Vulmar

Sfântul Cuvios Vulmar (Wulmar, Ulmar, Vilmar sau Volmar) a fost preot, pustnic și apoi egumen în nordul Franței, întemeietorul mănăstirii Samer, lângă Boulogne, numită mai târziu Saint-⁠Vulmaire. A adormit în anul 689.

S-⁠a născut lângă Boulogne, în Picardia, după Baring-⁠Gould fiu al nobilului franc Vulbert. S-⁠a însurat, dar a fost despărțit cu forța de soție: fata fusese făgăduită în copilărie altuia, care s-⁠a plâns regelui francilor, iar acesta a poruncit despărțirea și i-⁠a dat-⁠o celui dintâi. Vulmar s-⁠a întors atunci de la lume și a intrat în mănăstirea benedictină Hautmont din Hainaut, unde a fost frate laic și păzitor de vite. A fost hirotonit preot, dar a voit să trăiască singur în pădurea de stejari. Se spune că s-⁠a ascuns trei zile într-⁠un stejar scorburos la Caëstre ca să scape de cinstiri nedorite; în icoane este înfățișat ca pustnic într-⁠un copac, primind pâine de la un țăran. Mulți ani a locuit în pădurea Eeken, apoi, descoperit, s-⁠a întors în ținutul natal și și-⁠a făcut o sihăstrie lângă Samer. Pe măsură ce s-⁠au adunat în jurul lui ucenici și ucenice, a ridicat două mănăstiri: Samer, care a existat până la Revoluția franceză, și o mănăstire de maici la Wierre-⁠aux-⁠Bois, la o milă de a lui. În 688 regele Caedwalla al Saxonilor de Apus, trecând pe acolo în drum spre botez, a dăruit mănăstirii o milostenie. Moaștele lui au fost duse la Boulogne și apoi la mănăstirea Sfântul Petru din Gand. Este pomenit la 20 iulie, ca sfânt al Bisericii nedespărțite, după calendarul pe stil nou.