Alexandru Vinogradov

Sfântul Sfințit Mucenic Alexandru Vinogradov (1884-1942) a fost protoiereu în satul Perhușkovo, din regiunea Moscovei, și a murit de pelagră în lagăr, lângă orașul Svobodnîi, la 22 septembrie 1942. Se pomenește la 22 septembrie, la 7 februarie, odată cu soborul noilor mucenici, și la 5 septembrie, cu sfinții Moscovei. A fost trecut în rândul sfinților în anul 2000.

S-⁠a născut la 1 iunie 1884 la Moscova, în familia psalmistului pensionar Ioan Mihailovici Vinogradov, care slujea ca trapezar la biserica Învierii de la cimitirul Vagankovo. În 1899 a terminat școala duhovnicească de la Don, iar în 1905 seminarul din Moscova. La 1 octombrie 1909, în ziua Acoperământului Maicii Domnului, a fost hirotonit preot și rânduit la biserica Schimbării la Față din satul Liubertsî, gubernia Moscova. În 1920 a fost chemat câteva luni la serviciul militar în miliția din spatele frontului. În 1929 a fost ridicat la rangul de protoiereu, iar în 1932 a primit palița. În noiembrie 1933 a murit preotul din satul Perhușkovo, raionul Zvenigorod, și la 21 noiembrie conducerea bisericească l-⁠a numit pe protoiereul Alexandru Vinogradov la biserica Acoperământului din acel sat, unde a slujit până la arestare.

În vara lui 1937, odată cu arestările în masă ale credincioșilor, autoritățile au hotărât să-⁠l aresteze și pe protoiereu. La 27 noiembrie 1937 a fost arestat și închis la arestul secției de miliție din Zvenigorod, apoi, după câteva zile, la Taganka, în Moscova. Prima anchetă a început în ziua de după arestare, la ceasul douăsprezece din noapte, și a durat până la ceasul cinci dimineața. Întrebat cu cine ține legătura, a spus că personal ține legătura cu protopopul și cu Ivan Alexeevici Țvetkov, preotul bisericii din Iudino, care îi este duhovnic. Întrebat dacă se recunoaște vinovat de activitate contrarevoluționară, a răspuns că se recunoaște vinovat doar în aceea că, până la întărirea noii constituții, în convorbiri cu clericii și cu unii enoriași cântăreți care îi vizitau locuința, și-⁠a exprimat nemulțumirea față de situația fără drepturi a clericilor, și că în nimic altceva nu se recunoaște vinovat. A fost anchetat și a doua seară, aproape cinci ceasuri. S-⁠a mărturisit că a ajutat clerici surghiuniți. A fost osândit la zece ani de lagăr. A murit de pelagră în lagărul de lângă orașul Svobodnîi, la 22 septembrie 1942.