Varlaam de la Hutân

Sfântul Cuviosul Varlaam de la Hutân (în lume Aleksa, adică Alexie, Mihailovici) a fost egumen și întemeietorul Mănăstirii Schimbării la Față a Mântuitorului de la Hutân, lângă Novgorod. A trecut la Domnul la 6 noiembrie 1192 sau 1193. Mormântul lui a devenit loc de pelerinaj.

Viața

S-⁠a născut într-⁠o familie bogată și de neam ales din Novgorod, a lui Mihail și a Anei; anul nașterii nu este cunoscut; sursele spun doar secolul al XII-⁠lea, iar cea sârbă începutul lui (data 1200 din fișă nu se potrivește cu moartea în 1192). Tânăr fiind, s-⁠a călugărit la Mănăstirea Lisici, apoi s-⁠a retras ca pustnic pe dealul Hutân (cuvânt care înseamnă „loc rău”), pe malul râului Volhov, la zece verste de Novgorod. După moartea părinților a dat săracilor toată moștenirea și a trăit singur la Hutân, unde a ridicat o capelă de lemn. Pe măsură ce faima sfințeniei lui se răspândea, s-⁠au adunat mulți ucenici. Erau atât de mulți, încât a întemeiat o mănăstire, închinată Schimbării la Față a lui Hristos. În 1192 a ridicat biserica de piatră a Mântuitorului și a devenit egumenul obștii. Atunci a primit numele de Varlaam. Printre binefăcătorii mănăstirii a fost Iaroslav, cneazul Novgorodului.

S-⁠a păstrat actul lui de danie, scris pe pergament și socotit cel mai vechi act rusesc ajuns până la noi în original. Prin el Varlaam a dat mănăstirii pământ de arătură, fânețe și alte folosințe din două sate ale lui, între care și locul pe care se afla mănăstirea. Înainte de moarte l-⁠a numit urmaș pe un monah numit Antonie.

Întâmplări din viața lui

Odată i s-⁠a adus pește proaspăt. A poftit să mănânce, dar și-⁠a stăpânit pofta, a poruncit să fie gătit și pus într-⁠un vas în chilie, iar trei zile a stat în post aspru și rugăciune. În ziua a patra a deschis vasul și, văzând viermi mulți, a zis: „Varlaam, Varlaam, orice făptură ajunge la stricăciune după ce se desface; se cuvine și nouă să ne despărțim de orice desfătare cu mâncăruri și de legătura cu viața aceasta. Dacă vrei aici să mănânci hrană dulce și să bei băutură dulce, de ce te mai numești monah? Te-⁠ai despărțit de lume în pustie ca să-⁠I slujești Făcătorului tău.” A aruncat peștele și gândul la mâncare dulce nu l-⁠a mai tulburat.

Mergând o dată la arhiepiscop, a văzut pe podul peste Volhov o mare mulțime de oameni și un călău gata să arunce în râu un osândit (era pedeapsa obișnuită cu moartea în vechiul Novgorod). Sfântul l-⁠a oprit pe călău și a cerut poporului să i-⁠l dea pe osândit, spunând: „Își va ispăși vinile la Hutân.” Toți au strigat într-⁠un glas să fie dat. După o vreme cel salvat s-⁠a călugărit și, trăind cucernic în mănăstire, a murit. Într-⁠un alt caz asemănător, Varlaam a făcut altfel: trecând iar podul în clipa în care se pregătea să fie aruncat un osândit, rudele și mulți din popor l-⁠au rugat să-⁠l scape, dar el, fără să țină seama de rugăminți, a poruncit vizitiului să meargă mai repede, iar osânda s-⁠a împlinit. Oamenii s-⁠au mirat că pe unul îl scăpase fără să fie rugat, iar pe altul nu, deși fusese rugat. Ucenicii, întorși la mănăstire, l-⁠au întrebat. Varlaam a răspuns: „Judecățile Domnului sunt o mare adâncime. Domnul voiește mântuirea tuturor și nu voiește moartea păcătosului. Cel dintâi fusese osândit pe drept, dar după osândă și-⁠a cunoscut păcatele, iar Domnul l-⁠a izbăvit de moarte prin nevrednicia mea, ca să aibă vreme să se pocăiască și să-⁠și răscumpere păcatele, ceea ce a și făcut în mănăstire. Al doilea fusese osândit pe nedrept, dar Domnul a îngăduit să moară, ca să nu ajungă mai târziu un om rău; acum, murind nevinovat, a primit de la Domnul cununa mucenicească. Aceasta este taina judecăților lui Dumnezeu: «Cine a cunoscut gândul Domnului sau cine a fost sfetnicul Lui?» (Romani 11, 33-34).”

