Teodot Levcenko de la Glinsk

Sfântul Cuvios Teodot Levcenko de la Glinsk, monah, a fost originar din gubernia Cernigov, ținutul Gluhov, satul Certorici, din simpli cazaci, și a murit în 1859. În lume se numea Teodosie Levcenko. Nu a fost învățat să citească și să scrie. Tatăl lui, om cinstit și bun creștin, l-⁠a crescut în frica de Dumnezeu și i-⁠a insuflat încă din copilărie dragostea de viața sfântă și virtuoasă.

Viața la Glinsk

Când, după voia lui Dumnezeu, i-⁠a venit vremea să se depărteze de lume, și-⁠a scos un act de liberă locuire în diferite locuri din Rusia și și-⁠a părăsit pentru totdeauna patria, ca și cum ar fi murit pentru ea. A mers acolo unde l-⁠a dus purtarea de grijă dumnezeiască, adică la pustia Glinsk, unde a intrat în frăția de atunci, puțin numeroasă. A fost pus la bucătăria frăției și acolo, mai bine de șaptezeci de ani, a purtat cea mai grea ascultare, răbdând bătăi și umiliri cu mare smerenie. Unii oameni, în loc să se poarte cu dragoste față de simplitatea și bunătatea lui, se purtau foarte aspru și disprețuitor cu el și îl băteau adesea, după cum povestea el însuși mai târziu, iar câțiva dintre frați au fost martori. Le răbda fără cârtire, spre omorârea voii proprii.

Nevoința

Viața de nevoință a începătorului Teodosie nu se rezuma la osteneli trupești. Simplul înțelept după Hristos, care nu învățase să citească, se ruga totuși cu osârdie și foc. Unii începători auzeau noaptea, în chilia lui, multe închinăciuni și îl auzeau chemând pe Maica Domnului și pe Iisus Hristos: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-⁠ne”, „Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, ajută-⁠ne”. Cu vremea s-⁠a văzut că nevoitorul Teodosie, prin ostenelile lui neobosite și prin răbdarea lui fără răutate, a ajuns, prin harul lui Dumnezeu, la înălțimea nepătimirii și a primit de la Dumnezeu darul de a nu se teme de duhurile răutății; privea fără frică, cu ochiul său duhovnicesc înainte-⁠văzător, viclenele gânduri ale diavolului, pe care le povestea celor din jur și căuta să le risipească. În el s-⁠a arătat vădit darul înainte-⁠vederii și s-⁠a bucurat de mare cinste. Starețul pustiei Glinsk, egumenul Filaret, bărbat cu mari virtuți și daruri, îl cinstea mult pe Teodot și punea mare putere în rugăciunile lui către Dumnezeu pentru mănăstirea sa. Le spunea frățiilor: „Vedeți, frați, bunăvoința lui Dumnezeu pentru mănăstirea noastră; nu avem lipsuri deosebite, Domnul ne trimite tot ce trebuie, dar această bunăvoință față de noi cei smeriți o atrage rugăciunea bătrânului Teodot”.

Rugăciunea

Rugăciunea lui aprinsă urca la tronul lui Dumnezeu. Cunoscutul nevoitor, starețul Macarie, care era pe atunci protopop al mănăstirii, ieșind odată din biserică în timpul slujbei de dimineață, a văzut deodată deasupra bucătăriei frăției un stâlp de lumină. Luminat și el de Duhul lui Dumnezeu și înțelegând de unde vine arătarea, s-⁠a apropiat în liniște de ușa bucătăriei. Alți cucernici din frăția pustiei Glinsk au fost învredniciți să-⁠l vadă pe cuviosul Teodot la rugăciune în felurite stări minunate: unii îl vedeau ridicat de la pământ, alții luminat de lumină nepământeană. Adesea se ruga în spatele sobei bucătăriei, unde pe perete atârna crucea lui mare de lemn cu chipul Mântuitorului răstignit, și când se ruga înaintea ei, din cruce ieșea o strălucire vie. Frații pustiei Glinsk aveau încredere în el, îl cinsteau cu sinceritate și îl iubeau. Trăsătura lui deosebită în acea vreme era curăția de prunc, iar în unele cazuri își acoperea smerenia cu nebunia.

Adormirea

În mai 1859 Sfântul Teodot a simțit o slăbiciune mare și a trebuit să părăsească bucătăria, locul osteneilor lui, și a fost mutat la stupina mănăstirii. Aici, într-⁠o chilie strâmtă, culcat pe paie, și-⁠a încheiat calea. Cu zece zile înainte a prezis ziua morții. În ultimele zile s-⁠a săvârșit asupra lui Sfântul Maslu și de mai multe ori a fost învrednicit să se împărtășească cu Trupul și Sângele Domnului. În ceasul morții bătrânului Teodot, paracliserul, monahul Dosoftei, încuind biserica după utrenie, a auzit deodată o cântare minunată și plăcută, care a răsunat tare în văzduh deasupra stupinei, apoi, ridicându-⁠se treptat, mai sus de pădure, s-⁠a făcut tot mai încetă până s-⁠a stins cu totul. Așa și-⁠a încheiat cărarea cea îndelungată și plină de osteneli minunatul bătrân Teodot.

Cinstirea

Numele lui a fost trecut în calendarul Bisericii Ruse prin hotărârea Sinodului Arhieresc din 2017. Se pomenește la 22 septembrie (stil nou).