Eucheriu de Lyon

Sfântul Ierarh Eucheriu de Lyon a fost om de neam ales și cu înaltă slujbă în Biserica Galiei romane, episcop al Lyonului din 434 sau 439 până la moartea sa, în jurul anului 449. Este pomenit mai ales pentru scrisorile lui care îndeamnă la lepădare de sine. Este pomenit la 19 noiembrie.

Viața

Eucheriu s-⁠a născut în jurul anului 380, într-⁠o familie bogată galo-⁠romană. Era căsătorit cu Galla și au avut doi fii, Veran și Salonius, născuți cam în 400, și, după unele izvoare, două fiice, Consorția și Tullia. După nașterea fiilor, Eucheriu a propus soției să ducă împreună o viață mai aspră, o căsnicie ca de prieteni, ca cea a lui Pauliniu din Nola și a Terasiei, în care viața era redusă la strictul necesar pentru rugăciune și închinare. După moartea Gallei, Eucheriu s-⁠a retras o vreme cu fiii lui la mănăstirea din Lérins, unde a trăit o viață aspră și simplă, ocupându-⁠se de educația copiilor. Curând după aceea s-⁠a retras mai departe, pe insula vecină Lerona, unde și-⁠a dat vremea studiului Scripturii și înfrânării. Gândindu-⁠se că ar putea să se alăture pustnicilor din Răsărit, s-⁠a sfătuit cu Ioan Casian, vestitul pustnic venit din Orient la Marsilia. Casian a închinat lui Eucheriu și lui Honorat, întemeietorul Lérinsului, a doua serie din Convorbirile sale, în care descrie viața de toate zilele a pustnicilor din Tebaida Egiptului și vorbește despre har, liberul arbitru și Scriptură. În viață a fost în legătură cu oameni vestiți prin învățătură și evlavie, între care Casian, Honorat, Ilarie al Arelatului, Claudianus Mamertus și Sidoniu Apolinarie.

Episcop al Lyonului

Slava lui s-⁠a răspândit în sud-⁠estul Galiei, încât a fost ales episcop al Lyonului, probabil în 434. Este sigur că a luat parte, ca mitropolit al Lyonului, la primul sinod de la Orange, în 441, și că a ținut această slujire până la moarte. I-⁠a urmat în scaun fiul lui, Veran, iar Salonius a ajuns episcop al Genevei.

Scrierile

În jurul anului 428 a scris scrisoarea Laudă pustiei, către Ilarie al Arelatului. Cartea Formule ale înțelegerii duhovnicești, către fiul său Veran, apără dreptul de a citi Biblia în sens alegoric. A mai scris Învățături către Salonius, o scrisoare către Faust de Lérins despre pelerinajul lui la Ierusalim și scrisoarea de îndemn către ruda lui Valerian, Despre disprețul lumii, în care își arată deznădejdea față de lumea care se apropie de sfârșit și nădejdea în lumea viitoare. Cea mai cunoscută scriere a sa este Patimile mucenicilor din Agaunum, despre martiriul Legiunii tebane și al Sfântului Mauriciu, scrisă în jurul anului 430.