Adrian Troițki

Sfântul Sfințit Mucenic Adrian Troițki a fost protoiereu al Bisericii Ortodoxe Ruse, ucis la Ioșkar-⁠Ola la 15 februarie 1938 și trecut în 2002 în Soborul noilor mucenici și mărturisitori ruși. Izvoarele nu dau o zi de pomenire. Izvorul rus dă ca an al nașterii 1889, ceea ce nu se potrivește cu viața lui (examenul de citeț în 1890); fișa dă 1872, care se potrivește mai bine.

S-⁠a născut la 12 (după alte izvoare, 13) iunie în satul Bilear-⁠Ozero, ținutul Ciistopol, guvernământul Kazan, în familia citețului (mai târziu diacon) Alexandru Troițki. A absolvit școala teologică din Cebocsarî, a intrat la școala orășenească din Cebocsarî, dar nu a terminat-⁠o. În 1890 a dat examenul de citeț, în 1893 a dat examenul pentru titlul de învățător sătesc. Între 1894 și 1897 a predat la școala bisericească de parohie din Solianovo, iar între 5 august 1896 și 20 noiembrie 1897 a fost și citeț la biserica Sfântului Arhanghel Mihail din Cebocsarî. Între 1897 și 1899 a făcut serviciul militar, iar după eliberare, la 23 februarie 1899, a luat locul de citeț la biserica Acoperământului Maicii Domnului din Cebocsarî.

La 3 octombrie 1902 a dat la comisia de pe lângă seminarul din Kazan examenul pentru diacon. La 2 martie 1903 a fost hirotonit diacon, iar la 3 februarie 1904 a fost trimis la biserica din satul Pestreți, ținutul Kazan (a slujit acolo peste șase ani). La 7 aprilie 1910 a dat examenul pentru preot, la 11 aprilie 1910 a fost hirotonit preot și numit paroh al bisericii Sfintei Treimi din satul Surtî (Mihailovskoe), ținutul Țarevokokșaisk, guvernământul Kazan. În această biserică Adrian a slujit peste 27 de ani. La 7 septembrie 1912, împreună cu egumenul Serafim (Baklanov) și cu preotul Daniil Feodorov, a mers la un crâng păgân ca să-⁠i abată pe mari de la ritualurile păgâne. La 31 decembrie 1912, pentru lucrarea misionară, părintele Adrian a primit binecuvântarea arhipăstorească. Între 1910 și 1917 a predat Legea lui Dumnezeu în câteva școli. În 1914 a primit brâul, iar în 1917 skufia. Cu soția sa, Vera Feodorovna, a avut șase copii.

În 1918 a fost arestat bănuit că ar fi luat parte la o răscoală țărănească în satul Knajna (Danilovo) și închis la Kazan; învinuirea nu s-⁠a dovedit, iar după două săptămâni de închisoare părintele Adrian a fost eliberat. Mai târziu a fost lipsit de drepturi electorale, iar în 1919 s-⁠a început din nou o anchetă împotriva lui. Parohia condusă de el a intrat în administrația bisericească a vechilor bisericoși, organizată în 1925 la Krasnokokșaisk. În 1920 a primit camilafca, în 1935 a fost ridicat la rangul de protoiereu, iar în 1936 a primit palița. La 28 decembrie 1937, îndată după slujbă, a fost arestat de oamenii NKVD și dus la închisoarea orășenească din Ioșkar-⁠Ola. I s-⁠a adus învinuirea că a organizat un grup contrarevoluționar, că a lucrat la „destrămarea” colhozului și a făcut agitație împotriva alegerilor pentru Sovietul Suprem. Singurul interogatoriu a avut loc la 10 februarie 1938, iar protoiereul Adrian Troițki nu s-⁠a recunoscut vinovat. La 13 februarie 1938 troica specială a UNKVD din RSSA Mari l-⁠a osândit la moarte. Sentința a fost executată la 15 februarie, la ora 21. A fost îngropat într-⁠o groapă comună necunoscută. La 17 iulie 2002, prin hotărârea Patriarhului și a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse, Adrian Troițki a fost trecut, la propunerea eparhiei Ioșkar-⁠Ola, în Soborul noilor mucenici și mărturisitori ruși.