Alexei Belkovski

Sfântul Ierarh Mucenic Alexie (în lume Petru Filippovici Belkovski, 1841-1937) a fost arhiepiscop al Velikii Ustiug și Ust-⁠Vîm. Preot de oraș și văduv, a primit monahismul la cincizeci și șase de ani, a ajuns episcop și a rămas credincios Patriarhului Tihon în fața Bisericii Înnoitoare. A fost arestat la vârsta de nouăzeci și cinci de ani și a murit după câteva zile în închisoare, în toamna lui 1937. A fost proslăvit în august 2000 între Noii Mucenici și Mărturisitori ai Rusiei. Sursele nu se potrivesc asupra zilei de pomenire: o dată dă 18 septembrie, iar calendarul bisericesc din sursele noastre 19 noiembrie.

Preotul

S-⁠a născut la 14 decembrie 1841 în satul Rojdestvino, ținutul Kașira, gubernia Tula, în familia preotului Filip Efimovici Belkovski. A absolvit seminarul din Tula în 1864 și a fost hirotonit preot de episcopul Nicandru pentru biserica Alexandru Nevski de la spital. Din 1867 a fost învățător la școala de cântare a episcopiei, apoi învățător de Lege la școala de felceri, la școli ale orașului și ale unui orfelinat și a fost membru în consiliul școlii duhovnicești. A fost mutat la catedrala din Tula în 1875, iar în 1879 la biserica orfelinatului. A predicat mult, a organizat convorbiri și lecturi religioase, a fost binefăcător și păstor. Îi îngropa pe săraci pe cheltuiala lui și, când îi vizita, le dădea bani. În foametea din 1891 a organizat ajutorarea copiilor flămânzi, hrăniți la o azil cu un mic dejun cald, și a mai ținut la biserică o școală parohială și, din 1896, o bibliotecă populară gratuită. În 1897 a fost ridicat protoiereu și, rămas văduv, a fost tuns monah cu numele Alexie. Din 1898 a fost egumen al mănăstirii Schimbarea la Față din Staraia Russa, ca arhimandrit.

Arhiepiscopul

La 5 septembrie 1904 a fost hirotonit episcop de Velikii Ustiug, al doilea vicar al eparhiei Vologda. Sub el s-⁠a ridicat școala eparhială de fete și s-⁠au zidit și sfințit mai multe biserici, între care, în 1916, cea a închisorii. În 1906, la cererea lui, din pricina vârstei și a bolii, a fost trecut la odihnă, dar în 1909 a fost chemat din nou la slujire. În 1916 a primit titlul de episcop de Velikii Ustiug și Ust-⁠Vîm, în 1918 a fost întărit episcop conducător al eparhiei de sine stătătoare, iar în 1920 a fost ridicat arhiepiscop.

După ce în 1922 Patriarhul Tihon a fost arestat, a apărut Biserica Înnoitoare, care din 1923, cu sprijinul NKVD, a început să ia conducerea bisericilor locale. La Velikii Ustiug a început o prigoană împotriva arhiereului Bisericii lui Tihon, condusă de preotul vologdean Tihon Șalamov, tatăl scriitorului Varlam Șalamov. În 1924 înnoitorii l-⁠au trecut la odihnă, ca pe unul rămas credincios Patriarhului Tihon. A trăit la Velikii Ustiug și a slujit zilnic Liturghia. După închiderea bisericii, a locuit într-⁠un paraclis și a slujit la bisericile Sfântul Serghie de Radonej și Sfântul Dimitrie din Dîmkovo. A încetat să slujească abia la începutul lui 1937, când nu mai putea merge singur.

Mucenicia

În toamna lui 1937 a fost arestat în Dîmkovo, la vârsta de nouăzeci și cinci de ani, și ofițerii NKVD au trebuit să-⁠l scoată împreună cu patul, folosind în loc de targă un cearșaf pentru a-⁠l urca într-⁠o căruță. A rămas cu mintea întreagă și i-⁠a îmbărbătat pe ceilalți să stea tari în credință. După câteva zile a murit în închisoare, în catedrala fostei mănăstiri Arhanghelul Mihail, la 18 octombrie 1937. A fost aruncat, cu alții împușcați, în groapa din afara orașului, iar credincioșii au scos noaptea trupul și l-⁠au îngropat în taină în apropiere, loc intrat azi în cimitirul orașului. Din 2012, în ziua pomenirii lui se prăznuiește soborul tuturor mucenicilor și mărturisitorilor din Velikii Ustiug. A avut cinci copii din căsătoria cu Elisaveta Ivanovna, moartă în 1896, dintre care preotul Vasile a fost împușcat la Butovo în 1937.