Pavel Brianțev

Sfântul Sfințit Mucenic Pavel Brianțev, preot, s-⁠a născut la 23 octombrie 1889 în satul Pomialovo, ținutul Novaia Ladoga, gubernia Petersburg, în familia citețului Alexei Pavlovici Brianțev și a Mariei Nikolaevna. Tatăl a murit în 1902, iar copiii au fost primiți la școală pe cheltuiala statului. Pavel a terminat școala duhovnicească Alexandru Nevski, apoi Seminarul din Petersburg în 1911, și a fost învățător. La 18 iulie 1914 a fost chemat în armată; la 11 noiembrie a fost rănit lângă Lovici, iar pentru curajul lui a primit medalia de argint pe panglica Sfântului Gheorghe. La 6 iunie 1916 a fost socotit inapt din pricina rănii. În spital a cunoscut-⁠o pe viitoarea sa soție, sora medicală Evdokia Sviridova, care îl cunoștea pe marea cneaghină Elisabeta Feodorovna și a rugat-⁠o să-⁠l ajute. Marea cneaghină a cerut rectorului Universității din Petrograd să-⁠l primească, pentru că era șchiop după rană și nu mai putea fi învățător de școală primară. În 1916 a fost primit la facultatea de istorie și filologie.

În 1918 a fost trimis ca învățător la o școală de muncă. La 3 mai 1919 mitropolitul Veniamin al Petrogradului l-⁠a hirotonit diacon pentru biserica Sfânta Treime din Pomialovo, iar în 1921 preot; a slujit în satul Memino. La 9 decembrie 1933 a fost arestat cu un grup de preoți și mireni din raioanele Volhov și Kiriși. La percheziții s-⁠au găsit poezii scrise de el, citite și copiate de preoți. Sub presiune a recunoscut că este vinovat și că a scris poeziile și le-⁠a răspândit. La 26 februarie 1934 troica OGPU l-⁠a condamnat la cinci ani de lagăr, la Sevvostlag, la mii de kilometri. A scris de acolo familiei: era slăbit, făcea de pază douăsprezece ore pe zi, se îmbolnăvise de scorbut. În ianuarie 1936 scria că trăiește ca într-⁠o gară, așteptând să fie trimis acasă. La 1 ianuarie 1937 i-⁠a scris fiicei, îndemnând-⁠o să nu se descurajeze de neplăceri și să creadă într-⁠un viitor mai bun.

În februarie 1938 s-⁠a pornit în lagăr un nou dosar împotriva lui, unit cu cel al arhiepiscopului Onufrie, al episcopului Antonie și al altor preoți. La 27 februarie a fost interogat și i s-⁠a cerut să numească membrii unei organizații contrarevoluționare; învățat de experiența amară a primei anchete și a lagărului, a spus că nu știe nimic. La 17 martie 1938 a fost condamnat la moarte, împreună cu alții, dar a murit înainte de executare, la 13 mai 1938, și a fost îngropat într-⁠un loc necunoscut.

Pagina Azbyka îl cuprinde într-⁠un sobor de sfinți mucenici ai Bisericii din Kursk, din care fac parte arhiepiscopul Onufrie Gagaliuk, episcopul Antonie Pankeev și alți preoți. Sfântul Pavel este pomenit la 7 februarie (zi mobilă) în Soborul noilor mucenici și mărturisitori ai Bisericii Ruse, la 1 iunie, la 11 iulie (zi mobilă) în Soborul sfinților din Sankt Petersburg și la 1 august în Soborul sfinților din Kursk, după stilul nou.