Teotim

Sfântul Teotim al Tomisului a fost episcop al Tomisului, în Scythia Mică (Dobrogea de azi), între 392 și 403 (după unele izvoare până la moartea sa, în 407 sau cel mai târziu în 412). A fost scriitor bisericesc, prieten al Sfântului Ioan Gură de Aur și misionar printre huni. Este pomenit la 20 aprilie, în calendarul Bisericii Ortodoxe Române pe primul loc în această zi, cu tropar, condac și acatist alcătuite în cinstea lui.

Viața și păstorirea

Anul nașterii nu se cunoaște. Istoricul Sozomen spune că era scit, iar alte izvoare, născut în Dacia Pontică, îl socot în parte roman sau chiar slav. A intrat într-⁠o mănăstire din partea locului, „la hotarul dintre Casian și Peșteri”, aceeași în care trăiseră mai înainte Sfinții Ioan Casian și Gherman. După Sozomen, din vremea când s-⁠a dedicat cu osârdie filozofiei creștine, purta mereu părul lung. Avea o viață simplă, mânca nu la ore fixe, ci atunci când simțea foamea sau setea; Sozomen socotește că a ceda din nevoie cerințelor acestea și nu din dragoste de plăcere este lucrul unui filozof. Anul hirotoniei lui ca episcop nu se știe, dar în 392 Fericitul Ieronim, în cartea „Despre bărbații iluștri”, îl pomenește deja ca scriitor bisericesc și episcop.

Sozomen spune în Istoria bisericească (VII, 26) că biserica din Tomis și toate bisericile Scythiei erau atunci sub cârmuirea lui Teotim, un scit crescut în filozofie, ale cărui virtuți îi uimiseră pe hunii de pe malul Istrului, așa încât îl numeau „zeul romanilor”, căci văzuseră lucrări dumnezeiești făcute prin el. Se povestește că, într-⁠o zi, pe când călătorea spre țara barbarilor, a văzut venind spre el unii dintre ei. Însoțitorii lui au început să se bocească, socotindu-⁠se pierduți, dar el a coborât doar de pe cal și s-⁠a rugat, iar barbarii au trecut fără să-⁠l vadă pe el, pe însoțitorii lui sau caii de care descălecaseră. Pentru că aceste neamuri pustiau adesea Scythia cu năvăliri, el a încercat să le domolească sălbăticia dăruindu-⁠le hrană și daruri. Unul dintre barbari, socotindu-⁠l bogat, a vrut să-⁠l ia prizonier și, sprijinit pe scut, cum făcea când vorbea cu dușmanii, a ridicat mâna dreaptă ca să-⁠l prindă cu o frânghie, dar mâna i-⁠a rămas întinsă în aer, iar legătura n-⁠a fost deslegată până ce tovarășii lui n-⁠au cerut episcopului să se roage lui Dumnezeu pentru el. Ca misionar, el mergea mereu în ținutul hunilor învecinați, vestind creștinismul și, ca împăciuitor, îi invita la el, le dădea daruri și se silea să-⁠i învețe blândețea și să pună capăt dușmăniei dintre neamuri.

Soboarele

În 400 a luat parte, împreună cu Sfântul Ioan Gură de Aur, între cei 70 de episcopi, la sinodul de la Efes, adunat pentru că ajunsese la Constantinopol o plângere împotriva mitropolitului Antonin al Efesului. Sinodul a descoperit cazuri multe de simonie și i-⁠a depus pe episcopii vinovați, atât pe cei care hirotoniseră pe bani, cât și pe cei hirotoniți astfel.

În 403, la invitația lui Teofil al Alexandriei, a sosit la Constantinopol Epifanie al Ciprului, ca să ia parte la Sinodul de la Stejar, și a cerut episcopilor să semneze o hotărâre prin care să fie interzise cărțile lui Origen. Teotim s-⁠a împotrivit, spunând, după Sozomen, că nu este drept să fie batjocorită amintirea celui mort de mult, că nu se poate ataca fără hulă concluzia la care au ajuns cei din vechime și că trebuie păstrate hotărârile lor. Apoi a scos o carte a lui Origen pe care o adusese cu el și, citind un loc folositor pentru Biserică, a arătat că cei care osândesc asemenea idei se află în primejdia de a defăima lucrurile însele despre care vorbește cartea. El socotea că Origen a murit în credință dreaptă și că în cărțile lui nu este nicio învățătură rea.

Scrierile și sfârșitul

Ieronim spune că Teotim a scris tratate scurte, aforistice, în formă de dialog, într-⁠un stil vechi. Scrierile lui nu s-⁠au păstrat întregi, ci doar fragmente. Leontie, care a trăit nu mult după el, a copiat locuri scurte din două dintre ele, „Despre învățătura Mântuitorului” și „Împotriva idolilor”. Ioan Damaschin a pus în „Paralelele sfinte” câteva locuri din ultima scriere și din alte trei: „La Facere”, „Tâlcuirea cuvintelor: «mai aduci darul tău la altar»” și „Despre post”. Teotim a murit cel mai târziu în 412. Viața lui este publicată în Acta Sanctorum la 20 aprilie.