Sari la conținut

Sfântul Sfințit Mucenic

Silvan din Emesa

Cleric din Emesa, mucenicit pentru credința în Hristos.

Prăznuire
29 ianuariestil vechi 11 februarie
Epoca
necunoscută

Viața

Sfântul Sfințit Mucenic Silvan din Emesa a fost episcop al Emesei și a pătimit împreună cu diaconul Luca și cu citețul Mochie pe vremea împăratului Numerian.

Pe vremea împăratului Numerian a fost o mare prigoană împotriva creștinilor. Guvernatorului Emesei i s-⁠a făcut o reclamație împotriva episcopului local, Silvan, iar sfântul a stat legat în fața judecătorului, împreună cu diaconul Luca și cu citețul Mochie. Aflând că ei mărturisesc pe Hristos Dumnezeul cel adevărat, nu cinstesc idolii și îi ocărăsc, guvernatorul s-⁠a înfuriat. Neputându-⁠i atrage cu vorbe dulci la închinarea la idoli, i-⁠a supus bătăii cu bice și i-⁠a închis în temniță, unde au stat mult, până când i-⁠a chemat a doua oară. A poruncit să fie chinuiți cu foame și cu sete, apoi i-⁠a osândit să fie dați spre sfâșiere fiarelor. Când au fost duși la locul de ucidere și asupra lor au fost slobozite fiare felurite, ostașii lui Hristos s-⁠au rugat ca Domnul să le dea sfârșitul acolo. Rugăciunea li s-⁠a ascultat și Domnul le-⁠a primit sufletele sfinte; fiarele s-⁠au apropiat de trupurile lor cinstite, dar nu le-⁠au atins, iar creștinii au luat noaptea, pe ascuns, moaștele sfinților mucenici și le-⁠au îngropat, înălțând mulțumire lui Dumnezeu.

Sfântul este pomenit la 11 februarie, după stilul nou, în relatarea Sfântului Dimitrie al Rostovului.

Prăznuiți în aceeași zi 29 ianuarie