin (tatăl arhiepiscopului Alexei al Tverului) episcopului Ștefan al Vologdei, iar în octombrie a aceluiași an slujitorii bisericii Schimbării la Față din Karaciunovo, în parohia căreia se afla locul mănăstirii Katroma, i-⁠au înfățișat un raport cu însemnări despre vindecările minunate de la mormântul cuviosului din iulie, august și septembrie; erau înregistrate douăzeci și șase de vindecări.

Episcopul Ștefan a refuzat de două ori să îngăduie ridicarea unei capele pe locul bisericilor arse, dar țăranul Nikitin, fără încuviințare, a pus capela. S-⁠a început atunci un schimb de scrisori cu guvernatorul, iar conducerea eparhială cerea ca capela să fie distrusă și locul astupat. Capela a rămas neatinsă, iar în anul următor oamenii s-⁠au adunat la mormânt și mai mulți. Țăranul Nikitin a declarat episcopului că a pus capela din porunca Sfântului Nicolae și a Cuviosului Onufrie, care i s-⁠au arătat în vis, și a prezentat două liste cu cei vindecați de Cuviosul Onufrie. Prin ucazul din 25 septembrie 1835 Sfântul Sinod a hotărât să nu fie distrusă capela, să se slujească acolo moliftele Sfântului Nicolae, să nu se oprească parastasul pentru Cuviosul Onufrie și a încredințat aceasta monahilor din Pustnicia Semigorodnaia. Când locul mănăstirii Katroma a trecut în seama Pustniciei Semigorodnaia, pe locul bisericii arse a Sfântului Nicolae s-⁠a ridicat curând o capelă de lemn mai mare, prefăcută în 1867 în biserică închinată sfântului. În 1868, prin osârdia egumenului pustniciei, arhimandritul Nectarie, lângă biserica de lemn s-⁠a zidit o biserică de piatră cu cinci turle și două etaje, iar în 1869, la 28 septembrie, sfânta masă și antimisul au fost mutate în ea, după moartea ctitorului, care și-⁠a aflat mormântul sub bolțile ei. În cartea mănăstirii, după multele vindecări minunate din anii 1834-1836, ultima însemnată este cea din 1873, scrisă de cel vindecat însuși.

Este pomenit la 11 iulie (zi mobilă), în soborul sfinților din Vologda, după stilul nou.