Pescarii mănăstirii au prins, printre multă pește mărunt, un morun mare. L-⁠au ascuns ca să-⁠l vândă și i-⁠au adus sfântului doar pește mic. Zâmbind, Varlaam le-⁠a spus: „Mi-⁠ați adus copiii; unde ați ascuns mama lor?” Rușinați de această mustrare, pescarii au căzut la picioarele lui cerând iertare.

Odată, la plecarea de la arhiepiscopul Novgorodului, acesta i-⁠a poruncit să vină peste o săptămână. Varlaam a răspuns: „Dacă Dumnezeu va binecuvânta, voi veni la sfinția ta cu sania, vineri în prima săptămână a postului Sfinților Apostoli Petru și Pavel.” Arhiepiscopul s-⁠a mirat. În noaptea dinaintea zilei hotărâte a căzut zăpadă mare și toată vinerea a fost ger puternic. Sfântul a venit la Novgorod cu sania. Văzând întristarea arhiepiscopului pentru acest ger neobișnuit, care putea să înghețe holdele, Varlaam i-⁠a spus: „Nu te întrista, Stăpâne, nu e de jale, ci de mulțumit Domnului. Dacă Domnul n-⁠ar fi trimis zăpada și gerul, ar fi fost foamete în toată țara, cu care Domnul voia să ne pedepsească pentru păcate; dar, prin rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu și ale sfinților, S-⁠a milostivit de noi și a trimis gerul ca să piară viermii care rodeau rădăcinile grâului. Mâine iarăși va fi cald, zăpada se va topi și va adăpa pământul. Prin mila Domnului va fi belșug.” A doua zi s-⁠a făcut cald. I-⁠au adus arhiepiscopului din câmp spice de secară cu rădăcini, pe care erau mulți viermi morți. În acel an a fost o recoltă nemaivăzută.

Într-⁠o zi a venit la sfânt în pustie cneazul Iaroslav. Binecuvântându-⁠l, Varlaam i-⁠a spus: „Fii sănătos, cneaze, și cu fiul tău cel binecuvântat.” Cneazul s-⁠a mirat, căci nu aflase încă de nașterea pruncului. Primind curând vestea bună, l-⁠a rugat pe sfânt să fie nașul noului-⁠născut, iar Varlaam a primit bucuros. Aceasta s-⁠a petrecut în 1190.

În 1505, Cuviosul Varlaam, ale cărui moaște se aflau sub pardoseală în catedrala Schimbării la Față a mănăstirii, i s-⁠a arătat noaptea paracliserului Tarasie. Sfântul i-⁠a arătat că lacul Ilmen, la o revărsare, amenință să inunde orașul. Varlaam a rugat pe Maica Domnului să salveze orașul și i-⁠a spus lui Tarasie că, pentru păcatele orășenilor, ei vor fi pedepsiți cu ciumă, iar trei ani după aceasta va urma un incendiu.

Cinstirea

Cinstirea locală a lui Varlaam la Novgorod este cunoscută din secolul al XIII-⁠lea; la Moscova, din 1461 a început o cinstire în toată Rusia. Moaștele i-⁠au fost așezate într-⁠o raclă în 1452. În 1471, după un izvor sârb, țarul Ioan al III-⁠lea a poruncit să se deschidă mormântul sfântului; când au început să sape, a țâșnit flacără din mormânt și a cuprins zidurile bisericii. Țarul s-⁠a speriat atât de tare, încât a fugit din biserică și și-⁠a uitat toiagul, care se păstrează și azi lângă mormânt. Monahul sârb Pahomie i-⁠a scris viața. Viața lui este una dintre cele mai îndrăgite vieți novgorodene și a ajuns la noi în peste zece redactări, din secolele XIII-⁠XVIII, care păstrează multe legende novgorodene. Pomenirea cuviosului se face în prima vineri a postului Sfinților Apostoli Petru și Pavel și la 6 noiembrie (stil vechi), iar în liturghia rusă este pomenit la pregătirea pâinii și a vinului la proscomidie. Pe Turnul Spasski al Kremlinului din Moscova, deasupra porții principale, atârnă icoana „Mântuitorul din Smolensk”, cu Hristos în picioare și cu Cuvioșii Serghie de la Radonej și Varlaam de la Hutân căzând la picioarele Lui. Sursele diferă în unele privințe: o scriere spune că a murit în 1192, altele 1192 sau 1193; sursa sârbă îl face născut la începutul secolului XII, în timp ce cea rusă vorbește de secolul al XII-⁠lea.