Roman de Uglici

Sfântul Binecredinciosul Cneaz Roman de Uglici (mort la 3 februarie 1285) a fost cneaz apanajat al Ugliciului din 1261 până la moarte, fiul mai mic al cneazului Vladimir Constantinovici. Pomenit de cronici aproape numai la moarte, este cunoscut mai ales din tradiția locală: tată al supușilor, mai ales al văduvelor și orfanilor, ziditor de cincisprezece biserici, ale cărui rugăciuni ar fi ferit Ugliciul de pustiirea mongolo-⁠tătară. Moaștele lui, aflate nestricate, sunt cinstite local, iar pomenirea se face la 3 februarie, ziua adormirii.

Familia și domnia

Anul și locul nașterii nu se cunosc. Sursa în limba engleză arată că s-⁠a născut probabil între 1239/1240 și 1249, fiindcă nu apare în lista cneazilor care au scăpat cu viață de invazia mongolă din 1238. O sursă ucraineană dă însă ca dată 10 octombrie 1225 sau 1235, iar tradiția spune că era copil când Batu a năvălit în ținuturile rusești. Cronica Laurențiană arată că tatăl lui s-⁠a căsătorit în 1232, iar fratele mai mare, Andrei, era mai în vârstă decât el; de aceea nu se poate ca la moarte să fi avut șaizeci de ani, cum afirmă „Istoria orașului Uglici”.

Era fiul mai mic al lui Vladimir Constantinovici, primul cneaz apanajat al Ugliciului (mort în 1249), și al soției acestuia, cneaghina Eudoxia Ingvarevna (moartă în 1278), fiica cneazului Ingvar Igorevici de Riazan. Sursa engleză îi dă numele Nadejda. Fratele lui, Andrei Vladimirovici, a stăpânit Ugliciul între 1249 și 1261. Potrivit sursei ucrainene, tatăl, Vladimir, a părăsit Ugliciul în fața năvălirii și a petrecut vreo opt ani cu familia în pribegie la Novgorod. Apoi s-⁠a întors, a mers la Hoardă și a primit de la han iarlîc pentru moșia sa. După moartea lui Vladimir, Andrei a ajuns cneaz, dar a murit curând, iar în 1261 Roman a preluat cârmuirea.

Despre fapte politice nu se păstrează aproape nimic. Despre Roman cronicile pomenesc doar moartea lui: Cronica Troiței spune că a murit în 1283, iar prima Cronică a Sofiei și Cronica Învierii dau anul 1285. Ce se știe în plus vine din „Istoria orașului Uglici”, lucrare întemeiată se pare pe cronici locale, și din legende ugliciene consemnate în liste târzii, din secolele XVIII-⁠XIX, pe care sursa engleză le socotește nesigure. Potrivit unei cronici locale, în vremea lui Roman cnezatul se numea „Șapte-⁠Orașe”, adică Kașin, Bejeț, Ustiug Jeleznîi, Dmitrov, Zvenigorod, Romanov și Uglici ca reședință, la care se adăugau mai multe așezări. „Istoria Ugliciului” îl socotește pe Roman întemeietorul orașului Romanov, dar Ekzemplearski îl atribuie unui alt Roman, fiul cneazului Vasile cel Cumplit de Iaroslavl.

Faptele milostive și moartea

Potrivit lui F. H. Kissel, autorul „Istoriei orașului Uglici”, Roman a fost un adevărat părinte al supușilor. A ridicat spitale și case de oaspeți în Uglici și în mănăstiri, spitalele fiind întreținute pe cheltuiala lui, iar casele de oaspeți pe cea a mănăstirilor. A zidit cincisprezece biserici în Uglici, în alte orașe și sate. Istoria îl înfățișează nu doar ca pe un cârmuitor înțelept, care iubea să stea de vorbă cu oameni pricepuți și încercați, ci și ca pe un nevoitor plin de simțire religioasă, ale cărui rugăciuni fierbinți ar fi izbăvit Ugliciul de pustiirea mongolo-⁠tătară. Vestea blândului, înțeleptului și milostivului cneaz atrăgea oameni la Uglici chiar din alte cnezate, așa încât orașul s-⁠a lărgit și s-⁠a înfrumusețat. Sursa ucraineană adaugă că a fost un adevărat tată al supușilor, mai ales al văduvelor și orfanilor.

Era căsătorit cu Alexandra, de origine necunoscută, care a murit înaintea lui; după sursa rusă și cea sârbă nu au avut urmași. După ce a rămas văduv, spune sursa ucraineană, s-⁠a dedicat numai faptelor de evlavie. Sursa engleză spune că și-⁠a petrecut ultimii ani în rugăciune, post și milostenii. Potrivit cronicarului citat de Kissel, Roman, simțind că i se apropie sfârșitul, a chemat în palat boierii și clerul și le-⁠a lăsat porunca să trăiască în pace, dragoste și înțelegere. A murit la 3 februarie 1285 (cronicile mai vechi dau 1283) și Ugliciul a trecut la verii lui, cneazii de Rostov, în frunte cu Dmitri de Rostov. În genealogia lui M. G. Spiridov i se atribuie un fiu, Dmitri Romanovici, dar în arborele depus în 1682 la Palata genealogică apare fără copii. Trupul lui a fost așezat în biserica Schimbării la Față din Uglici.

Cinstirea

Sursele nu se potrivesc asupra datei aflării moaștelor. Cele rusă și ucraineană spun că moaștele nestricate ale cneazului au fost găsite în 1486, la întemeierea noii biserici de catedrală, adică după două sute și unu de ani de la moarte; sursa engleză vorbește de mutarea lor în 1595 într-⁠o biserică nouă de piatră, după ce s-⁠a văzut că sunt nestricate. Din porunca patriarhului Iov, moaștele au fost cercetate din nou de mitropolitul Ermoghen al Kazanului, în 1595 sau în 1605. Nikolai Barsukov, în „Agiografie”, primește primul an, iar Vasili Kliucevski, în „Vechile vieți ale sfinților rusești”, pe al doilea, pe baza unui izvor păstrat cu descrierea minunilor lui Roman, începute la 3 februarie 1605; atunci Semion Alferiev, împreună cu monahul Serghie, a scris „povestirea” despre el, stihiri și canoane.

În 1609 polonezii au ars catedrala din Uglici și sfintele moaște; au pierit și viața sfântului și primele minuni. Rămășițele moaștelor se aflau la începutul secolului XX într-⁠un paraclis al catedralei, închinat lui, și erau socotite tămăduitoare. Au rămas slujba cneazului și descrierea minunilor. Cinstit ca sfânt local, el este pomenit la 3 februarie, la ziua adormirii, și la 23 mai, împreună cu Soborul sfinților din Rostov și Iaroslavl. O sursă ucraineană dă drept zi de pomenire 16 februarie, ceea ce nu se potrivește cu celelalte.