Porfirie Kavsokalivitul

Sfântul Porfirie Kavsokalivitul (1906-1991), cu numele de mirean Evanghelos Bairaktaris, a fost un ieromonah grec, cunoscut în toată lumea ortodoxă pentru darul de a vedea în inimile oamenilor și pentru dragostea lui fără margini față de cei suferinzi. Patriarhia Ecumenică l-⁠a trecut în rândul sfinților la 27 noiembrie 2013.

Copilăria

S-⁠a născut la 7 februarie 1906 în satul Agios Ioannis din Evia, într-⁠o familie de țărani săraci, dar credincioși, ai lui Leonida și Eleni Bairaktaris. A fost al patrulea din cei cinci frați. Tatăl lui lucra pământul și era cântăreț la biserică; se spune că l-⁠a cunoscut pe Sfântul Nectarie și l-⁠a însoțit în unele drumuri. Fiindcă nu putea hrăni familia, a plecat să muncească la canalul Panama.

Evanghelos a mers la școală doar un an sau doi, după care a început să muncească: a păscut animalele, a lucrat într-⁠o mină de cărbuni, apoi la un băcan din Halkida și din Pireu. Încă de mic dorea să se facă monah, după ce citise, silabisind în timp ce păzea oile, viața Sfântului Ioan Colibașul.

Sfântul Munte

În 1918 a plecat cu vaporul din Pireu spre Athos, după mai multe încercări în care dragostea pentru părinți îl făcuse să se întoarcă. Pe drum l-⁠a întâlnit pe monahul Pantelimon, care a devenit părintele lui duhovnicesc și l-⁠a trecut, din pricina vârstei mici, drept nepotul lui. Evanghelos a slujit timp de șase sau șapte ani ieromonahului Pantelimon și fratelui acestuia, Ioanichie, în chilia Sfântului Gheorghe din schitul Kavsokalivia, ocupându-⁠se și cu sculptura în lemn. A primit tunderea în monahism și numele Nichita; izvoarele dau vârsta de paisprezece sau de șaptesprezece ani. După povestirea transmisă, într-⁠o dimineață, aflându-⁠se în biserică, în rugăciune, într-⁠un colț întunecat, a văzut intrând un bătrân monah rus de nouăzeci de ani, Zosima de la Karulia, care a fost înălțat de la pământ în timpul rugăciunii, învăluit de lumină. Alte relatări spun că prin monahul rus Dimas a primit darul rugăciunii și al străvederii.

Evia și Atena

În anul 1925 s-⁠a îmbolnăvit de pleurezie și nu a putut fi tratat pe Athos. S-⁠a întors în Grecia, la mănăstirea Sfântul Haralambie, și de trei ori a încercat să se întoarcă la Athos, dar boala îl silea mereu să plece. Arhiepiscopul Sinaiului Porfirie al III-⁠lea, un compatriot, a rămas uimit de darurile duhovnicești ale tânărului și l-⁠a hirotonit diacon și apoi preot, dându-⁠i numele său, Porfirie, la vârsta de douăzeci și unu de ani. După doi ani a fost numit duhovnic, iar în 1938 arhimandrit de către mitropolitul Karystiei, Pantelimon. A slujit în parohia Tsakeia și la mănăstirea Sfântul Nicolae din Ano Vatheia, unde primea la spovedanie mulțime de oameni și asculta ore în șir, câteodată zi și noapte fără odihnă.

În 1940 a fost trimis la Atena, ca preot la paraclisul Sfântului Gherasim din Policlinica Atenei, unde a slujit până în 1973, la început ca paroh și apoi, trei ani, de bunăvoie. În acei ani a ajutat mii de oameni să afle pacea sufletească și, prin darul străvederii și al tămăduirii, mulți au scăpat de boli. A trecut el însuși prin multe suferințe: un picior rupt, boală de rinichi, o comă și, în 1978, un infarct la Kallisia, după care a petrecut douăzeci de zile la spital. Spre anii șaptezeci a făcut o invenție a lui: a unit cărbunele cu aroma tămâii, ca să cădelnițeze cu un cărbune aprins mai încet.

Mănăstirea din Milesi și ultimii ani

În 1955 a luat în arendă de la mănăstirea Pendeli mica mănăstire a Sfântului Nicolae de la Kallisia, cu moșia ei, pe care a lucrat-⁠o cu osteneală, dorind să ridice acolo o mănăstire. Planul s-⁠a mutat în 1980 la Milesi, pe o moșie cumpărată de el, unde a vrut să se ridice mănăstirea Schimbării la Față. Aceasta a fost recunoscută printr-⁠un decret în 1981, dar temelia a fost pusă abia în februarie 1990.

În 1984 s-⁠a întors pe Athos și s-⁠a așezat în aceeași chilie din Kavsokalivia. Sănătatea i s-⁠a înrăutățit: a avut o hernie până la moarte, un infarct și, în 1987, a orbit după o operație greșită la ochiul stâng. Fiind înștiințat de sfârșitul apropiat, a dorit să moară liniștit și a lăsat o scrisoare de rămas bun fiilor săi duhovnicești, ca să nu se adune mulțimi. A trecut la Domnul la 2 decembrie 1991, la ora 4:31 dimineața, înconjurat de câțiva monahi din schit; vestea a fost dată în zorii zilei de 3 decembrie.

Cinstirea

Prin lucrarea lui ca părinte duhovnicesc, Părintele Porfirie a fost cunoscut unui cerc tot mai larg de credincioși. Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice l-⁠a canonizat la 27 noiembrie 2013. Biserica Rusă l-⁠a trecut în calendar în 2014, iar Biserica Ortodoxă Română în 2017. Pomenirea lui se face la 2 decembrie și are acatistul ei. După canonizare s-⁠au tipărit mai multe culegeri de povestiri și sfaturi ale sfântului. În România, mitropolitul Andrei al Clujului a sfințit în 2019 un paraclis închinat lui la mănăstirea Rebra-⁠Parva din județul Bistrița-⁠Năsăud.