Simon Șleev

Sfântul sfințit mucenic Simon (în lume Simeon Ivanovici Șleev, 1873-1921) a fost episcop al Ufei și Sterlitamakului în Biserica Ortodoxă Rusă și întâiul episcop al edinoverie, adică al comunităților de rit vechi aflate în comuniune cu Biserica Ortodoxă. A scris mai multe lucrări despre edinoverie, a înființat prima revistă oficială a acesteia și a organizat mai multe frății și congrese. A fost ucis la Ufa în 1921 și a fost trecut în rândul sfinților de Biserica Rusă în anul 2000, cu pomenirea la 5/18 august, ziua morții mucenicești, și în prima duminică după 25 ianuarie (7 februarie), în soborul noilor mucenici și mărturisitori ai Rusiei.

Tinerețea și studiile

S-⁠a născut la 20 aprilie 1873 în satul Iavlei, ținutul Alatîr, gubernia Simbirsk, în familia țăranului de rit vechi Ivan Grigorievici Șleev. La 11 aprilie 1876, la trei ani, a fost unit cu Biserica Ortodoxă prin edinoverie, mișcarea din Biserica Rusă care păstrează riturile vechi dinainte de Nikon. În toată activitatea lui s-⁠a pronunțat pentru împăcarea cu vechii credincioși și pentru desființarea oficială a hotărârilor antivechi-⁠credincioase ale Soborului din 1666-1667, ceea ce a fost făcut mai târziu de mitropolitul Serghie. În 1889 a absolvit școala teologică din Lîskovo, în 1895 seminarul teologic din Nijni Novgorod, ca elev din prima categorie și al doilea din clasă, iar în 1899 Academia Teologică din Kazan, cu titlul de candidat în teologie, pentru lucrarea „Edinoverie, esența și orânduirea ei”.

Preot și misionar

La 17 ianuarie 1900 a fost hirotonit preot de episcopul Antonie (Hrapovițki) de Ciistopol și numit paroh al bisericii edinoverie a Celor Patru Evangheliști din Kazan. A fost misionar al districtului Kazan și a primit brâul preoțesc. În 1901 a tipărit la Sankt Petersburg prima carte a lui, „Edinoverie și existența ei organizată de o sută de ani în Biserica Rusă”. Între 1901 și 1904 a făcut călătorii misionare în eparhia Ufa. Din 7 februarie 1905 a fost preot la biserica edinoverie Sfântul Nicolae din Sankt Petersburg, iar din 22 noiembrie 1907 paroh al ei. A luat parte în 1906 la lucrările Comisiei pregătitoare a Soborului și a fost protopop al bisericilor edinoverie din capitală. Între 1906 și 1908 a editat la Sankt Petersburg săptămânalul edinoverie „Adevărul ortodoxiei”, iar eseul lui „Edinoverie în dezvoltarea ei lăuntrică” este izvorul principal pentru cercetarea gândirii edinoverie.

Datorită activității lui organizatorice remarcabile, biserica Sfântului Nicolae a ajuns cel mai mare centru educațional al edinoverie. Pe lângă ea s-⁠a deschis în 1908 Școala reală a Frăției, al cărei director și profesor de religie a fost părintele Simeon: la început cu doar zece elevi, în 1912/1913 numărul lor a ajuns la patru sute, iar în octombrie 1912 s-⁠a ridicat o clădire nouă, cu patru etaje. În 1913 s-⁠a deschis pe lângă biserică un gimnaziu de fete, al cărui consiliu de îngrijire l-⁠a condus el. În octombrie 1909 a fost inițiatorul participării delegației edinoverilor din Sankt Petersburg la congresul eparhial edinoverie de la Moscova. A organizat și a luat parte la Primul Congres al edinoverilor din toată Rusia, ținut la 22-30 ianuarie 1912 la Sankt Petersburg, unde a fost ales secretar de onoare. La 31 ianuarie, în delegația congresului, a fost primit de împăratul Nicolae al II-⁠lea și i-⁠a dăruit țareviciului Alexei un covoraș de rugăciune brodat cu mătase pe satin roz. Între 1914 și 1917 a fost președintele consiliului de îngrijire a ostașilor și a familiilor lor, iar la 13 decembrie 1916 a primit Ordinul Sfânta Ana clasa a II-⁠a, cu motivarea că a strâns până la 40.000 de ruble, a luat parte la organizarea unui lazaret al Crucii Roșii cu 40 de paturi pentru răniți, a făcut seri literare și a vorbit cu răniții. În 1916 a fost ridicat la rangul de protoiereu; în același an i-⁠a murit soția, Ecaterina Feodorovna.

