Panaret din Pafos

Sfântul Ierarh Panaret din Pafos, episcopul Pafosului, a păstorit în Cipru pe vremea stăpânirii turcești, în a doua jumătate a secolului al XVIII-⁠lea, și este cinstit mai ales în Pafos. Numele lui grecesc înseamnă „virtuos în toate”, iar viața lui, spune hagiografia, avea nume după fapte și fapte după nume.

S-⁠a născut la începutul secolului al XVIII-⁠lea într-⁠un sat de lângă Ammochostos (Famagusta) și s-⁠a făcut monah în mănăstirea Sfântului Anastasie de acolo. A urmat școala de gramatică și muzică greacă întemeiată de arhiepiscopul Filotei al Ciprului, cu care a rămas apoi prieten. În 1764 a ajuns egumen al mănăstirii Panaghia Palluriotissa, iar în 1767 episcop al Pafosului, slujind acolo până la moartea sa, în 1790.

Vremea lui a fost una grea: după ce turcii au îngăduit un timp Bisericii Ciprului drepturile luate de latini, au pornit iar la asuprirea grecilor, cu nedreptăți ale guvernatorilor, impozite uriașe, iar unii s-⁠au dat la islam. Panaret a purtat greul turmei ca un părinte blând și i-⁠a întărit statornicia în credința ortodoxă. În 1783-1784 a mers la Constantinopol împreună cu alți mitropoliți și a obținut îndepărtarea din Cipru a lui Hagi Bakki, care împovăra pe ciprioți cu dări. Se ocupa de nevoile oricui îi cerea ajutorul și se îngrijea de luminarea poporului în vremea în care pe insulă nu erau școli; a sprijinit tipărirea cărții filosofului Teofil Corydaleu despre nașterea și moartea la Aristotel (1780) și a Istoriei insulei Cipru a arhimandritului Chiprian (1788).

Într-⁠o vreme când mulți greci se islamizau și biserici ortodoxe erau prefăcute în moschei, Panaret a îndemnat poporul să-⁠și refacă bisericile și i se datorează înnoirea multor biserici din Pafos și a unor mănăstiri. Tot în vremea lui s-⁠au zugrăvit multe icoane, dintre care unele se păstrează. A zidit din banii săi biserica Sfântului Anastasie din Ammochostos și a împodobit racla cu capul Sfântului Apostol Filip, aflată acum în mănăstirea Cinstitei Cruci din Omodos; pe icoana apostolului este înfățișat și el, întinzând apostolului o cutie de argint cu capul sfântului.

Îmbina grija pastorală cu o nevoință aspră: se înfrâna, prefera rugăciunea somnului, spovedea cu smerenie și slujea cu evlavie, iar pe trup purta lanțuri de bronz și de fier. A primit încă din viață darul facerii de minuni. Un preot a însușit banii bisericii și tăgăduia, iar Panaret i-⁠a poruncit să tacă; preotul a amuțit. Mai târziu, greu bolnav, l-⁠a chemat pe sfânt, iar când ierarhul s-⁠a apropiat, i-⁠a revenit glasul, s-⁠a mărturisit, a primit iertare și a murit în pace.

Și-⁠a prevestit moartea și și-⁠a pregătit un sicriu în locul unde se află azi altarul catedralei Sfântului Teodor din Pafos. Presimțind că va veni la Pafos Partenie, episcopul Carpathosului, l-⁠a chemat; s-⁠a spovedit la el, s-⁠a împărtășit și a adormit. La înmormântarea lui s-⁠au făcut multe vindecări.

Pentru viața și minunile lui a fost cinstit ca sfânt aproape imediat după moarte, iar canonizarea oficială a venit la sfârșitul secolului al XVIII-⁠lea, în vremea patriarhului Gherasim al III-⁠lea al Constantinopolului (1794-1797), ciprior de neam. Lanțurile sfântului se păstrează în mănăstirea Stavrovouni, iar pe insula Salamina, în Grecia, o veche frescă într-⁠o biserică îl înfățișează. Mai târziu, la Cipru, s-⁠au zugrăvit multe icoane ale sale. Este cinstit mai ales în Pafos, unde se prăznuiește la 14 mai, după stilul nou. Nu este trecut în calendarul actual al Bisericii Ortodoxe Ruse.