Ilia Fondaminski

Sfântul Mucenic Ilia Fondaminski (Fundaminski) a fost un scriitor, editor și om politic rus de neam evreiesc, născut la Moscova la 17 februarie 1880. A trăit în exil la Paris, a primit botezul ortodox în lagărul de la Compiègne la 20 septembrie 1941 și a murit la Auschwitz la 19 noiembrie 1942. Patriarhia Ecumenică l-⁠a trecut între sfinți în ianuarie 2004, în același an cu Maica Maria Skobțova, prietena lui apropiată, iar în rugăciunea Bisericii este pomenit ca mucenic mirean. Ziua lui este 20 iulie.

Familia și tinerețea

S-⁠a născut într-⁠o familie evreiască de negustori din Moscova. Tatăl lui, Isidor (Israel-⁠Ilia) Fundaminski, originar din Șklov, era bijutier și în 1893 a fost trecut între negustorii de ghilda întâi. Fratele său mai mare, Matvei, a fost un revoluționar din mișcarea „narodnicilor”. A învățat la gimnaziul privat Kreiman din Moscova, apoi, între 1900 și 1904, la facultățile de filosofie din Berlin și Heidelberg. A făcut parte dintr-⁠un cerc de tineri socialiști-⁠revoluționari împreună cu Vladimir Zenzinov și Nikolai Avksentiev. La 10 martie 1902 a fost arestat la granița ruso-⁠germană și ținut două luni în închisoare pentru că transportase literatură revoluționară. A intrat în partidul socialiștilor-⁠revoluționari. În 1903 s-⁠a căsătorit cu Amalia Osipovna Gavronskaia (1882-1935), verișoara lui Gots.

Revoluția din 1905 și prima emigrare

În decembrie 1904 s-⁠a întors la Moscova și a ajuns unul dintre conducătorii comitetului orășenesc al partidului. În 1905 a fost cooptat în comitetul central, iar în septembrie același an a fost arestat împreună cu soția și închis la Taganka, fiind eliberat în octombrie. A luat parte la pregătirea răscoalei din decembrie de la Moscova. După înăbușirea ei a plecat în Finlanda, iar în 1906 a luat parte la primul congres al partidului la Helsingfors. În mai-⁠iunie 1906 a fost unul dintre cei mai aprigi critici ai Dumei de Stat în numeroase mitinguri din Petersburg. A fost implicat și în încercarea de răscoală de pe crucișătorul „Pamiat Azova”, dar când a ajuns acolo, la 20 iulie, răscoala era înăbușită și a fost arestat de marinarii rămași credincioși jurământului. Tribunalul naval a renunțat la învinuirea de schimbare prin forță a orânduirii, iar un al doilea tribunal militar l-⁠a achitat. De teama unui nou proces, a emigrat împreună cu soția în Franța. Între 1907 și 1917 a trăit la Paris, a ales în 1909 în conducerea externă a partidului și în 1912 a scos împreună cu Avksentiev revista „Pocin”. În primul război mondial a fost de partea apărării țării și a editat, împreună cu Plehanov, revista „Prizîv”.

Revoluția din 1917 și exilul

În februarie 1917 s-⁠a întors la Petrograd. A fost ales în comitetul central al partidului, iar în vara lui 1917 a fost numit de Guvernul provizoriu comisar al flotei din Marea Neagră. A fost ales în Adunarea Constituantă din partea flotei. În 1918 a fost membru al Uniunii pentru renașterea Rusiei și a luat parte la consfătuirea de la Iași. Din vara lui 1918 a trăit la Odesa, iar în aprilie 1919 a plecat cu soția în Franța și s-⁠a așezat la Paris. În anii 1919-1921 a fost, o vreme, membru al unor loji masonice din Paris.

La Paris a fost unul dintre redactorii revistei de frunte a emigrației ruse, „Sovremennîe Zapiski” (1920-1940), în care au scris autori de orientări diferite, între care Lev Șestov, Semion Frank, Gheorghi Florovski, Dmitri Merejkovski, Ivan Bunin, Vladimir Nabokov, Aleksei Remizov și Mark Aldanov. Între 1931 și 1939 a editat împreună cu Gheorghi Fedotov și Feodor Stepun revista creștin-⁠democrată „Novîi Grad”. A luat parte la mișcarea creștină a studenților ruși și la „Pravoslavnoe Delo” („Lucrarea ortodoxă”). Fedotov scria despre el că ajuta o mulțime de oameni, în nevoi materiale și duhovnicești, pe cei vrednici și pe cei nevrednici, fără să-⁠și cruțe banii, și că el atrăgea pe cei apăsați de durere sau rătăciți pe căile vieții, care veneau la el ca la un prieten, dar aproape ca la un duhovnic. Mai scria Fedotov că banii sunt un semn al bunătății mai sigur decât zâmbetele. Fondaminski a fost prieten apropiat cu Maica Maria Skobțova, iar potrivit unui biograf al ei, ținea uneori conferințe la adunările duminicale din casa de pe rue de Lourmel. Când i-⁠a murit soția, în 1935, a tipărit o carte cu amintirile prietenilor ei.

Ocupația, arestarea și botezul

În iunie 1940 a plecat din Paris, ca să scape de înaintarea trupelor germane, în zona neocupată, unde și-⁠a petrecut vara, în jurul orașului Pau. Scriitoarea Nadejda Teffi povestește că putea să plece în America, unde ajunseseră deja mulți prieteni de-⁠ai lui, dar n-⁠a plecat din Franța și s-⁠a întors curând la Paris. După părerea ei, i-⁠ar fi fost rușine în fața celor rămași, între care și cel mai bun prieten al lui, Maica Maria, că și-⁠a cruțat viața. Potrivit celor povestite, ar fi primit orice soartă i-⁠ar fi fost rânduită.

La 22 iunie 1941 (după o sursă engleză, în iulie) a fost arestat de autoritățile germane de ocupație, între un grup de 120 de masoni ruși. A fost ținut în lagărul Royallieu de la Compiègne, unde la 20 septembrie 1941 a fost botezat în Biserica Ortodoxă. Cei mai mulți dintre arestații ruși de neam au fost eliberați, dar Fondaminski, ca evreu, a rămas în lagăr. În 1942 a fost trimis în lagărul de la Drancy. Greu bolnav, a fost mutat la spital. Prietenii socialiști i-⁠au propus să-⁠l ajute să evadeze, dar a refuzat, voind să împartă soarta celorlalți evrei. A fost trimis la Auschwitz, unde a murit la 19 noiembrie 1942, la 62 de ani.

Canonizarea

În 2004 Patriarhia Ecumenică l-⁠a trecut între sfinți ca mucenic, „mireanul Ilia Fondaminski”, împreună cu maica Maria Skobțova (după o sursă engleză, în 2003). Ziua lui de pomenire în Biserica Ortodoxă este 20 iulie.