Alexandru Grivski

Sfântul Sfințit Mucenic Alexandru Grivski (1874-1918) a fost preot în satul Podoclinie, din gubernia Pskov, și a fost împușcat de Ceka din Porhov la 11 octombrie 1918, pentru „predica contrarevoluționară”. Se pomenește la 24 octombrie (11 octombrie după calendarul vechi), la 7 februarie, odată cu soborul noilor mucenici, și la 11 iulie, cu sfinții din Pskov.

S-⁠a născut la 25 mai 1874 în cimitirul-⁠parohie Bolcino, din ținutul Porhov, în familia protoiereului Simeon Atanasievici Grivski, dintr-⁠un neam cunoscut în gubernia Pskov, în care mulți au slujit în învățământ, cultură și Biserică. Cei trei fii ai protoiereului, Alexandru, Serghie și Nicandru, au urmat seminarul din Pskov și au devenit preoți. În vremea prigoanelor din veacul al XX-⁠lea, toți trei au murit ca mucenici: Alexandru a fost împușcat de Ceka în 1918, Nicandru a fost osândit la zece ani de lagăr, s-⁠a îmbolnăvit greu la Soloveți și a murit în lagăr în 1940, iar Serghie, cel mai tânăr, a fost arestat în 1937, a cedat sub presiune, a fost osândit la moarte și împușcat la 3 decembrie 1937 în închisoarea din Pskov.

Slujirea la Podoclinie

Alexandru a învățat la seminarul din Pskov. Familia nu era bogată, iar tatăl nu găsea mereu mijloace să plătească învățătura celor trei fii, și Alexandru era adesea pe lista datornicilor. A fost mai întâi citeț la biserica din Dubki, apoi, din 1900, la biserica Nașterii lui Hristos din Cirskaia, unde se afla icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Călăuzitoarea Cirskaia; acolo a slujit șapte ani. În 1907 a fost hirotonit preot și rânduit la biserica din Sine-⁠Nikola, din ținutul Opoceaka, unde a stat un an. Apoi, cu binecuvântarea arhiepiscopului Arsenie (Stadnițki), a fost mutat la biserica Arătării Domnului din Podoclinie, unde se afla icoana Maicii Domnului „Bucurie și Mângâiere” de la Vatoped, o copie dăruită în anii 1860 de rătăcitorul orb Grigorie Șiriaev. Satul se afla pe drumul spre pustia Nicandrov, la care veneau zeci de mii de pelerini, și părintele Alexandru îi primea pe pelerini cu hrană și adăpost în casa lui. Din condicile bisericii se vede că aproape zilnic săvârșea botezuri, cununii și înmormântări în parohia lui de trei mii de oameni. Nu avea copii și se dăruia cu cât mai mult zel slujirii pastorale. A predat religia la două școli, a fost membru al consiliului școlii duhovnicești din Porhov și, la 6 mai 1911, a primit un brâu de preot pentru munca lui. Soția lui, Nina Simeonovna, absolventă a Institutului Împărătesei Maria din Sankt-⁠Petersburg, a fost învățătoare.

Mucenicia

A venit anul 1917. Au început represaliile împotriva „dușmanului de clasă”, clerul ortodox. Părintele Alexandru nu putea tăcea în fața nelegiuirilor care se făceau pretutindeni; de la amvon a început să rostească un cuvânt îndrăzneț în apărarea credinței și a sfintelor odoare ale poporului, pângărite de oamenii noii puteri. Cuvântul lui a căpătat caracter de mustrare, și mulți au înțeles că bolșevicii nu-⁠i vor ierta predicile. În toamna lui 1918 a fost arestat și dus la închisoarea din Porhov. După scrisoarea protopopului Evghenie Lebedev către mitropolitul Arsenie, din 18 octombrie 1918, la 11 octombrie preotul Alexandru Grivski fusese împușcat la Porhov, din hotărârea Comisiei Extraordinare, lăsând văduvă pe soția lui, fără copii. La întrebarea Eparhiei, Ceka a răspuns, la 21 noiembrie 1918, că a fost împușcat pentru „apartenență la direcția contrarevoluționară și predică de pogrom în biserică”.

La arestare a fost bătut cumplit. La arestare a participat o tânără într-⁠o scurtă de piele neagră, din grupul Cekăi, o teroare a ținutului. Părintele Alexandru nu s-⁠a mai putut ține pe picioare; a căzut, dar bătaia nu a încetat. A fost ridicat de mâini și de picioare și aruncat într-⁠o căruță; când căruța a pornit, i se vedeau picioarele zvâcnind în convulsii. A fost dus la Porhov și împușcat la 11 octombrie 1918 în afara orașului, la „Nisipurile”. Mormântul nu s-⁠a aflat. La arestare fusese de față soția lui, care a scăpat cu greu cu viață. Ea a rămas în Podoclinie și a lucrat mai departe ca învățătoare, ascunzându-⁠se mai târziu ca soție de „slujitor al cultului”; oamenii simpli au ajutat-⁠o, și a trăit până la adânci bătrânețe, îngropată la cimitirul local. Părintele Alexandru a fost unul dintre cei dintâi preoți împușcați în eparhia Pskov, ca păstor îndrăzneț care nu s-⁠a temut să întoarcă cuvântul de mustrare împotriva regimului. A slujit Biserica unsprezece ani.