German al Kazanului

Sfântul Ierarh Gherman al Kazanului a fost arhiepiscop al Kazanului și al Sviiajskului din 1564 până la moartea lui, în 1567, și candidat la scaunul mitropolitan al Moscovei. Mort la Moscova la 6 noiembrie 1567, este cinstit ca ierarh, iar după unele izvoare ca mucenic. Moaștele lui se odihnesc la Sviiajsk, în mănăstirea Maicii Domnului. Este pomenit la 6 noiembrie (ziua adormirii), la 25 septembrie (prima mutare a moaștelor) și la 23 iunie (a doua mutare).

Tinerețea și călugăria

S-⁠a născut în 1505 la Starița, în neamul Polev, care își trage obârșia din boierul Alexandru Borisovici Pol, descendent al cnejilor Smolenskului; Grigorie Fiodorovici Sadîrev-⁠Polev. După cuvântul cneazului Kurbski, era „om de neam luminat”. La douăzeci și cinci de ani a fost tuns monah cu numele Gherman la mănăstirea Volokolamsk, unde s-⁠a nevoit sub egumenul Gurie (mai târziu arhiepiscop al Kazanului) și a lucrat la copierea cărților; în inventarul mănăstirii din 1545 se află însemnări despre cărți scrise de mâna lui. La mănăstire l-⁠a cunoscut pe Maxim Grecul, care își ispășea acolo pedeapsa. La începutul lui 1551 a fost numit arhimandrit al mănăstirii Adormirii din Starița. În 1554, la Moscova, în timpul procesului ereticului Matei Bașkin, a fost însărcinat să-⁠l însoțească în surghiun la mănăstirea Volokolamsk; după împlinirea sarcinii a rămas acolo ca vistiernic.

La Sviiajsk și la Kazan

Sfântul Gurie, primind în grijă turma nouă din Kazan, l-⁠a chemat pe Gherman ca ajutor și, la 3 februarie 1555, l-⁠a pus egumen al mănăstirii Adormirii din Sviiajsk, întemeiată de Gurie, de mare însemnătate pentru răspândirea creștinismului printre neamurile din ținutul Kazanului. Sub Gherman s-⁠au ridicat în mănăstire biserici de piatră: biserica Sfântului Nicolae, cu clopotniță și trapeză (1556), și catedrala Adormirii (1558). La Kazan s-⁠a deschis metocul mănăstirii, care spre sfârșitul veacului al XVI-⁠lea a devenit mănăstire de sine stătătoare. După moartea lui Gurie, la 12 martie 1564, Gherman a fost ales de soborul episcopilor ruși arhiepiscop al Kazanului și al Sviiajskului. La Kazan a stat vreo doi ani, apoi a fost chemat la Moscova ca să ia parte la soborul Pământului și al Bisericii.

Candidat la mitropolie

Sosit la Moscova în 1566, Gherman a fost rânduit, la stăruința țarului Ivan cel Groaznic și fără voia lui, mitropolit al Moscovei și a fost așezat în casele mitropolitane până la hirotonie. Atunci sfântul a cerut țarului desființarea opricinei și a început să-⁠l mustre, chemându-⁠l la pocăință. Țarul, ascultând plângerile apropiaților, care spuneau: „Oare vrei, țarule, să fii în robia aceluia mai rău decât ai fost la Alexei și Silvestru?”, a poruncit să i se spună lui Gherman: „Încă nu ești înălțat mitropolit și deja îmi iei libertatea”, l-⁠a izgonit din casa mitropolitană și a poruncit să fie ținut la Moscova sub pază. Probabil nu a fost caterisit, căci numele lui se pomenește în Letopisețul lui Nicon printre cei care au luat parte la întronizarea mitropolitului Filip.

Moartea

Sfântul Gherman a murit la Moscova la 6 noiembrie 1567, în timpul unei epidemii de ciumă, dar există părerea că a fost sugrumat sau otrăvit din porunca țarului. În „Istoria marelui cneaz al Moscovei”, Andrei Kurbski scrie că după două zile de la izgonirea din casele mitropolitane, trupul lui a fost găsit în curte: unii spun că a fost sugrumat în taină, din porunca țarului, alții că a fost ucis cu otravă. După Viața Sfântului Filip, Gherman a fost ucis în chilia lui de un opricnic, care i-⁠a tăiat capul cu un topor. Mutarea moaștelor în veșminte noi, în 1888 (pe capul lui s-⁠a pus o mitră nouă), și deschiderea lor în 1922 au adeverit în parte această versiune; în descrierea moaștelor se spune: „capul lui este tăiat, și anume nu în chipul obișnuit la o execuție, ci cu două lovituri, una din față, care a tăiat partea de jos, și alta din spate, peste gât”.

Îngroparea și cinstirea

A fost îngropat în catedrala Sfântului Nicolae Gostunski din Kremlin, necruțată (după alte izvoare, în biserica Sfântului Nicolae Mokri din Zariadie, tot dispărută). Moaștele lui au fost aflate în 1595 (după alte izvoare, în 1592) și, cu îngăduința țarului Teodor Ivanovici, au fost mutate în mănăstirea Maicii Domnului din Sviiajsk. În 1714 au fost mutate din altarul bisericii Adormirii a mănăstirii în biserică. În 1842 s-⁠a făcut o nouă raclă de chiparos poleită cu argint, iar în 1888, când s-⁠a pus o mitră nouă pe capul sfântului, procesul-⁠verbal a însemnat nestricăciunea moaștelor și o tăietură pe gât, care dă temei să se vorbească despre moartea lui martirică. S-⁠a alcătuit o nouă slujbă, în care este numit sfințit mucenic, dar Sinodul n-⁠a îngăduit tipărirea ei. Moaștele lui rămân la Sviiajsk.