Episcop

Din mai până în august 1917 a fost membru al Consiliului pregătitor al Soborului, iar la 10 iulie 1917 a fost ales delegat al edinoverilor la Soborul local. A organizat și a fost vicepreședinte al celui de-⁠al Doilea Congres al edinoverilor, ținut la 23-28 iulie 1917 la Nijni Novgorod. A fost membru al Soborului local din 1917-1918 și, în numele edinoverilor, a susținut cu căldură restaurarea patriarhatului în Biserica Rusă. Soborul a hotărât înființarea vicariatelor edinoverie. În mai 1918 a fost tuns rasofor, iar în iunie călugăr, cu ridicarea la rangul de arhimandrit. La 16 iunie 1918, în catedrala Sfintei Treimi a Lavrei Sfântul Alexandru Nevski, a fost hirotonit episcop edinoverie al Ohtei, în subordinea mitropolitului Petrogradului, de către patriarhul Tihon, împreună cu mitropolitul Veniamin (Kazanski) și alți arhierei, după cărțile vechi tipărite.

În 1920 patriarhul Tihon l-⁠a numit administrator provizoriu al eparhiei Ufa, când arhiepiscopul Andrei (Uhtomski) nu putea fi cu turma lui. Episcopul Simon a sosit la Ufa la începutul lui mai 1920 și a administrat eparhia până în ziua morții sale mucenicești, 18 august 1921. Primise o eparhie peste care războiul civil trecuse în mai multe valuri. La retragerea armatei amiralului Kolceak, zeci de preoți părăsiseră eparhia cu îngăduința episcopului Andrei, iar lipsa îndelungată a arhiereului dusese la moartea vieții bisericești în multe parohii. De aceea una din primele lui griji a fost să orânduiască în toate parohiile o viață de slujbă regulată. Credincioșii mărturisesc despre el că era ușor de abordat, cald, nepătimaș și știa să vorbească pe înțelesul tuturor. Deși credincios ritului vechi, în bisericile ortodoxe obișnuite slujea după rânduiala nouă, conform hotărârii Soborului din 1917-1918.

Moartea și cinstirea

La 18 august 1921 a fost ucis cu două focuri de revolver, pe drumul spre casă după slujba din catedrala Învierii. Crima a avut un caracter de drept comun și a fost săvârșită de tâlhari. După moarte a fost cinstit în chip deosebit de credincioșii eparhiei Ufa. A fost îngropat în catedrala Învierii din Ufa, iar în 1932 a fost mutat la cimitirul Serghievski din oraș.

Numele lui a fost trecut în lista provizorie a noilor mucenici și mărturisitori ruși întocmită cu prilejul canonizării săvârșite de Biserica Rusă din Străinătate în 1981, care nu a fost însă nominală. În 1991 s-⁠a înființat la Moscova o frăție edinoverie în amintirea lui, dar ea a încetat după câțiva ani. La 18 iulie 1999 Sfântul Sinod a trimis soborului următor propunerea episcopului Nicon (Vasiukov) al Ufei de canonizare. La 6 (19) august 2000, la 79 de ani de la moartea mucenicească, de sărbătoarea Schimbării la Față, Soborul jubiliar l-⁠a proslăvit pe întâiul episcop edinoverie în soborul noilor mucenici și mărturisitori ai Rusiei. La 30 august 2021, la centrul duhovnicesc de lângă biserica Tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul din Alatîr, a avut loc conferința internațională „Cu o singură credință și un singur duh”, închinată celor 100 de ani de la moartea lui.