Suniva și cei împreună cu ea

Sfinții Mucenici Suniva și cei împreună cu ea sunt cinstiți ca fecioara irlandeză Suniva (Sunnifa) și însoțitorii ei, uciși pe insula Selja, în Norvegia, în veacul al X-⁠lea. Ea este ocrotitoarea eparhiei Bjørgvin și a întregii Norvegii de apus.

După legenda adunată în veacul al XII-⁠lea, Suniva era moștenitoarea unui regat irlandez și a fugit când un rege păgân invadator a vrut s-⁠o ia de soție. Împreună cu fratele ei Alban, cu alți credincioși și, după povestirile mai noi, cu două surori, a plecat pe mare, a fost purtată de vânt spre Norvegia și s-⁠a așezat pe insulele nelocuite Selja și Kinn, pe vremea jarlului păgân Hákon Sigurdsson. Jarlul a venit cu oameni înarmați să-⁠i ucidă; creștinii s-⁠au ascuns în peșteri și s-⁠au rugat lui Dumnezeu să le prăbușească pe ei, ca să nu fie batjocoriți, iar peșterile s-⁠au prăbușit peste ei.

Mai târziu, doi gospodari care înnoptaseră la Selja în drum spre Trondheim au văzut o lumină nefirească peste insulă și au găsit un craniu albit, cu miros dulce. Au povestit regelui Olaf Tryggvason și episcopului Sigurd, care au venit la Selja, au găsit multe oase mirositoare, au săpat peștera și au găsit trupul Sunivei neputrezit, ca și cum ar fi dormit. Oasele au fost puse într-⁠o raclă, iar trupul ei într-⁠un sicriu de lemn.

În jurul anului 1100 s-⁠a ridicat la Selja mănăstirea benedictină, închinată Sfântului Alban; cinstirea Sunivei, la început mai mică decât cea a fratelui ei, se vede de atunci. În 1170 moaștele ei, găsite din nou neputrezite, au fost mutate în noua catedrală din Bergen, iar cinstirea s-⁠a răspândit în toată Norvegia. La incendiile Bergenului din 1170/71 și 1198 moaștele au fost scoase din catedrală și așezate la Sandbru, iar focul s-⁠a oprit, ceea ce a fost socotit minune. Racla a rămas în Biserica Hristos din Bergen până în 1531. Este pomenită la 8 iulie, ca sfântă a Bisericii nedespărțite, după calendarul pe stil nou.