Porfirie Gulevici

Sfântul Sfințit Mucenic Porfirie (în lume Policarp Vasilievici Gulevici, 1864-1937) a fost episcop al Simferopolului și al Crimeii, fiu de preot din Podolia, văduv devenit monah și episcop, statornic în fidelitate față de Patriarhul Tihon și împotriva reînnoitorilor. Arestat de trei ori, a fost condamnat la moarte în decembrie 1937 și împușcat în Kazahstan. A fost canonizat de Biserica Rusă în anul 2000, ca nou mucenic și mărturisitor.

Preotul din Podolia

S-⁠a născut la 26 februarie 1864 în satul Tokarevka (în ucraineană Tokarivka), ținutul Litin, gubernia Podolia, în familia unui preot. În 1885 a absolvit Seminarul Teologic din Podolia și la 22 octombrie 1886 a fost hirotonit preot. Între 1914 și 1928 a fost protopop și paroh al catedralei din orașul Olgopol, unde a predat o vreme Legea lui Dumnezeu la gimnaziul local. A rămas văduv.

S-⁠a ridicat împotriva mișcării reînnoitoare (renovaționiste): în predici își denunța pe față reprezentanții, iar în rândul păstoriților răspândea foi care îndemnau să rămână credincioși Patriarhului Tihon. Se bucura de autoritate printre credincioși, iar arhiereii ortodocși ucraineni au examinat din 1925 chestiunea hirotonirii lui ca episcop. A luat parte la o lucrare tainică de organizare în Podolia a unor grupuri de clerici și credincioși care să nu fie controlate de autorități. În 1927 a primit tunderea în monahism. Era critic față de hotărârea locțiitorului locțiitorului patriarhal, mitropolitul Serghie (Stragorodski), de a desființa pomenirea tuturor arhiereilor eparhiali aflați în lagăre și în surghiun, spunând: „Nu se poate renunța la episcopii surghiuniți, ar fi ca și cum am renunța la noi înșine”.

Episcop

La 25 iunie 1928 a fost numit episcop de Krivoi Rog, vicar al eparhiei de Dnepropetrovsk. Slujea des și rostea mereu predici, vizitând activ parohiile eparhiei. La 5 septembrie 1930 a devenit episcop de Zinovievsk, vicar al eparhiei Odesei, iar la 11 septembrie 1931 episcop de Simferopol și al Crimeii.

Era iubit de turma sa. A continuat să predice mult, vorbind printre altele despre foametea care bântuia atunci Ucraina, stătea mult de vorbă cu credincioșii și slujea cu regularitate în felurite biserici ale eparhiei. S-⁠a opus cu vigoare renovaționismului, ceea ce a atras amenințări din partea acestora: mitropolitul reînnoitor al Crimeii, Ieroteu (Pomerantsev), a declarat de la amvon că îl va aresta pe episcopul Porfirie. Îndemna ortodocșii să se roage pentru „arhiereii, preoții, monahii și mirenii surghiuniți și întemnițați, care suferă nevinovați în exil”. A criticat acțiunile reprezentanților puterii locale care sprijineau reînnoitorii și încălcau chiar legile sovietice, prigonind Biserica Ortodoxă. În această privință a trimis o scrisoare în care îi îndemna totodată pe credincioși să sufere până la sfârșit toate umilințele și strâmtorările, în ciuda nelegiuirilor evidente. În chestiuni juridice episcopul era consiliat de fostul avocat Anatoli Kordi, arestat și împușcat mai târziu, care nu s-⁠a recunoscut vinovat de activitate contrarevoluționară.

În 1933 a fost arestat și a petrecut două luni în închisoare, după care a fost eliberat. În 1934 a susținut ridicarea locțiitorului locțiitorului patriarhal, mitropolitul Serghie (Stragorodski), la demnitatea de mitropolit al Moscovei și Kolomnei, trimițându-⁠i o telegramă: „Mă plec până la pământ Preafericirii Sale. Episcopul Porfirie”.

Arestările și moartea

La 9 octombrie 1936 a fost arestat din nou, învinuit că ar fi binecuvântat preoții să se roage pentru cei osândiți, că ar fi încurajat „activitatea ilegală a unor organizații monahale subterane” și că ar fi dat dovadă de „prea mult zel în lupta cu reînnoitorii”, între altele. A stat patru luni în închisoarea din Simferopol și nu s-⁠a recunoscut vinovat. La 3 ianuarie 1937 a fost condamnat la cinci ani de exil administrativ în Kazahstan. Și-⁠a ispășit surghiunul la stația Uș-⁠Tobe, raionul Karatal, regiunea Taldî-⁠Kurgan, împreună cu episcopul de Ekaterinoslav Macarie (Karmazin), aflat acolo din 1935. Uneori slujeau în taină Dumnezeiasca Liturghie în casă.

La 20 noiembrie 1937 episcopul Porfirie și episcopul Macarie au fost arestați, acuzați că „au făcut propagandă antisovietică, au discreditat puterea sovietică și au ținut legătura cu elemente contrarevoluționare, primind sistematic de la ele ajutor material”. Nici ei nu s-⁠au recunoscut vinovați. La 1 decembrie 1937, o troică a NKVD din regiunea Alma-⁠Ata i-⁠a condamnat la moarte pe episcopul Porfirie, pe episcopul Macarie și pe Raisa Aleksandrovna Rjevskaia, verișoara episcopului Macarie. Sursa rusă spune doar că a fost împușcat pe poligonul NKVD de la Janalâk, la 40 km de Alma-⁠Ata, și îngropat acolo; sursa ucraineană arată că sentința a fost executată a doua zi, 2 decembrie 1937 (19 noiembrie după calendarul vechi, ziua în care îl pomenește calendarul).

Canonizarea și cinstirea

A fost trecut în rândul sfinților noilor mucenici și mărturisitori ai Rusiei la Sinodul Jubiliar al Arhiereilor al Bisericii Ortodoxe Ruse, în august 2000. La sfârșitul anului 2013 s-⁠a găsit locul înmormântării lui; în acel cimitir se odihnesc în gropi comune trupurile a 4.500 de victime ale Marii Terori. La 1 aprilie 2015, cu binecuvântarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ucrainene, condusă de mitropolitul Onufrie al Kievului, a fost stabilită pomenirea Soborului Sfinților Ținutului Vinița, în care a fost trecut, alături de alți cincisprezece nevoitori legați de ținutul Vinița, și sfințitul mucenic Porfirie, episcop de Simferopol. Soborul se prăznuiește la 14 septembrie (stil nou). La Krivoi Rog un paraclis din dreapta catedralei Schimbării la Față (eparhia Krivoi Rog) a fost sfințit în cinstea lui, iar la 14 iulie 2013, la aniversarea a 1025 de ani de la Botezul Rusiei, în fața catedralei a fost dezvelit un monument al sfinților Onufrie (Gagaliuk) și Porfirie (Gulevici), opera sculptorului V. I. Tokar.